Dora Alina Romanescu

sâmbătă, 10 iulie 2010

DORA ALINA ROMANESCU- Romanciera de la malul marii...din nou ACASA...

DOR DE CASA... ....ganduri asternute pe hartie de DORA ALINA ROMANESCU...pentru tine, CALATORULE...



Poze de la reîntâlnirea cu bistriţenii...prietenii mei dragi...




Dor de casã…

Au trecut treizecişicinci de ani de când am plecat din Rebra, comuna unde m-am nãscut şi am trãit o parte din copilãrie. Gândul îmi aleargã, se întoarce în timp...vede o copiliţã ce ţopãie desculţã prin iarba dimineţii încãrcatã cu rouã sau prin colbul drumului. Apoi, deodata o vede seceratã de o boalã nemiloasã care o ţintuieşte ani mulţi la pat. Gândul refuzã sã poposeascã lângã fetiţa bolnavã. Aleargã şi descoperã o adolescentã, apoi o tânãrã ce evadeazã din ţinutul natal, muntos cu pãduri dese şi falnice şi poposeşte la ţãrm de mare. Aici sufletul ei pur şi neliniştit se cuibãreşte în trupul tânãr, firav şi îşi fac loc împreunã în vâltoarea noii vieţi ce o încep, atât de departe de locuri şi oameni dragi. M-a adoptat Mangalia când aveam douãzecişicinci de ani şi de atunci au trecut multe anotimpuri care în loc sã îmi şteargã din minte amintirea acelui ţinut de basm mi-au dat dulcea povarã de al purta cu mine, în suflet mereu şi pretutindeni. Din clipa în care jurnalistul, scriitorul, omul de culturã Menuţ Maximinian mi-a fãcut invitaţia de a mã întoarce acasã în calitate de scriitor, sufletul meu nu şi-a mai gãsit locul. Visam în tainã la o asemenea clipã, iar acum când mai erau doar câteva zile, aveam senzaţia cã timpul stã pe loc. Am plecat din Mangalia dis de dimineaţã şi primul popas l-am fãcut la Slatina. Intâlnirea cu fiul meu cel mare şi adorata lui soţie, mi-au mai potolit entuziasmul iar emoţiile le-am aşezat cuminţi într-un colţişor din sufletul meu. Dragostea de mamã, bucuria de a deveni bunicã, au înlãturat pentru un moment alte trãiri sau sentimente din mintea si inima mea. Fericitã şi multumitã cã mi-am vãzut baiatul înconjurat cu iubire de soţia şi familia acesteia , i-am îmbrãţişat şi le-am dat binecuvântare rugându-mã pentru ei, sã fie ocrotiţi în fiecare clipã a vieţii lor. Am poposit câteva ore la Craiova la familia Ionaşcu, pentru a o cunoaşte pe fiica acestora Anda, un suflet special pe care Dumnezeu îl mângâie în fiecare clipã cu iubirea şi puterea Lui. Anda are grave probleme de sãnãtate, dar chipul ei frumos este mereu zâmbitor, inima sa caldã plinã de sentimente, privirea ei blânda încãrcatã de speranţe. Am îmbraţişat-o şi şi-a lipit cãpşorul ei frumos de obrazul meu. Tremura de emoţie , de bucuria cã sunt lângã ea. Mi-a citit toate cãrţile, de mai multe ori. Imi spune prin semne cã i-au încântat sufletul. In clipa aceea am simţit cã am luat cel mai valoros premiu, un Oscar pentru munca mea, pentru ceea ce am reuşit sã transmit cititorilor mei. Mã despart greu de Anda. Si-a încolãcit mâinile în jurul gâtului meu...Aş vrea sã-i prelungesc cât mai mult bucuria...Cu siguranţã mã voi întoarce la acest suflet minunat pe care Dumnezeu L-a aşezat într-un trup atât de delicat. Drumul prin Valea Jiului îmi dã emoţii , o stare de nesiguranţã şi multã grijã. Ajungem cu bine la Oradea unde poposim la Elvira Lerentiu, una din talentatele doinitoare ale Bihorului. Cântãreaţa şi minunatul ei soţ ne încântã cu tot felul de bunãtãţi specifice bucãtãriei bihorene şi petrecem o seara de neuitat în compania distinselor noastre gazde. Din Oradea ne îndreptam spre Turda şi pe tot parcursul drumului a plouat neîncetat. Sãgeţi de foc despicã cerul în douã iar tunetele îmi puneau inima sã o ia la galop. Imi era foarte fricã dar nu spuneam nimic pentru a nu-l descuraja pe soţul meu, atent la drumul extrem de aglomerat. Poeta turdeana Ileana Heller m-a primit în casuţa ei cochetã şi frumos aranjatã, tratându-ne ca pe nişte oaspeţi speciali. Suntem pentru a doua oarã în vizitã la distinsa doamnã şi nu ne mai sãturam de a povesti despre ceea ce am trãit şi realizat de la ultima noastrã întâlnire. Miezul nopţii trecuse demult şi noi înca nu ne hotãrâsem sã mergem la culcare. Pânã la urmã soţul meu, mi-a atras atenţia cã peste câteva ore pornim la drum. De ce oare când stai de vorbã cu o persoanã dragã ţi se pare cã timpul zboarã mult mai repede? Am plecat din Turda şi ne-am îndreptat spre Rebra. Tot drumul a plouat. Cerul era acoperit cu nori fumurii şi pretutindeni pe unde treceam natura pãrea sãturata de ploaia mocãneascã ce nu mai contenea. Spre searã am ajuns la sora mea care ne-a îmbrãţişat plângând de bucuria revederii. Ar fi trebuit sã fiu fericitã, pentru cã revenisem în locul unde am vãzut lumina zilei, şi totuşi în suflet aveam o flacarã care mã ardea. Sora mea şi-a deschis porţile casei pentru noi, dar eu, mai am oare o „casã pãrinteasca”? O casã care sã-mi aducã aminte cã mã trag din neamurile rebrenilor, mai pot oare sã alerg cu drag spre ea , sã-i deschid uşile, sã vad ochelarii tatãlui meu pe masã, sã simt prezenţa mamei în odaia curatã, paturile frumos aşternute şi icoanele împodobite cu ştergare alese cu mãiestrie de mâna ei fermecatã? O, Doamne, câtã durere apasã pe sufletul meu...dacã aş fi fost singurã m-aş fi dus în pãdure şi aş fi rugat frunzele copacilor sã jeleascã cu mine, cerul sã-şi verse lacrimile peste obrajii mei, iar izvoarele sã susure duios şi sã-mi aline durerea care mã copleşea. Intrebarea soţului meu „ De ce plângi?” m-a fãcut sã tresar, sã-mi duc mâna la frunte pentru a-mi opri amintirile şi apoi sã rãspund: “ De dor de casã…”. Sosisem de douã zile, timp în care ne-am odihnit dupã un drum atât de lung şi obositor. Ziua urmãtoare trebuia sã merg la Bistriţa sã mã întâlnesc cu jurnalistul Menuţ Maximinian. Aveam emoţii. Nu ne cunoşteam, am comunicat doar pe net. Imi luase un interviu cu ani în urmã tot cu ajutorul internetului, le vorbise bistriţenilor despre mine prin intermediul ziarului la care lucra. Din clipa în care am început sã comunicam i-am urmãrit activitatea. Am avut bucuria sã descopãr un jurnalist neobosit, prezent la evenimente, bucurii, reuşite ale oamenilor din partea locului, şi nu numai, am descoperit un scriitor foarte talentat şi un om de culturã de excepţie. Am ajuns în faţa clãdirii unde îşi avea sediul cotidianul Rãsunetul. L-am sunat pe domnul Menuţ Maximinian. In câteva minute a venit în întâmpinarea mea un tânãr cu o înfãţişare frumoasã, cu un chip zâmbitor, cu ochi luminoşi şi calzi, cu o voce blândã, molcoma, cu inflexiuni vesele. „ Bine a-ţi venit acasã! V-am aşteptat cu mult drag”. Emoţiile îmi dispãruserã. In faţa mea se aflã un tânãr special a cãrui suflet îi era oglindit pe chip. L-am îmbrãţişat şi în clipa aceea am ştiut cã e un spirit care are menirea sã aducã în sufletul oamenilor pace, iubire, speranţe. Am vizitat redacţia ziarului Rãsunetul, am avut o discuţie plãcutã cu domnul director Vasile Tamaş, cu care am depãnat amintiri, am scotocit în cufãrul de zestre al bistriţenilor, pentru a afla ce noutãţi s-au adãugat de când am plecat eu. In treizecişicinci de ani s-au adunat multe, multe , unele minunate, altele nu prea… dar şi cele bune şi cele mai puţin bune sunt ale locuitorilor acestui oraş, fac parte din fiinţa lor şi sunt acceptate de ei. Impreunã cu domnul Menuţ Maximinian am vizitat Editura George Coşbuc condusã de scriitorul Dumitru Munteanu. La Centrul Cultural Municipal am avut onoarea sã-l cunosc pe directorul instituţiei, renumitul scriitor Dorel Cosma, pe scriitoarea Elena M. Cimpan- preşedinta Societãţii Scriitorilor Bistriţeni –Conexiuni, şi pe jurnalista Claudia Andron. Eram emoţionatã pentru cã mã aflam într-un loc unde cultura îşi avea rãdãcini adânci, alãturi de personalitãţi , spirite de excepţie în domeniul literaturii bistriţene. Timpul petrecut alãturi de aceşti minunaţi oameni m-au fãcut sã mã debarasez de inhibiţii şi sã mã simt “de-a lor”, cã fac parte din marea lor familie spiritualã. Eram fericitã şi plãcut impresionatã de cum se derulase prima mea zi în oraşul Bistriţa, printre oameni care se luptã ca obiceiurile şi tradiţiile locului sã rãmânã în sufletele şi în minţile semenilor. A doua zi, am fost invitat de domnul Menuţ Maximinian pe platoul emisiunii “AStãzi sãrbãtorim” de la AS Tv. Considerându-mã invitatã de onoare a acestei emisiuni, Menuţ Maximinian a intitulat-o special pentru mine “Dor de casã”. Pe parcursul celor douã ore de transmisie le-am povestit telespectatorilor din Bistriţa şi din comunele din judeţ despre realizãri, bucurii, împliniri, despre romanele mele. Fiind în direct, pe parcursul emisiunii mi-au adresat mesaje calde o fostã colegã, Rodica Zbarcea din Bârgãu, profesorul – scriitor Viorel Rus, rebrean , un om de excepţie, unul din dascãlii care au contribuit la educarea şi formarea mea, şi renumita interpeta de muzica populara Cornelia Ardelean Archiudean. N-am sã uit niciodatã ziua de 24 iunie, în care creştinii ortodocşi îl prãznuiesc pe Sfântul Ioan Botezãtorul- Sânzienele. In acestã zi sfântã , la ora 19 la Teatrul de Varã am avut întâlnire cu bistriţenii. Tremuram. Eram pentru prima oarã în postura de scriitoare pe meleagurile natale. Am avut multe prezentãri de carte în Mangalia, Constanţa, Oradea, Buzãu şi în alte localitãţi. De fiecare datã am avut lângã mine oameni dragi, iubitori de literaturã, dornici sã-mi citeascã romanele, sã mã cunoascã pe mine ca scriitoare. La fiecare lansare, cu o saptãmânã înainte trimiteam invitaţii, mediatizam evenimentul, alergam, mã zbuciumam. Dacã aş povesti scriitorilor din Mangalia ceea ce mi s-a întâmplat la Bistriţa şi nu le-aş arãta dovezile edificatoare în acest sens , nu cred cã m-ar crede. De la ora 18, la Teatrul de Varã au început sã vinã oameni, câte unul, câte doi, grupuri, apoi valuri, valuri. La ora 19, sala Teatrului era full, nici un scaun liber, şi încã mai veneau. INCREDIBIL. Cine erau? Oameni frumoşi, cãutãtori de hranã pentru suflet, oameni care doreau sã uite de greutaţi, de politicã, de guvernanţi. Veneau sã mã cunoascã pe mine, de fapt sã o cunoascã pe scriitoarea Dora Alina Romanescu. Personalitãţi sau oameni simpli, copii, tineri, adulţi, bãrbaţi şi femei, şi-au fãcut timp sã-mi fie alãturi, sã-mi arate cã se bucurã “cã am venit acasã”, sã mã felicite pentru zestrea spiritualã cu care m-am prezentat în faţa lor, sã participe la împlinirea unui vis. Printre invitaţi am descoperit-o pe doamna mea profesoarã de limba românã Viorica Sava, care a format , a îndrumat, a modelat generaţii dupã generaţii, copiii sãtenilor din Rebra. Unul din acei copii sunt şi eu. A venit domnul profesor Viorel Rus cu soţia, doamna Rus ( Furdui) Dora, dãscãliţa pe care mi-am dorit-o în prima zi de scoalã, când emoţionatã şi speriatã m-am lipit de rochia înfloratã a unei fete superbe şi am spus: “ Vreau ca tovarãşa asta frumoasã sã-mi fie învãţãtoare”. Din pãcate, am fost repartizatã în altã clasã, dar eu oriunde o vedeam pe dãscãliţa Dora, alergam la ea şi-mi lipeam obrazul de mâna domniei sale şi „eram fericitã”. De-a lungul vieţii am descoperit cã toate momentele importante ce m-au marcat în copilãrie au ramas neatinse, vii în mintea şi sufletul meu. Mi-au fost alãturi Primarul comunei Rebra, Stefan Danci cu soţia, profesorul Mircea Darosi, care a scris primul articol despre mine în ziarul Rãsunetul, doamna Dochia Moldovan , care mã publicã în fiecare numãr al revistei Tribuna Ideilor a fundaţiei George Cosbuc din Nãsãud. Era o mare sãrbãtoare pentru sufletul meu. In cuvântul sãu , scriitorul Dorel Cosma a vorbit cu multã cãldurã despre importanţa întâlnirii “cu ai nostrii, plecaţi în ţarã, unde ne fac cinste”. Preşedinta Societãţii Scriitorilor Bistriţeni – Conexiuni, scriitoarea Elena M. Cîmpan a prezentat bogata şi fructuoasa activitate a scriitorilor bistriţeni şi mi-a propus sã devin membrã a grupãrii de litere ce o conduce. Daca sufletul meu pânã în clipa aceea dansa pe o melodie trãrãganata , ce o aveam în minte, a ceteraşului rebrean Vasile Greab, acum am auzit cum arcuşul iscusitului violonist trage pe strune o învârtitã ardeleneascã ce-mi urcã sufletul spre înãlţimi unde se învârte frenetic, fericit cã e în ţara unde dorul este dor, alinarea este alinare, românul este român, valorile neamului sunt la loc de cinste. Beatitudinea clipei a culminat în momentul când artista Cornelia Ardelean Archiudean mi-a dedicat doina „Peste Someş, peste tãu”. O, Doamne, aş fi vrut sã pot îmbraţişa pe fiecare participant , sã spun tuturor cât de fericitã sunt, cât le multumesc şi cât de mult îi iubesc. Vorbele pot fi rostite uşor, dar e mare pãcat cã sentimentele n-au formã şi nu pot fi vãzute. Cuvintele sunt puţine şi sãrace şi e greu sã descrii cu exactitate ceea ce simţi în momente de excepţie cum e cel pe care îl trãiam. Aşadar, cu inima plinã cu sufletul plutind de fericire, cu fruntea plecatã în semn de respect şi consideraţie rostesc cu pioşenie : „ Mulţumesc Menuţ Maximinian, Dorel Cosma, Elena M. Cimpan, Claudia Andron, Cornelia Ardelean, Mircea Daroşi, Traian Parva Sasarman, Ion Lazãr, Stefan Danci, Dorchia Moldovan, Virginia Brãnescu si tuturor celor prezenţi care a-ţi contribuit la împlinirea visului meu.” Ar fi nedrept sã nu-mi pomenesc rudele mele dragi care mi-au fost aproape pe tot parcursul şederii mele, şi prietenii apropiaţi, care deşi mã vãd foarte rar, le sunt prezentã în suflet. Aşadar multumesc soţului meu, care mi-a fost mereu aproape, care a trãit alãturi de mine emoţiile acestor evenimente minunate, care m-a susţinut pas cu pas pe tot parcursul şederii noastre la Bistriţa, verişoarei mele Iulia si frumosului ei soţ Sandu Mircea, naşilor mei Lucreţia si Mihai Gavriloaie, fratelui meu Todor si nepoatelor mele Maria si Alina, doamnei Melania Chiorean, doamnei Cosma Maria, verişoareai mele Mariana Pavelea, finei Delia, verişoarei Maria, colegei mele Paraschiva. MULTUMESC TUTUROR CELOR PREZENTI. A fost o întâlnire care va rãmâne veşnic în inima mea. Am plecat de la Bistriţa din nou la Rebra unde câteva zile am retrãit clipã de clipã momentele fericite trãite lângã oamenii de cultura bistriţeni care m-au primit cu generozitate în marea lor familie. La frumuseţea acestor evenimente s-au mai adãugat încã doua bucurii de suflet petrecute în comuna natalã. De fiecare datã când vin acasã mã duc la bisericã şi-l rog pe pãrintele Todor Nedelea ce pãstoreşte cu cinste aceastã comunitate, sã-i pomeneascã pe pãrinţii mei, trecuţi în veşnicie, fãrã sã ştie cã eu scriu. Parastasul, m-a rãscolit. Am plâns. Nu era un plâns obişnuit. Sufletul meu a fost scuturat de o durere profundã care nu se putea vedea, pe care am trãit-o doar eu în semn de mare dragoste şi respect pentru cei ce mi-au dat viaţã. In cuvântul sãu, pãrintele Todor Nedelea a povestit şi despre realizãrile mele, iar corul bisericii mi-a cântat „Mulţi ani trãiascã!”... „Oare asta sã fie in Rai?” . Le-am multumit sãtenilor mei dragi şi i-am asigurat cã nu am uitat şi nu voi uita niciodatã de unde am plecat. La ieşirea din bisericã, toţi cei prezenţi au venit la mine şi m-au îmbrãţişat. Sirul minunatelor întâmplãri pe care le voi pãstra cu pioşenie la loc de cinste în sufletul meu s-au încheiat cu o petrecere în mijlocul cadrelor didactice din Rebra, prilejuitã de „Ziua Invãţãtorului”, unde am depãnat amintiri de pe vremea când am fãcut şi eu parte din acest colectiv. A doua zi am plecat spre Mangalia. Duceam cu mine clipe dragi, chipuri luminoase, amintiri cu personalitãţi sau oameni simpli, fericiţi, umani, plini de suflet, sensibili, spirite alese care îmi vor bucura sufletul cât voi trãi. Stimate domnule Menuţ Maximinian, MULTUMESC ca m-aţi adus acasã, şi m-aţi aşezat pe un loc de cinste la masã culturii bistriţene alãturi de oameni frumoşi talentaţi, VA MULTUMESC cã mi-aţi împlinit visul de a le dãrui oamenilor din ţinutul meu de baştina iubirea şi respectul meu profund. Si cã întotdeauna Dumnezeu mi-a arãtat şi acum cã mã iubeşte. In ziua de Sânziene, când am avut întâlnirea cu bistriţenii, în ziua când am comemorat amintirea pãrinţilor mei, de Sfinţii Petru şi Pavel când m-am întâlnit cu toate rudele mele nu a plouat. In rest, în cele doua sãptãmâni cât am stat acasã a plouat necontenit. Mie mi-a plãcut. Totul în jurul meu era verde. Eram fericitã. Am regãsit verdele cald al naturii de acasã.

3 comentarii:

  1. DRAGA DORA , DIN TOT SUFLETUL ITI DORESC MULT SUCCES SI SANATATE IN ACTIVITATEA TA . AM CITIT CATEVA DIN CARTILE TALE SI SINCER M-AU EMOTIONAT, AM FOST IN PIELEA PERSONAJELOR SI AM TRAIT POVESTEA LOR.

    TOATA DRAGOSTEA MEA , ADRIANA TOMA

    RăspundețiȘtergere
  2. DRAGA MEA ,DOAMNA DORA,

    Cum pot sau ce pot sa va spun mai mult sau mai frumos decat cuvintele si glasul lui PAUL:
    "...Trandafirii iti soptesc cat de mult te iubesc,
    Si boboci iti soptesc cat de mult te iubesc...!!! "

    "...Eu cele mai frumoase flori,asterneti-as mereu in cale,
    Dar nu-s pe lume asemeni flori,in fata frumusetii tale..."
    Dor,nostalgii,frumusete,duiosie.Si parca simt din glasul lui PAUL si dulceata si mireasma ,aroma marului de-acasa pe care PAUL ni-l daruieste de fiecare data, cu drag, din gradina sufletului sau frumos.
    Sunteti doi oameni cu o frumusete fizica si sufleteasca deosebita:DORA ALINA ROMANESCU si FUEGO - PAUL ,va respect si va iubesc din toata inima mea.

    Cu mult ,mult drag,Doina.

    RăspundețiȘtergere
  3. O doamna deosebita,o autoare desavarsita.Asa voi zice turor despre autoarea si prietena sufletului meu DORA ALINA ROMANESCU,sunteti pentru mine ca o mama iar pentru romani o raza de soare ce aduce-ti bucurie,speranta si iubireprin minunatele romane scrise cu drag de dumneavoastra.Neincetat voi multumi lui Dumnezeu ca v-am cunoscut si mereu in sufletul si inima mea veti avea un loc special.Intalnirea cu dumneavoastra in livingul mare si atat de primitor ma facut mai increzatoare si am descoperit o adevarata doamna,un sufletnobil care ma invatat sa iubesc sa sper si sa merg inainte. Va felicit pentru intreaga cariera si mereu pentru mine veti ramane o icoana a sufletului meu o prietena adevarata.Va iubesc cu mult drag Silvia,

    RăspundețiȘtergere