Dora Alina Romanescu

marți, 16 februarie 2010

Dora Alina Romanescu-Mereu inconjurata de iubire....

2 comentarii:

vineri, 12 februarie 2010

Lansare Gara Centrala si Fuego-Marturii de iubire



2 comentarii:

Prezentare video-Dora Alina Romanescu

0 comentarii:

miercuri, 3 februarie 2010

Felicia Gherghina–critic literar CRAIOVA

Blestem sau Blestem de mamă

 

 

 

Pe autoarea Dora Alina Romanescu am cunoscut-o într-un moment când nu avea un statut de dascăl, de scriitoare, de persoană publică sau cu oricare alte implicaţii şi încărcături sociale.

            Am cunoscut-o când avea o calitate greu de înţeles pentru profani, simplă în aparenţă şi complexă în esenţă; era atunci – O MAMĂ.

            Retrasă şi puţin timidă, privind cu ochi mari şi un zâmbet mititel la oamenii care se bucurau în jur de fericirea fiului ei, Dora Alina Romanescu era atunci mama care venise pe meleaguri îndepărtate pentru a-i fi alături copilului iubit în cele mai frumoase momente ale vieţii tinere.

            Sufletul acestei mame a stilizat sentimente şi a ţesut artistic romanul numit sub tipar Blestem (în opinia mea – mult mai sugestiv fiind titlul original – Blestem de mamă).

            Nu ştiu dacă, reflectând asupra acestei sinteze – titlu Blestem / Blestem de mamă fiecare observă diferenţa de nuanţă şi de încărcătură a semnificaţiei. Blestem - ,, invocarea urgiei divinităţii împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine [derivat regresiv din blestema > lat. pop. blastimare ( = blasphemare) – v. DEX] – îndrumarea sufletului cuiva, prin cuvânt către tărâmul dreptăţii  - este definiţia povestirii, cu sugerarea momentului culminant al anecdoticului.

            Spre deosebire de încărcătura pur lingvistică a termenului ,,blestem”, esenţializarea ,,blestem de mamă” e concludentă prin însăşi funcţia semantică a atributului, e esenţa sclipirii care va naşte drama. Cuvântul a fost creat de Dumnezeu pentru ca, prin spunere, acesta să creeze lumea.

            Blestem e ,,cuvânt”, un cuvânt ce schimbă cursul lumii; în credinţa populară nici un alt om nu are o greutate a cuvântului mai mare asupra vieţii decât MAMA, iar blestemul unei mame are puterea de a schimba destine şi a răscoli străfundurile lumii, înturnând noroc şi viitor.

            Blestem este printre puţinele scrieri în ton clasic şi esenţă romantic – naturalist modernă apărute în ultimele decenii în literatura română. Este o poveste de viaţă, adevărată, clară, intensă şi impresionantă, sunt dezvăluiri de trăire, de simţire, de durere, de suferinţă şi, parcă pentru că viaţa nu are încotro în cele din urmă, de fericire.

            Romanul nu este doar ficţiune. Cadrul evenimentelor este real, ficţiunea şi elementul existent se îmbină insesizabil, rezultatul fiind un tablou de lume nouă, perfect definită mai ales din punct de vedere spiritual. Sunt conturate bine şi personajele, nu atât ca descriere individualizată, cât mai ales din punctul de vedere al interacţiunilor sociale ale anecdoticului literar.

            Limbajul folosit este unul limpede şi accesibil. Scriitoarea nu foloseşte o tonalitate agresivă nici măcar în scena de încărcătură maximă. Naturalismul este evident în claritatea evenimentelor naturii şi ale naturii umane prezentate direct sau indirect, dar calmul ardelenesc al scriitoarei, eleganţa şi distincţia scrierii înnobilează şi înseninează momentele, prezentarea fiind una deschisă la interpretare şi o invitaţie la lectura activă şi participare la momentul povestirii.

            Limbajul tuturor romanelor Dorei Alina Romanescu este unul metaforic, limbajul cântat al omului din satul ardelenesc, fiind evidentă puternica legătură, chiar după mulţi ani de înstrăinare fizică, indestructibilă, cu locurile natale.

            Rebra, ,,colinele Rebrei” sunt locul de desfăşurare a tuturor poveştilor de viaţă, locul iubirilor, al naşterilor, al morţii şi al stihiilor. Introducerea în operă a locurilor natale dovedeşte un real simţ al realităţii istorice, îmbinat cu nostalgia originilor.

            Este evident elementul realist în prezentarea detaliului – cadru; de asemenea se remarcă exactitatea şi imparţialitatea detaliului în realizarea descrierii. Completitudinea descrierii, în stilul balzacian, se împleteşte mai târziu cu elementul romanitic şi, tangenţial, cu cel naturalist.

            În discurs, învăluie spiritul ardelenesc. Personajele sunt introduse armonios într-o prezentare realistă, prin descriere detaliată, resimţindu-se existenţa autorului omniscient şi omniprezent, imparţial şi obiectiv.

            Acest tip de încadrare în curent nu este acelaşi pe tot parcursul romanului; trebuie evidenţiat faptul că scrierea nu aparţine unui cunoscător de teorie literară de specialitate în manieră desăvârşită. Tocmai aici este secretul frumuseţii mesajului care-şi dezvăluie frumuseţea pură venită din minte şi suflet, venită mai ales din simţire.

            Viaţa de familie este una particulară în Blestem, prezentarea fiind una individualizată din partea autoarei. Paralelismul este folosit ca procedeu în creionarea personajelor.

            Eroina trece prin experienţe traumatizante care-i schimbă viaţa liniştită de la început şi o marchează, o fac alt om. Este vândută ca prostituată şi numai pregătirea şi inteligenţa o salvează, idealul pentru care nu se dă bătută fiind acela de a-şi săruta din nou copilul.

            Aspectul social este unul important, este glasul care atenţionează şi strigă după dreptate; dar esenţa mesajului este puterea mamei care depăşeşte iadul terestru şi transcendentul pentru a fi alături de copilul ei.

            Copilul nedorit şi crescut în minciună e, totuşi, suflet din sufletul mamei. Ana şi Victoria sunt începutul, Ana şi copilul ei sunt continuarea. Sfârşit nu există, căci dragostea de mamă, a fiecărei mame, nu are sfârşit.

            Blestemul e cuvântul ce schimbă destine: ca dintr-un blestem se naşte şi Ana, dar şi copilul acesteia; ca dintr-un blestem, tatăl e dintr-un acelaşi neam şi din aceeaşi casă.

Blestemul mamei schimbă cursul vieţii copilei, purtând-o pe tărâm străin, dar tot  blestemul mamei rezolvă conflictul. Blestemul o duce şi pe mama moartă între cele două lumi, spirit, nu strigoi, purtând-o din lumea celor fără de chip înapoi în lumea albă pentru a desăvârşi ceea ce se cerea săvârşit.

            Blestemul e cuvântul ce nu trebuie spus, încărcătura lui fiind una înfricoşătoare; nu trebuie spus mai des de mama – singura în lume ce are continuitate sufletească şi trupească în copilul său.

            Nu e loc şi nu e vreme pentru continuarea unei analize complete. Dar e plăcut de cules şirul linear al cuvintelor însufleţite doar de tensiunea încărcăturii semantice, cuvinte limpezi asemeni acelora care ţi-ar povesti o zi obişnuită, povestind în calmul unei seri de iarnă.

            Acţiunea se derulează după datul sorţii şi se recunoaşte meritul liberului arbitru. Lumea e bună sau rea, e dreaptă sau nedreaptă, e o lume a realităţii, nemodificată de peniţa scriitoarei.

            Doamna Dora Alina Romanescu lasă eleganţa omului să imprime eleganţă scrierii, cerând de la cititor, printr-un zâmbet timid şi mic al mesajului, eleganţa receptării.

 

                                                                Felicia   Gherghina – critic literar CRAIOVA

 

Felicia Gherghina este absolventă a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Litere, Filosofie și Istorie, promoția 2002, secția română/franceză. În anul 2007 doamna Felicia Gherghina publică la editura Scrisul Românesc din Craiova volumul de critică literară ”Tipologia feminină în literatura lui Mircea Eliade”, primit foarte bine de literatura de specialitate. Felicia Gherghina a descoperiit scrierile Dorei Alina Romanescu și a fost impresionată de naturalețea, sinceritatea, tonul clasic și romantic al acestora.

 

0 comentarii:

Versuri speciale primite de la cititori

LA CAPAT DE DRUM

Calatoresc si azi pe drumul vietii mele,
De patruzeci de ani,pe-o banca- intr-un vagon ,
Al unui tren ce merge hoinar si fara semne
Si fara sa opreasca de urca-un calator.

El merge fluierand ,prin ani, cu veselie,
Croindu-si drum intins printre parinti,copii,
Eu stau pe-aceeasi banca,ce dulce nebunie,
Sa-mi strang intr-un bagaj,trairi si amintiri...

Port o valiza-n brate,de cand eram copila,
Venita din Ardealul ce m-a adus la mare,
Sa instruiesc micutii ce azi de mana fiii
Si-i duc la gradinita,ghidandu-i cu rabdare.

Pe drumul meu stiut ,deschis in lunga zare
Vedeam doar bucuria si zambet de copil,
M-au mangaiat in suflet, precum raza de soare,
Aduce mangaierea pe sfantul cer senin.

Manuta delicata,pe-obrajii mei si-acum,
O simnt cum ii alinta cu-al florilor parfum
Si ochisorii umezi,o lacrima ce scapa
Privesc intins la mine,mamica lor cand pleaca.

Castelul cu papusi m-asteapta sa-l deschid,
Sa-i spun Cenusaresei,ca-i Fat-Frumos afara,
Si raftul plin de carti,ma striga sa-l inchid
Ca vine Zmeul Rau,intr-o povestioara.

Dar eu sunt tot in tren,cu amintiri ce dor,
M-apropii de o gara,ce mi-am notat-o-n minte,
In ziua cand copiii mi-au spus in clasa-n cor:
" -Doamna educatoare,eu sunt copil cuminte!"

Acum,cu voi alaturi,tintesc o alta gara,
Alt tren de maine ,poate, ma duce catre ea....
Vagoanele lui pline cu scriitori de seama
Imi fac semne cu mana,sa ma grabesc cumva...

V-astept copii de astazi sa treceti fiecare
Prin trenul meu de maine,sa-mi spuneti despre voi.
Cu ochii mintii mele,va voi vedea in zare,
In carti ce le voi scrie,veti fi ai mei eroi...

Nu-mi iau acum "Adio",va spun "La revedere"!
Voi toti copii de astazi si cei de ieri,ce-ati fost,
Ne vom vedea si maine,in trenul vietii mele
Ne vom imbratisa,in trenul fara roti...


DRUMUL LA GARA CENTRALA

Pe iarba verde de acasa
Prin miile de sanziene,
M-asez si mintea ma ma duce
C-un an in urma,pe-asta vreme.

Chiar azi se fac vreo 12 luni,
Acum un ceas s-au implinit
Si mi se pare ca-s ani buni
De cand norocul m-"a palit."

L-am strans la piept, pus intr-o carte
Cand o primeam eu,asta-vara
De la artistul ce facea
Si-atunci ,spectacole prin tara....

Cand prima slova se-nsira
Sub ochii mei ,prietenos,
Am tresarit,parc-o stiam
Si ea la fel,ce curios!

M-a captivat!Si m-a vrajit
Sufletul cald si nesfarsit
Pus intre pagini ,ca un vis,
Cand le-a creat pentru-un artist.

L-am cunoscut sau chiar mai mult
Mi se parea ca ma cunoaste
Sa-i multiumesc cui,ca m-a vrut
In "gara 'lui sa ma primeasca?

Sa m-odihnesc sau sa raman?
Sa iau alt tren sau sa-l ignor?
Nu pot decat sa-mi amintesc
De clipa aceea, cu mult dor.

Doar bucurii in calea mea,
Doar soare dulce ,luminos
S-au asternut.Cum n-as putea,
Cum n-as putea sa recunosc?

"Gara Centrala"a- nsemnat,
Destinul scris in pagini vii,
Ca amintire sau dovada
Cand un artist nu va mai fi.

Dar eu,acum vreo 12 luni
Intr-un noroc m-am nimerit
Sa ma priveasca doi ochi buni
Si DAR-ul lui eu am primit.

O carte,...un suflet...o speranta
Mi-au pus o intrebare-n viata
-Hei,tu!De ce stai in sfiala
N u vii cu noi-n Gara Centrala?

ELMIRA,ELMIRA


ELMIRA,ELMIRA
LACRIMA DE CRISTAL
DIN OCHI DE STEA
VEGHEZI IN NOAPTE
DUREREA UNUI VAL.

ELMIRA,ELMIRA
FULGISOR DE NEA
TE-ASEZI IN PALMA UNEI MAME
Si ii soptesti asa:

Priveste ,mama,stelele,
Priveste-le cum dorm
Si cum imi poarta visele
La poarta unui nor.

Pe mana ta picuri din stele
Aduc iubirea mea
Vreau,mama,sa fii fericita
De-aici,din steaua mea.

Traieste,mama,clipa astazi,
Caci viata e un dar.
Te mangai cu-adieri de ingeri
Si lacrimi de cristal.

Din norul ce visul mi-l poarta
A picurat o stea
Te mangai cu-adieri de ingeri
Si cu iubirea mea.

Ramai ,maicuta mea cea draga
Si eu traiesc cu tine
Si ochii tai frumosi,spre stele
Zambesc doar pentru mine.


La poalele padurii racoroase

La raul ce grabeste spre campii

Adorm si visu-mi mi se face vraja

Ma vad copila-n verile tarzii...



Alerg,cu dezgolitele-mi picioare

Prin iarba frematand a bucurii

Imi deschid bratele spre sfantul soare

Culeg in suflet mii de nostalgii...



Cu mintea mea alerg spre Dealul Mare

Cand oamenii se osteneau de zor

Cobor si merg La Loza si mi-i tare

Dor ca s-ajung si prin Runsor...



Pe la Samnel,Pietris sau prin Poieni

Copilarit-am printre buni sau rai

Si m-am ferit sa calc prin Valea Rea

Pe unde vreo fantoma s-ar vedea.



Traiau bunicii mei in timpuri vremuite

Cosind la fanul moale,cu oile pe deal

Acolo,unde-aveau pamant,fara sa pese

Ca lipsa radioului i-ar deranja.



Urcau in Dealul Samnelui sau Mare

Cu vitele,pierduti printre paduri

Din cand in cand isi mai dadeau de stire

Cu un salut mascat in strigaturi.



In sat veneau doar cand zapada

Se asternea bogata peste munte

Si coborau ca sa-si mai vada casa

Necazurile multe sa le-nfrunte.



Copila creste mare.Si dragostea de carte

Pecetluieste-o tinta si-o vrea cat mai aproape...



Se zbate-n viata crunta

si iese-nvingatoare

Un punct de luminita

Se face cat un soare...



Printre papusi si jocuri

Asterne file noi

Va fi gandit pe-atunci,

Ca scrie pentru noi?



Noi,cititorii fetei

Atunci educatoare

Si azi e,numai ca

Mai nou,e scriitoare.



Povestea ei cuprinsa

In randuri minunate

I-a-ntors pe dos pe unii

Ciudosi cum nu se poate...



Se intrebau,firavii

Cum viata sa-si descrie

Intr-un volum ce unora

Atat de multe spune...





Dar Dumnezeu,ce-o tine

Pe Dora-Alina-n brate

O zgaltaie de umar

Si-o mangaie pe fata.



Si stie,ea fatuca

Ce are de ales

Caci de la Domnul,nu multi

Aduna inteles...



Si scrie mai departe

Se roaga si-un noroc

O mangaie pe crestet

Femeia e un foc.



Deschide ochii-n noapte

Si-un ceas desteptator

I-anunta alta viata,

Ce-o prinde uimitor.



Un tremur este toata

Fereastra e deschisa

Cand cerul se deschide

Fiinta ei e-mpinsa,



Spre tarmuri noi,flamande

S-o pregateasca,parca,

Se-apropie momentul

Mirajul o adapa.



Caci maine-i sarbatoare

In urbea ei iubita

In suflet o schimbare

Va fi binevenita.



Artistul ,ce femeia

Tanjea ca sa-i vorbeasca

Zambeste,cucerind-o

Cu fala-i ingereasca.



Dar se intreaba tainic,

Onoare o avea

sa poata ca sa-i scrie

Din tineretea sa...



Destinul,ce din toate

Ii oferi din plin

Artistului ce are

Un chip si -un glas divin,



Fu insirat in zile,

Cu nopti amestecate

si scris spre amintire

Cu-o maiestrie-aparte.



Emotii...ganduri multe

Femeia petrecu

Artistul nu da semne

Ca scrisul ii placu...



Asteapta-nfrigurata

Un semn sau vre-o intrebare

Pe zi ce trece insa

Emotia-i mai mare...



Dar telefonul suna

- Ei,mi-a placut romanul!

-E bine...dar inchise

Si-o napadi iar valul...



Mai trece o zi sau doua

Si un buchet de flori

I-a fermecat privirea

In usa.Cu fiori...



S-au intrecut la masa

Au ras si-au povestit

Trecura ore bune...

Ce bine s-au simtit!



Ea mama-acum deplina

Cu doi feciori frumosi

Il adopta indata

Pe acest artist faimos.



Primitu-l-a in casa

In suflet si-n simtiri,

El ,Paul o adora

Creat e din iubiri

.

Imparte tuturora.

Iubire si speranta

Cu mii de oameni-n cantec

Traieste intr-o viata.



In brate ii cuprinde

Zambeste,ii mangaie

Cu notele duioase

Incet,spre ceruri suie...



Artista il remarca

Il simnte si-l strapunge

Cu firea ei adanca

Sub slova se invinge...



Prin temeri ea inoata

Se-ntreaba deseori

Si-o-ntoarce inca-odata

Fior clocotitor...



Da bine insa cartea

Valtoare printre fani

Si-aplauze pe scena culeg cei doi

Ca-n basm.



Mai scrie inc-odata

Aduna "Marturii"

Si numele distinge

Cartii ce va sa fie.



Succesul inca-odata

Spre culmi inalte-o duce

Pe ea si pe artistul

Ce bucurii aduce...

........................................

Pe iarba verde-n rouri

In dimineti senine

Ma vad copila-n Rebra

Caci eu ma simnt copila.



Copil mai sunt si astazi,

Si maine...si mereu

Cu zeci de ani in carca

Copilaresc mereu,senina sunt,

Ca-s EU.



La poalele padurii racoroase

La raul ce grabeste spre campii

Adorm si visu-mi mi se face vraja

Ma vad copila-n verile tarzii...



Alerg,cu dezgolitele-mi picioare

Prin iarba frematand a bucurii

Imi deschid bratele spre sfantul soare

Culeg in suflet mii de nostalgii...



Cu mintea mea alerg spre Dealul Mare

Cand oamenii se osteneau de zor

Cobor si merg La Loza si mi-i tare

Dor ca s-ajung si prin Runsor...



Pe la Samnel,Pietris sau prin Poieni

Copilarit-am printre buni sau rai

Si m-am ferit sa calc prin Valea Rea

Pe unde vreo fantoma s-ar vedea.



Traiau bunicii mei in timpuri vremuite

Cosind la fanul moale,cu oile pe deal

Acolo,unde-aveau pamant,fara sa pese

Ca lipsa radioului i-ar deranja.



Urcau in Dealul Samnelui sau Mare

Cu vitele,pierduti printre paduri

Din cand in cand isi mai dadeau de stire

Cu un salut mascat in strigaturi.



In sat veneau doar cand zapada

Se asternea bogata peste munte

Si coborau ca sa-si mai vada casa

Necazurile multe sa le-nfrunte.



Copila creste mare.Si dragostea de carte

Pecetluieste-o tinta si-o vrea cat mai aproape...



Se zbate-n viata crunta

si iese-nvingatoare

Un punct de luminita

Se face cat un soare...



Printre papusi si jocuri

Asterne file noi

Va fi gandit pe-atunci,

Ca scrie pentru noi?



Noi,cititorii fetei

Atunci educatoare

Si azi e,numai ca

Mai nou,e scriitoare.



Povestea ei cuprinsa

In randuri minunate

I-a-ntors pe dos pe unii

Ciudosi cum nu se poate...



Se intrebau,firavii

Cum viata sa-si descrie

Intr-un volum ce unora

Atat de multe spune...





Dar Dumnezeu,ce-o tine

Pe Dora-Alina-n brate

O zgaltaie de umar

Si-o mangaie pe fata.



Si stie,ea fatuca

Ce are de ales

Caci de la Domnul,nu multi

Aduna inteles...



Si scrie mai departe

Se roaga si-un noroc

O mangaie pe crestet

Femeia e un foc.



Deschide ochii-n noapte

Si-un ceas desteptator

I-anunta alta viata,

Ce-o prinde uimitor.



Un tremur este toata

Fereastra e deschisa

Cand cerul se deschide

Fiinta ei e-mpinsa,



Spre tarmuri noi,flamande

S-o pregateasca,parca,

Se-apropie momentul

Mirajul o adapa.



Caci maine-i sarbatoare

In urbea ei iubita

In suflet o schimbare

Va fi binevenita.



Artistul ,ce femeia

Tanjea ca sa-i vorbeasca

Zambeste,cucerind-o

Cu fala-i ingereasca.



Dar se intreaba tainic,

Onoare o avea

sa poata ca sa-i scrie

Din tineretea sa...



Destinul,ce din toate

Ii oferi din plin

Artistului ce are

Un chip si -un glas divin,



Fu insirat in zile,

Cu nopti amestecate

si scris spre amintire

Cu-o maiestrie-aparte.



Emotii...ganduri multe

Femeia petrecu

Artistul nu da semne

Ca scrisul ii placu...



Asteapta-nfrigurata

Un semn sau vre-o intrebare

Pe zi ce trece insa

Emotia-i mai mare...



Dar telefonul suna

- Ei,mi-a placut romanul!

-E bine...dar inchise

Si-o napadi iar valul...



Mai trece o zi sau doua

Si un buchet de flori

I-a fermecat privirea

In usa.Cu fiori...



S-au intrecut la masa

Au ras si-au povestit

Trecura ore bune...

Ce bine s-au simtit!



Ea mama-acum deplina

Cu doi feciori frumosi

Il adopta indata

Pe acest artist faimos.



Primitu-l-a in casa

In suflet si-n simtiri,

El ,Paul o adora

Creat e din iubiri

.

Imparte tuturora.

Iubire si speranta

Cu mii de oameni-n cantec

Traieste intr-o viata.



In brate ii cuprinde

Zambeste,ii mangaie

Cu notele duioase

Incet,spre ceruri suie...



Artista il remarca

Il simnte si-l strapunge

Cu firea ei adanca

Sub slova se invinge...



Prin temeri ea inoata

Se-ntreaba deseori

Si-o-ntoarce inca-odata

Fior clocotitor...



Da bine insa cartea

Valtoare printre fani

Si-aplauze pe scena culeg cei doi

Ca-n basm.



Mai scrie inc-odata

Aduna "Marturii"

Si numele distinge

Cartii ce va sa fie.



Succesul inca-odata

Spre culmi inalte-o duce

Pe ea si pe artistul

Ce bucurii aduce...

........................................

Pe iarba verde-n rouri

In dimineti senine

Ma vad copila-n Rebra

Caci eu ma simnt copila.



Copil mai sunt si astazi,

Si maine...si mereu

Cu zeci de ani in carca

Copilaresc mereu,senina sunt,

Ca-s eu.

1 comentarii:

Cititorii comenteaza

1)Am citit toate romanele Dorei Alina Romanescu...ultimul parcurs fiind "Elmira Mahmudi"
Am descoperit-o pe autoare in "Gara Centrala",romanul care mi-a facut cunostinta cu drumul pe care un renumit interpret il parcurge de la cele mai adanci radacini,de cand sufletelul sau incepea sa prinda contur prin unirea bunicilor care aduc pe lume pe mama sa,Eugenia,un copil cuminte si frumos,care mai tarziu,cand il intalneste pe Ion Surugiu isi implineste menirea sa de mama,dandu-i nume unui prunc dolofan in care dansa isi asaza sperantele si bucuriile ei,credintele dar mai ales ambitia ca micultul Paul sa devina un nume cunoscut in muzica.Asa aflam cum micutul Paul Surugiu care la cativa anisori o intreaba pe mama cati ochi are Dumnezeu pentru ca el le poate vedea pe toate,reuseste,prin multe sacrificii si povarnisuri greu de intampinat,sa devina Fuego,un nume care se impune in muzica romaneasca,raspandindu-se ca un foc in multe inimi de romani,daruind si impartind cele mai alese daruri;iubirea si speranta,bucuria si sufletul lui care pe
note ne duc undeva unde putem sa-l intalnim pe Dumnezeu.
Urmatorul roman pe care l-am citit a fost 'Marturii de iubire"care ne pune fata in fata cu bucuriile,implinirile dar si dezamagirile pe care le traiesc din plin artistul Fuego,dar si autoarea Dora Alina Romanescu,dupa lansarea primei carti despre artist.Un roman care m-a emotionat profund,de la uimire,bucurie siu extaz pana la lacrimi.Am citit aceste doua romane,cu sufletul la gura,am sorbit practic lectura ...se vorbea despre un personaj pe care eu il admiram de multa vreme,mai mult ,il pretuiam si il vedeam cu aceeasi ochi cu care il privea si autoarea.M-a impresionat insa,dezinvoltura si profunzimea textului,descoperind in autoare o persoana calda,sensibila,deschisa,misterioasa,dar nu atat cat sa nu ne dam seama ca este ,ca si personajul pe care il contura,o persoana deosebita,de o frumusete morala ireprosabila care dezvaluie cu usurinta cele mai ascunse colturi ale sufletului de artist
.La finele primului si celui de al doilea roman ma incercau emotii nemaiintalnite...parcursesem pagini din care adunasem strop cu strop din energia pe care autoarea o presara in textele pline de sugestibilitate,incat doream cu ardoare s-o imbratisez.Ma ardea insa curiozitatea sa vad cum scrie si despre alte personaje.Aflasem ca mai are si alte aparitii in proza si am rugat-o personal sa ma ajute sa le procur.In preajma sarbatorilor am primit cele mai frumoase daruri....un pachet cu romanele Dorei Alina Romanescu,un nume ce imi devenea din ce in ce mai familiar."Distante" a fost primul roman semnat de aceeasi autoare,care mi-a facut cunostinta cu lumea romanului ardelean,pe care am redescoperit-o si in Blestem.Ambele romane dezvaluie frumuseti din viata romanilor,care isi duc traiul cu demnitate,chiar daca pentru unii e mai greu,luptandu-se cu lipsurile,privati de tehnica moderna sau bucuriile civilizatiei,alergand in munti ,unde isi cresc animalele,unde
se bucura de maretia peisajelor,parcurgand evenimente implacabile sau izbanzi,emotii sau impliniri....
O data cu ei traim si noi ofurile dar si acceptarea destinului.Unii dintre ei lupta sa-si depaseasca conditia sociala,inzestrati fiind de natura cu cele mai alese virtuti.Traverseaza de-a lungul timpului diferite incercari din care ies triumfatori desi s-ar zice ca sansele ar fi destul de mici.Ne uimeste capacitatea autoarei de a gasi mai mereu solutia salvatoare in evenimente greu de parcurs si a le da ragazul unora dintre personaje de a-si corecta unele sentimente sau fapte.Tot aici ne intalnim cu lumea satului dar si a orasului.La sat oamenii isi cresc fiii,insufletindu-i cu cele mai frumoase valori,promovand datinile si traditiile romanilor crestini.Ii dau la scoala,ii sustin cat pot material dar si moral,le duc grija si ii asteapta cu bratele deschise,acasa,in vizita.De multe ori ei insisi merg la oras,unde copiii lor au devenit ingineri sau doctori sau pedagogi,care nu isi mai gasesc timp sa-i vada pe cei dragi,impartasind cu ei bucuria si
izbanda,gasind solutii pentru nevoile si neimplinirile lor.De remarcat este spiritul de sacrificiu al parintilor sau bunicilor care cu bucurie isi impart ultimul banut sau avere pentru prosperitatea fiilor sau nepotilor lor.Sunt si personaje,care nu se implica prea mult in viata copiilor lor,Victoria din Blestem,dar Ana,fiica ei,o fiinta ambitioasa si cu o inteligenta sclipitoare reuseste prin propriile forte sa-si adune suficiente informatii,sa faca o scoala si sa capete o slujba respectabila.De una singura lupta cu inacapatanare,cu un gol in suflet care nu se mai sfarseste.Lipsa afectiunii si iubirii de mama,cea mai frumoasa legatura umana,dintre mama si fiica este intrerupta de nepasarea mamei si accentuaua de ura care ii ia loc iubirii.Destinul mamei se repeta la fiica,numai ca ,spre deosebire de ea,Ana isi iubeste copilul,il creste fara tata,pentru ca acesta da dovada de iresponsabilitate.Sprijinita de oameni straini,reuseste sa-si finalizeze
studiile,lucreaza si isi creste copilul,cu mult drag,ferindu-l de ceea ce i-ar putea aduce raul.Constiinta ei de fiica ce face tot ce e posibil omeneste pentru a restabili legatura cu mama si de a-i aduce recunostinta celui care i-a tinut loc de tata ,iubind-o ca pe copilul lui,dandu-i din sufletul lui ,atat cat se pricepea un om care nu avea scoala multa sau cine stie ce inteligenta.Se intoarece cu drag acasa,aducand atentii parintilor,inima mamei pare ca se moaie.Cand isi da seama cine este tatal nepotului ei,unul din familia celui care contribuise la la venirea pe lume a Anei,Victoria inebuneste de-a binelea,aducand blesteme si mai mari.Copilaria Anei fusese marcata de blestemele mamei,ea neantelegand ce se ascunde in sufletul mamei,de ce e asa de negru si de neclintit....Victoria dispare in munti si autoarea ne relateaza credinte care se nasc in popor.
Ana se zbate sa-i multumeasca pe toti,sa fie echilibrul familiei care se imultise cu fiul ei.Blestemele se intorc impotriva celei care le aruncase cu atata ura,iar dupa ce face ,in sfarsit,o impacare pe care Ana o astepta de o viata,cade fulgerata la pamant.Sufletul ei pleaca printre fulgere si tunete si o data cu ea si rautatea ce o marcase de la venirea Anei pe lume.Intamplare sau destin?Este oare folositor sa aruncam cu ura inversunata ganduri pe care le-am putea modela altfel?
De ce oare nutrim sentimente de revolta,lipsa de iertare pentru oameni care ne afecteaza pe care i-am putea ajuta cu iubirea si ingaduinta noastra,razbunandu-ne ,blesemand tot ce iese in cale,pentru poverile pe care uneori ni le alegem singuri?
De ce trebuie sa plateasca suflete nevinovate pentru declinurile noastre?Ana a platit cu varf si indesat blestemele Victoriei.Sirul nenorocirilor Anei este lung.Creste bolnavioara, lipsita de iubirea mamei,se zbate cu moartea,prinsa de o furtuna de unde o salveaza cel care ii este tata biologic si cel care ii va deveni tata copilului ei,invata si isi poarta singura de grija,aduce pe lume un copil pe care il creste singura,traieste cu o trauma pe care nu o poate intelege,de ce propria mama nu o accepta,cade in capcana celor care o vand si o obliga la fapte pe care nici un om de buna credinta nu le-ar savarsi,obligata fiind sa-si vanda trupul.Inteligenta,frumusetea ei naturala si rugaciunea catre divinitate o salveaza pe Ana.Intalneste un barbat care o respecta si o iubeste,dar tragedia vietii ei nu se sfarseste.Barbatul cade prada unui atac ,moare,lasand-o pe Ana insarcinata.Iat-o acum pe Ana din nou singura,cu doi copii pe care ii iubeste.M-a
impresionat cat de mult loveste uneori viata,desi este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ni-l daruieste,lasandu-ne libera alegere la dispozitie pentru a invinge rautatile si greutatile iminente.Ana lupta cu toate acestea,dotata cu o intelepciune ce o salveaza de unde crezi ca nu mai are scapare.Speranta ei si credinta in Dumnezeu,puritatea ei sufleteasca au ajutat-o sa iasa,cu greu,dar a reusit,din toate incurcaturile,din toate capcanele,din toate blestemele mamei si ale vietii insesi.
Drama Anei se repeta oarecum in "Dealul Comorii"primul roman pe care Dora Alina Romanescu il publica.Mihaela,personajul principal in jurul careia se tese o poveste emotionanta,amplifica si mai mult drama copilului crescut la sat,privat de o atentie a familiei,lipsit uneori de o masa care i-ar fi putut aduce un somn odihnitor.Ca si Ana este iubitoare de carte.In "Dealul comorii" Mihaela se loveste de dezintresul si aprecierea celor intai vizati sa i-o acorde,familia si invatatoarea care pe deasupra,ii aduce jigniri,vrand parca sa distruga increderea si frumusetea spirituala a Mihaelei.Dar fata nu se lasa intimidata,se apara cu demnitate,chiar daca e un copil.Da replici care ii lasa mirati pe oameni de calitate,din care reiese ca era un copil mult prea matur pentru varsta ei.Maturitatea ei devine si mai evidenta,cand cade rapusa de o boala la pat,la aceeasi varsta cand ar fi trebuit sa se joace cu papusile.In locul lor,Mihaela prefera sa citeasca"Neamul
Soimarestilor "sau "Rosu si Negru",sau "O femeie pura"...O femeie pura este si Mihaela care isi duce crucea cu speranta si demnitate,remarcata fiind de medicii care considera ca este mult prea mica pentru a citi asemenea carti,avea vreo 12 ani,si mult prea inteleapta prin raspunsurile pe care le dadea la anumite referiri ele lor care o implicau direct pe fata.Creste si se maturizeaza si fizic intr-un sanatoriu din Mangalia,departe de fratii ei,de parintii ramasi in localitatea de munte din Nasaud.Stie ca intr-o zi se va insanatosi,credinta in Dumnezeu ii este cel mai bun sfetnic,medicii o iubesc si o incurajeaza,contribuind la insanatosirea ei.Vine si ziua in care Mihaela este refacuta,si dupa 9 ani de chin si speranta,se intoarce la familia ei,insotita de unul din medici.Intre cei doi exista sentimente de apreciere si admiratie,medicul mergand pana acolo unde sa o protejeze pe fata crescuta departe de lume.Nu mica i-a fost mirarea fetei,cand in vagonul
in care calatorea spre casa il intalneste pe medicul ce o remarcase pe cand citea "O femeie pura"la 12 ani.O insoteste pana cand fata este preluata de tatal sau care o duce in satul natal,Rebra,locul unde s-a nascut marele Rebreanu.Aici fata este scoasa la hora,invata din traditiile satului,joacain hora cu primul baiat.Toata lumea remarca frumusetea izbitoare a fetei si nu o recunosc decat atunci cand parintii spun cu mare mandrie ca e fiica lor.Fata,cu dragoste de carte ,invata si devine educatoare.Este varsta cand traieste prima poveste de dragoste cu un baiat al locului,o dragoste pura si frumoasa.Greu accepti sa crezi ca Mihaela nu se casatoreste cu acest baiat,invatator din partea locului.Dar cum omul bun n-are noroc,baiatul cade in plasa unei femei care isi cauta tata la copilul pe care l-a zamislit in pantece nici ea nu mai stie cand si cine este tatal si pentru ca inainte s-o cunoasca pe Mihaela flacaul o iubise pe acea fatuca,se vede acum
obligat sa accepte s-o ia de nevasta.Suferinta Mihaelei nu este usoara,dar isi gaseste consolare in pasiunea pentru carte si copii.Dupa 2 ani traieste experienta primei iubiri,momentul cand devine femeie,cu nimeni altul decat cu medicul ce o ingrijise care o cauta acasa.Sunt momente impresionante,Mihaela i se daruiesate,iar el ii daruieste un fiu si nu o mai cauta niciodata de atunci inainte.Pleaca departe de gura satului si durerea mamei,in localitatea Mangalia,unde multi ani isi petrecuse in sanatoriu.Cu greu reuseste sa-si obtina un post de educatoare,dar soarta ii e favorabila,si un inspector o ajuta pentru acest loc.Asteapta cu mare bucurie venirea pe lume a fiului,se vede singura in fata unei mari responsabilitati pe care si-o ia in serios inca din momentul in care afla ca va aduce pe lume un copil.Mihaela naste un baiat,la cresterea caruia accepta mai greu sprijinul mamei care vine din Rebra sa o ajute .Intalneste la mult timp un barbat care ii
aduce femeii speranta ca viata ei se va aseza,isi va gasi parametrii normali,dar ceea ce urmeaza de acum ne pune in fata unei drame greu de imaginat.Mihaela cade din nou in capcana iluziei ca a gasit barbatul potrivit careia sa-i daruiasca din sufletul ei,numai ca acest barbat nu stie sa aprecieze dragostea,puritatea ,bunul-simt,dedicatia ei ca mama si sotie,harnicia ei.Calca in picioare toate aceste comori,distruge tot ce atinge,mai putin sufletul acestei femei care ramane,a cata oara,pur?desi de multe ori regreta cele ce ii sfasie sufletul Mihaelei ,fiind singurul care ponegreste integritatea Mihaelei,umilind-o in public,in fata copiilor,in fata parintilor,jignind-o in cel mai mizerabil mod cu putinta,lovind-o sau alungand-o din casa.Rabdarea femeii n-are limite. Pana unde poate un suflet de om sa ierte si sa se complaca in situatii fara iesire?ar fi putut de fiecare data sa puna capat unei nenorociri care o urmarea in fiecare zi,in fiecare ceas
petrecut langa el.Placerea pentru bautura era intarita de placerea de a o imparti pe sotie si cu alte femei
Viata nu de putine ori ne pune in imposibilitatea de a alege ceea ce este mai bine pentru noi.M-am intrebat insa de ce Mihaela,care de mica isi duce o cruce greu de dus pentru oricare suflet incercat cu povara unei boli care o tintuieste la pat,continua sa adune in cartea vietii ei,file,in care isi asterne cu resemnare si speranta,drama dupa drama.Marturisesc ca Mihaela este personajul din "Dealul Comorii"care pe mine m-a frapat cu frumusetea ei interioara,cu rabdarea de care a dat mereu dovada,din copilarie si pana la maturitate,asteptand ca lucrurile sa se aseze de la sine,necontribuindin nici un fel la schimbarea destinului ei,pana ce copiii ei au crescut mari.Ca si cititor,simtind o data cu personajul drama pe care o parcurgea m-am intrebat si m-am cutremurat seninatatea cu care isi accepta crucea si rabdarea infinita.M-am infuriat eu insami pentru destinul ei nu usor pe care se spune ca am putea sa-l schimbam daca
ne-am dori cu adevarat,dar un om cu profunzime asa cum e Dora Alina Romanescu,n-ar indrazni sa-l schimbe nici cu un gand.Il accepta,traieste cu bucurie momentele frumoase si cu resemnare pe celelalte.
In toate romanele Dorei Alina Romanescu,speranta si iubirea sunt notele dominante,evenimentele iau intorsaturi frumoase mai mereu,celor care gresesc li se mai da o sansa.Maretia peisajelor care insufletesc parca imaginea este prezenta la tot pasul.Muntii ascund mistere dintre cele mai neobisnuite,raurile clipocesc printre vai adanci si brazi semeti,pasarelele ciripesc de zor prin inima padurii sau marea,frumos creionata si insufletita in "Dealul Comorii"sau "Elmira Mahmudi"iti lasa un parfum deosebit si o senzatie de profunzime interioara deosebita.
Concluzia este ca trebuie sa speram,sa facem revizie prin sentimentele noastre actuale sau trecute,sa ne bucuram de viata noastra asa cum ne-a daruit-o Dumnezeu,sa nu uitam niciodata ca suntem fii si fiice ale Lui,sa-l cinstim prin datinile si traditiile noastre din mosi-stramosi,sa nu uitam de sarbatorile noastre crestinesti cand imbracam costumul nostru popular,sa colindam si sa jucam dansurile traditionale.Sa ne rugam la Dumnezeu noi si copiii nostri,sa ocolim locurile rele si oamenilor rai sa le mai dam o sansa,sa avem grija de sufletele celor plecati.Copiilor sa le insuflam dragostea de carte,sa-i sprijinim la greu,sa ne dedicam cu toata fiinta lor.Toate acestea reies din paginile create de Dora Alina Romanescu.
Am inceput cu Gara Centrala si am terminat cu Elmira Mahmudi,un roman care se separa oarecum de restul celorlalte semanate de autoare.Poate nu intamplator mi-a cazut ultimul in mana,pentru ca se detaseaza considerabil de celelalte..
Elmira este o adolescenta de origine tatara,frumoasa si inteligenta ,placuta ,care depisteaza o boala care o va duce pana acolo incat sa nu mai poata fi gasita nici o solutie.Elmira se lupta cu toate fortele sa invinga boala,parintii traiesc cele mai cumplite momente din viata lor,utilizand tot ce le-a stat in putinta pentru a-si salva fiica de la moarte.Aduna bani,merg la emisiuni televizate pentru a strange fonduri pentru a merge in America la operatie,gasesc donator....grijile si momentele de tensiune se imbina cu sperantele tuturor,chiar cu a Elmirei.Elmira isi accepta soarta,se impaca cu situatia implacabila,desi mama o fereste cat poate de dramele pe care le urmareste in spital,incurajand-o si inghitindu-si lacrimile.Strigatul de disperare al familiei ,al parintilor si prietenilor,sfarsitul nefericit al personajului principal diferentiaza clar de ceea ce ne obisnuise Dora Alina Romanescu.
Dupa fiecare roman pe care il citeam,exaltam de bucurie,simteam energia scriitoarei,primeam fiecare sugestie si transmisie a textului.Ma trezeam muta de uimire,razand sau plangand,treceam de la o stare la alta cu multa usurinta ,furata de povestea care de fiecare data ma impresiona.La Elmira Mahmudi tristetea pune capat bucuriilor din celelalte romane.Fascinatia si misterul intrec viata romanului descrisa in celelalte romane.Aici e vorba de o fata tataroaica care sfarseste,senina si inteleapta.si aici ceva din sufletul autoarei este insuflat personajului.Dupa Elmira Mahmudi am ramas cu un gust amar,pentru ca sunt mama si am si eu 2 fetite pe care mi le doresc si le iubesc cum nu iubesc nimic in viata mea.Drama unei mame care isi pierde pruncul nu poate fi egalata de nici o alta,este cea mai covarsitoarem,cea mai greu de suportat
.Dora Alina Romanescu ,iata,ne ajuta sa strabatem prin viata tuturor categoriilor sociale,sa facem cunostinta cu cele mai variate moduri de viata si de personaje,sa cunoastem locuri misterioase si peisaje pe masura,sa ne transpunem in pielea unor personaje,fie si fara voia noastra,asistand la evenimente marcante,uneori fascinante,alteori dureroase.
Am cunoscut-o pe Dora Alina Romanescu,prin prisma scrisului,am simtit-o de la inceput ca fiind o persoana profunda,sincera si deschisa,naturala si cu mult bun simt,am indragit-o inca de la primele file pe care le-am citit.Sentimentele mele de admiratie s-au aprofundat si mai mult pe masura ce unul cate unul romanele dumneeai mi se infatisau sub forma diferitelor povesti de viata.A daruit ceva din sufletul ei frumos in fiecare din personajele pe care le-a creat,a finalizat fiecare moment,trecand prin sufletul ei fiecare pasaj.

Voi ramane o cititoare fidela ,asteptand noi aparitii scriitoricesti,pentru ca aceste romane nu sunt numai romane ci insesi lectii de viata.



Doina spunea...
DRAGA MEA ,DOAMNA DORA,

Cum pot sau ce pot sa va spun mai mult sau mai frumos decat cuvintele si glasul lui PAUL:
"...Trandafirii iti soptesc cat de mult te iubesc,
Si boboci iti soptesc cat de mult te iubesc...!!! "

"...Eu cele mai frumoase flori,asterneti-as mereu in cale,
Dar nu-s pe lume asemeni flori,in fata frumusetii tale..."
Dor,nostalgii,frumusete,duiosie.Si parca simt din glasul lui PAUL si dulceata si mireasma ,aroma marului de-acasa pe care PAUL ni-l daruieste de fiecare data, cu drag, din gradina sufletului sau frumos.
Sunteti doi oameni cu o frumusete fizica si sufleteasca deosebita:DORA ALINA ROMANESCU si FUEGO - PAUL ,va respect si va iubesc din toata inima mea.

Cu mult ,mult drag,Doina.

28 iulie 2010, 06:44


Crina spunea...
Ma-ntorc acasa,alinand,
Din dorul strans in departari,
Purtat in piept,ades plangand,
La capataiul meu de zari.

Mi-s toate dragi si-atat de-aproape,
Ma-ntreaba acum de unde vin,
Imi scalda inima in soapte,
Nimic de-aici nu mi-e strain.

Ma-ntorc acasa,printre-ai mei,
Sunt noua azi si fericita.
N-am banuit,e vis..divin,
In visul meu stiu :Sunt iubita!!!

Crina Iamandi
Buzau

25 iulie 2010, 17:56



DRAGA MEA ,DOAMNA DORA,

IMPRESII DESPRE "DISTANTE"

Va multumesc si pentru acest minunat roman “DISTANTE”,un dar pentru sufletul meu si cu siguranta pentru toti ceilalti care au avut bucuria sa-l citeasca.Am descoperit ,inca odata,parte din inima si sufletul domniei voastre,care stiu cat de bun,mare,primitor,deschis ,generos este.Am descoperit frumusetea fizica si sufleteasca pe care o aveti,iubirea pentru locul sfant,REBRA,si la care va poarta si intoarce gandul,oriunde v-ati afla.

Mi se contureaza ,inca de la inceputul romanului,foarte bine,portretul fizic si moral al sateanului,Ana si Iacob,cu multa credinta in Dumnezeu,strans legati de satul natal,aici s-au nascut,crescut si continuat munca,instruind generatii intregi de copii,gasindu-si multumirea si respectul pentru toate invataturile date.

La polul opus se afla ignoranta,egoismul,iubirea doar de sine,dispretul fata de semeni,fata de tot ce inseamna familie,inclusiv dispretul si nepasarea pentru propriul copil,a celor care se considera a face parte din “lumea buna”.

M-am intrebat,ca oare,despre aceasta distanta sa fie vorba,distanta dintre cele doua lumi opuse,diferite?Am descoperit apoi,ca fiecare dintre personajele romanului are un tel,un ideal,o dorinta,o iubire,o speranta de care-l desparte aceasta “distanta”masurata uneori in ani multi de framantari,de indurari,de intrebari.Iar mesajul pe care l-am inteles, este acela ca daca-ti doresti cu adevarat ceva,din tot sufletul si inima,cu perseverenta,vei obtine.

Ce suflet bun si milostiv au Ana si Iacob,cat de bucurosi si ocrotitori sunt fata de tanara Ioana,darul lor primit de la Mos Craciun,intr-o noapte linistita de iarna alba si geroasa.

Cat de chinuitor si sfasietor este dorul din sufletul mamei Ana,dorul de fiul Stefan,despre care nu mai stie nimic de mult timp,dar pentru care-si mai pastreaza speranta si se roaga,tot timpul,la bunul Dumnezeu ,sa-l intoarca acasa.Impresionanta ,pana la lacrimi,iubirea nemasurata si atat de dulce,a bunicilor pentru nepotul Radu,lumina vietii lor.

Sau aceasta sa fie “distanta”:dorul si departarea Adelei ,care si-a gasit rostul,alaturi de cei doi fii,in celalat capat de tara,in orasul scaldat de apa marii?

Sau visul tainic al Ioanei,acum studenta la medicina,in ceea ce-l priveste pe Radu,salvatorul ei ,pe cand era o biata copila orfana,speriata si neajutorata,sa fie una dintre”distante”?

Sau povestea de dragoste dintre Radu si Odette,dorinta si iubire neimplinita ,din cauza diferentelor de religie,a prejudecatilor?

Mi-a placut firea deschisa,sincera,ambitia si daruirea lui Marin,ajuns primar al Mangaliei,care pune suflet in tot ce face pentru cei pe care-i reprezinta si care se bucura de tot sprijinul,iubirea si afectiunea ce i-o poarta sotia Mariana.

Cat de impresionant,de zguduitor este destinul Adelei,chinurile si umilinta indurate alaturi de omul fara suflet,care-i era sot si-l suporta doar de dragul celor doi copii.Stau si ma gandesc cate Adele sunt ,in imediata apropiere,si prea putine au curajul sa se rupa de raul care le raneste trupul si le invenineaza si secatuieste sufletul.

Draga doamna Dora,nu am putut sa-mi stapanesc lacrimile de durere,cand am citit despre vestea si despartirea Adelei de maicuta ei draga,de regretul ca n-a mangaiat-o si nu i-a fost aproape in ultimile clipe.Cunosc foarte bine acest sentiment:”Mama mea draga,maicuta mea,am crezut ca esti nemuritoare…da,in sufletul meu esti NEMURITOARE.”

Cat de tragic este destinul Mirelei,impinsa la gestul suprem de catre omul pe care l-a iubit atat de mult.Si chiar de acolo sus,de la distanta isi vegheaza fii mult iubiti.

Cata incarcatura emotionala are momentul reantoarcerii lui Stefan si cata liniste,implinire in sufletul parintilor care-si regasesc fii si in inima tinerilor care-si vad implinit visul tainic de iubire,nerostit pana acum.

DRAGA MEA,DOAMNA DORA ,CEA MAI DRAGA SCRIITOARE A SUFLETULUI MEU,VA MULTUMESC DIN NOU,VA DORESC SANATATE,O VIATA PLINA DE FRUMOS,CU MILTE BUCURII ALATURI DE OAMENII DRAGI SI DE SCUMPA NEPOTICA IOANA SI ASTEPT ,CU NERABDARE,URMATOARELE DARURI PE CARE NI LE VETI FACE PRIN SCRIERILE DOMNIEI VOASTRE.

Va imbratisez cu mult drag,

Doina

2 comentarii:

Evenimente




Prozatoarea Dora Alina Romanescu a devenit membră a USR Dobrogea pe data de 17 iulie.




Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a confirmat, de curînd, propunerile Comisiei de validare pentru anul 2009. Printre cei şapte autori care sînt admişi ca membri ai USR, Filiala Dobrogea, se află şi Dora Alina Romanescu sau, aşa cum o cunosc locuitorii municipiului Mangalia, educatoarea Elisabeta Georgescu. Dora Alina Romanescu este cunoscută publicului cititor datorită celor cinci volume: „Dealul Comorii” (2002), „Distanţe” (2004), „Elmira Mahmudi - o lacrimă pentru eternitate” (2006), „Gara Centrală” (2006), „Blestem” (2008) şi „Mărturii de iubire” (2008).


„Doamna Georgescu este un exemplu a ceea ce se poate face la Mangalia. Nu sîntem doar un colţ de Românie, sîntem un centru cultural în plină refacere, dorim să readucem strălucirea vieţii artistice la Mangalia, iar aceşti minunaţi oameni de litere ne ajută să atingem acest ideal. Dora Alina Romanescu este rezultatul unui vis, al unui cadru didactic decis să arate că poate mai mult. A început ca simplu membru al Clubului Artelor Solteris din Mangalia şi a prins curaj, aripile ei s-au întins şi au bătut puternic, ajutată de sfaturile colegilor din club. Îi dorim putere de muncă în continuare şi fie ca acesta să reprezinte doar un imbold pentru ceea ce ne pregăteşte”, a menţionat primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac.

Dacă oamenii din Mangalia vorbesc cu respect despre educatoarea Saveta Georgescu, specialiştii în domeniul scrisului literar o apreciază din ce în ce mai mult pe prozatoarea Dora Alina Romanescu. Pentru activitatea sa literară, scriitoarea din Mangalia a primit numeroase premii şi distincţii: Diploma de onoare din partea Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, diplomă şi medalie din partea Primăriei Municipiului Mangalia pentru întreaga sa activitate literară, Diplomă de onoare de la Clubul Artelor Solteris la care activează şi altele. De menţionat este faptul că, la baza alegerii noilor membri ai USR Dobrogea, au existat criterii precum: valoarea volumelor publicate, comentarea acestora în presa literară de largă circulaţie, precum şi intrarea autorului în conştiinţa publică, prin cărţile sale şi manifestările iniţiate.

0 comentarii:

marți, 2 februarie 2010

Preocupari

Dora Alina Romanescu

prezenta la manifestarea de la Buzau

"Merita sa citesti
"
 Sambata 16 mai 2009, la Buzau, la sala Teatrului "George Ciprian" a avut loc o prezentare de carte a doamnei Dora Alina Romanescu, scriitoare din Mangalia, insotita de poetul de origine buzoiana, Ion Rosioru, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Criticul a prezentat fiecare roman, din cele sase pe care le semneaza Dora Alina Romanescu, cu deosebita atentie si sensibilitate, evidentiind naturaletea, profunzimea si autenticitatea cu care autoarea pune in pagina segmente din viata romanului crestin. Fiecare roman impartaseste povesti de viata, ale noastre, ale romanilor si o data ce o carte semnata Dora Alina Romanescu a patruns in mana unui cititor, lectura te fascineaza, te prinde in mreje, te tine captiv, pana ce finele cartii a fost atins, peregrinandu-te prin lumea pe care Dora o creeaza intr-o lumina aparte si o reda celor ce iubesc cartile. 

Doua dintre romane "Gara Centrala"si "Marturii de iubire" sunt niste "biografii romantate", dupa cum le numeste criticul Ion Rosioru, al caror protagonist este unul dintre cei mai indragiti artisti ai nostri, Paul Ciprian Surugiu-Fuego. Celelalte romane:"Dealul Comorii", "Distante", "Blestem"si "Elmira Mahmudi-O lacrima pentru eternitate redau aspecte din viata romanilor crestini sau de alta etnie(tatara-in cazul "Elmira Mahmudi-o lacrima pentru eternitate). Romanele, adevarate lectii de viata ne trimit catre bucuriile, tristetile si lupta oamenilor de a nu cadea prada vicisitudinilor vietii, de a se mentine onesti sub imbratisarea lui Dumnezeu si de a nu-si pierde speranta care da curs vietii-cea mai de pret comoara pe care o avem. Prin suisurile si coborasurile vietii, oamenii traiesc momente in care isi inalta aripile sufletului care aduna in jurul lui frumuseti de nebanuit, isi traiesc din plin iubirea-cel mai frumos, cel mai nobil, singurul sentiment sacru pe care sufletul omenesc il poate izvori.

Manifestarea culturala a purtat numele "Merita sa citesti", actiune in cadrul proiectului national "Sa citim pentru mileniul III!", menita sa promoveze valorile cultural-artistice. Organizatorii au fost Gradinita cu Program Prelungit nr8 - Buzau, Dumitra Constantin si Crina Nicoleta Podaru. La sfarsitul actiunii de sambata a avut loc un program artistic in care au evoluat tinere sperante ale Buzaului. Pe scena au cantat:Alexandru Petcu, Cristina Chelaru, eleva a Liceului B. P. Hasdeu, Bianca Ecaterina Podaru-eleva a Scolii G. E. Palade, Oana Tau-eleva a SC. Normale Spiru C. Haret. De la Mangalia au sosit special pentru aceasta manifestare, interpretele Andreea Rusu si Elise Opris care au incantat buzoienii nostri cu voci deosebite. Nici dansatorii nu s-au lasat asteptati. Au evoluat: Ansamblul "Ciobanasul" din comuna Manzalesti(satul natal al poetului Ion Rosioru), "Fantezie in alb si negru" si Carmen Constantin, sub indrumarea doamnei Tatiana Hanganu. Spectatorii au avut si un moment de teatru pe care l-a sustinut echipa de teatru a Scolii Normale "Spiru. C. Haret". Incheierea a fost facuta de doamna Lilica Ionita-nevazatoare, care pe deasupra a cantat fara microfon si lumini, lucruri de care s-au bucurat colegii dumneaei care tocmai isi incheiasera programul. Angajatii teatrului au retezat 30 minute, din timpul de 3 ore pe care organizatorii il obtinusera prin sprijinul domnului Victor Mocanu, presedintele Consiliului Judetean Buzau si nu au mai avut rabdare sa mai acorde 2 minute unei interprete nevazatoare care a doinit parca a jale, incantand intreaga sala. Scriitoarea Dora Alina Romanescu a ramas uimita de "ospitalitatea buzoienior", mai degraba a unei instituitii cu care organizatorii avusesera o intelegere si din multimea buchetelor de flori pe care le primise de la admiratori, a ales unul pe care i l-a daruit cantaretei, imbratisand-o si incurajand-o pentru a putea trece mai usor peste aceasta umilinta. Desi fusesera invitati afara de catre angajatii teatrului, spectatorii nu s-au ridicat pana ce doamna Lilica Ionita nu a terminat de doinit. Unde or fi bunul simt si altruismul romanului din cartile scriitoarei mangaliote care tocmai fusesera comentate?

Luni, manifestarea"Merita sa citesti" s-a continuat la Calvini, in cadrul "Sarbatorilor Scolii", la care a fost invitata si doamna Dora Alina Romanescu. Aici a fost prezentata de catre dl Ion Rosioru si sotia acestuia, doamna Zenovia Rosioru care au vorbit despre carti semnate cu acest nume, intr-un cadru, placut impresionat de oaspetii veniti din Constanta.

La Cislau scriitoarea a avut o intalnire cu o admiratoare care o astepta emotionata si care desi sufera de o boala care o impiedica sa mearga, a depus eforturi pentru a o astepta in picioare.

Luni, spre seara, oaspetii din Mangalia au luat drumul spre casa.

ZENOVIA ROSIORU

3 comentarii:

Bibliografie


M-am născut în prima zi a lunii noiembrie, în comuna Rebra, într-o familie modestă, dar înzestrată cu cele mai alese calităţi morale ale ardelenilor, iubitori de neam şi ţară.

Acum când privesc în urmă văd câte daruri de excepţie mi-au îmbogăţit spiritul, daruri ce le-am primit de la părinţii mei si care mi-au fost scut de apărare în viaţă, prin locurile unde am umblat s-au poposit purtata de pasii destinului.

Niciodată nu am uitat de unde am plecat, l-am iubit intotdeauna pe Dumnezeu, am avut şi am bunul simţ al românilor, şi niciodată nu am facut cuiva rău cu buna stiinţă.

Îmi place să ma uit în oglinda sufletului în care vad o fetiţă firavă, năzbâtioasă, zburdalnică, mereu veselă, umblând desculţă prin colbul drumului s-au prin iarba incarcată de roua dimineţii.

Aceeasi fetita incalcata in opincute, cu “camesa” lunga, cu “panzaturi”, pieptanata cu “cosita”, si cu treistuta dupa gat, isi tinea tatal de mana, pasind curioasa in clasa intai la Scoala Generala din Rebra.

Copilaria mea nu a insemnat nici un rasfat, nici imbuibare cu “bunatati”, nici alint ori grija exagerata din partea parintilor.

Zburdalnicia fara limite prin locurile minunate a tinutului natal, traditiile pastrate cu grija in lada de zestre a neamului nostru, au ramas cele mai de pret amintiri asezate pe raftul din biblioteca sufletului.

La 9 ani copilaria imi este intrerupta de o boala care ma tintuieste in pat pana la varsta adolescentei.

Internata in sanatoriul din Mangalia, imobilizata la pat, marcata de suferinta fizica, departe de cei dragi mi-am gasit alinare in cartile ce le citeam cu nesat, fara sa-mi faca cineva o selectie tinand cont de varsta ce o aveam.

La 10-11 ani eu citeam „Neamul Soimarestilor”, „Anna Karenina”, „Rosu si Negru”, „O Femeie Pura” etc.

Atunci a aparut literatura în viaţa mea şi a fost un balsam pentru suflet şi o dragoste care va dura cât voi trăi.

Sunt convinsă că nimic nu este întamplător în această viaţă, că am o stea norocoasă care m-a protejat, m-a ocrotit, şi mi-a îndrumat paşii spre lumină.

Am scris primul roman şi am vrut să fie un strigăt de revoltă împotrivă violenţei domestice. Am avut tăria dar şi curajul să prezint cititorilor umilinţele prin care trec multe femei din zilele noastre, din orice categorie socială fac parte, dar care preferă să îşi ducă crucea în spatele uşilor închise, împovorate de prejudecăţi, de ruşine, de teama zambetului ironic, or mila celor din jur.

Strigătul meu de durere s-a auzit în “Dealul Comorii”, roman ce l-am publicat cu pseudonimul “Dora Alina Romanescu” dintr-un motiv care doresc să rămână o taină a sufletului meu.

În fiecare clipa îi mulţumesc Lui Dumnezeu ca mi-a dat intelepciunea si harul de a scrie.

Scriu cu multă usurinţă, muncesc mult şi cu seriozitate şi deşi sunt la al cincelea roman, tot mă întreb dacă mă pot numi scriitoare în adevaratul sens al cuvântului.

Schimbarile majore care au pus amprenta pe viaţă, ritmul, aspiraţiile, priorităţiile omenirii si-au spus cuvantul mai ales în cultură şi artă. În România secolului XXI sunt mulţi scriitori cu har, dar sunt publicate si o serie de non valori care au dobândit o susţinere materială şi ocupă nemeritat jilţuri aparent somtuase, poartă pe frunte aură strălucitoare a succesului de moment, vorbesc mult şi nu au nimic de spus. Sunt trecători şi nu îmi fac griji pentru ei dar ma înspaimantă diminuarea cititorilor, a iubitorilor de carte, vocabularul sec şi sărac al tinerilor, lipsa sentimentelor profunde, exprimarea greoaie, golul din suflet, inexistenţa dorinţei de a visa, de a spera a acestora. Ma îngrijorează cu câtă uşurinţă este promovată non valoarea, cât de nepăsători sunt cei care ar putea să promoveze talentele, precum şi rolul principal ce-l joacă banul, puterea, mai ales in aceste domenii.

Generaţia tânără nu citeşte şi de vina suntem noi cei maturi. Am vrut sa le fie mai bine decat nouă, sa aibă tot ce n-am avut noi, să se bucure de minunile tehnicilor şi inovaţiilor acestori vremi. După cum am mai afirmat, segmentul de populaţie care citeşe literatură există dar se micşoreaza vizibil în fiecare zi. Este o necesitate impetoasa ca familia, şcoala, statul, să se mobilizeze şi să intervină până nu e prea tarziu în favoarea promovării valorilor culturale, reale, a neamului nostru.

Tinerele talente din cultura sunt privite uneori de cei consacraţi cu suspiciune, cu nepăsare chiar cu invidie, instituţiile abilitate nu ii sprijină

îndeajuns şi răzbesc numai ce care îşi doresc din tot sufletul să se lupte până la epuizare pentru a-şi împlinii visul. Efortul de a te face cunoscut în literatura română trebuie sa fie foarte mare, şi speranţa de a te face cunoscut peste hotare rămâne de cele mai multe ori neîmplinită.

Am debutat la maturitate (2002) si am fost privita cu suspiciune daca nu chiar cu zambete ironice.

Romanul a fost primit foarte bine de cititori, dar şi de critica de specialitate din ţinutul Dobrogei şi nu numai. Poeta Emilia Dabu (Membra a Uniunii Scriitorilor), poetul Arthur Porumboiu (Membru U.S.), criticul si poetul Ion Roşioru (Membru U.S.), poeta Alina Beiu Desliu (Membru U.S.) şi alţii au scris cronici deosebit de încurajatoare care mi-au dat speranţa să scriu în continuare.

Debutul meu a fost un vis implinit dar nu fără un gust amar pe care mi l-au lăsat cei care mă cunoşteau şi nu conteneau să considere că am avut curajul să-mi fac publică viaţa mai ales într-un oraş mic cum este Mangalia.

Multora le-a fost greu să înţeleagă că am creat un personaj reprezentativ care asemenea multor femei trăiesc drame îngrozitoare şi nu au curajul să se smulgă din iadul in care le-au adus omul pe care l-au adorat cândva. Daca aş fi rămas doar cu “Dealul Comorii” toţi cititorii care mă cunoşteau ar fi spus: “şi-a publicat viata”, dar, apariţia celui de-al doilea roman, “Distanţe”, le-a schimbat gândurile şi mulţi au spus: “Scrie bine, are har.”.

Aveam 11 ani când tatal meu m-a adus in sanatoriul din Mangalia si l-am părăsit cand aveam 16 ani.

Aici, la ţărm de mare a mugurit in sufletul meu tainic un vis de iubire. M-am intors din nou în Mangalia după 10 ani atrasă de dorinţa de a-mi împlini visul.

M-am căsătorit, am adus pe lume doi baieţi, Doru si Alin. Copiii mei sunt bucuria cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, şi mi-a dat rostul, puterea, dorinţa, implinirea, dragostea de a trăi.

Iubesc ţinutul natal dar în acelasi timp am un deosebit respect pentru zona Dobrogei, in special Mangalia, oraş care m-a adoptat încă din anul 1975. Dragostea pentru Ardeal, pentru zona Năsăudului, mi-am exprimat-o in “Dealul Comorii”, “Distanţe” şi cu precădere în ultimul meu roman “Blestem de Mama” pe care sper să îl lansez acum la inceput de an.

Înca de la apariţia romanului “Dealul Comorii” m-am străduit să îmi conturez imaginea unei femei iubitoare de literatura, cu o dorinţă puternica de a dărui, de a construi personaje cu oameni obisnuiti pe care i-am prezentat cu simplitate, cu tuse clare, clasic, direct, pentru a ajunge într-o manieră nedistorsionată la sufletul cititorului. Îmi doresc ca prin scrierile mele să nu impresionez, să fiu percepută aşa cum sunt şi cum trăiesc, să îmi păstrez feminitatea, şi să-mi evidenţiez potenţialul de iubire. Este foarte greu să scoţi o carte în regie proprie şi la o editură care nu ţine la cartea sa de vizită şi doar încasează banii pentru munca prestaă.

Aspectul unei carti, coperta, hartia, aranjarea in pagina, corectitudinea cu care a fost cules textul, defineste profesionalismul, interesul, si nu in ultimul rand respectul pentru munca prestata, pentru cultura, pentru renumele institutiei.

Am ramas o iubitoare a literaturii clasice pentru ca nu m-am putut adapta vulgarităţii, pornografiei, care este prezenta în cele mai multe romane ale secolului XXI. Am rămas cu „gusturi de moda veche”, dar asta nu înseamnă că nu citesc cărţi de actualitate, ale scriitorilor romani ori străini. Îmi este greu să fac o paralelă între literatura secolului XXI şi cea a secolelor trecute, prefer să las acest subiect criticilor de specialitate. Îmi permit să afirm în calitate de cititor ca scrierile clasice raman nemuritoare prin profunzimea şi analiza faptelor, prin frumuseţea descrierilor, bogătia sentimentelor şi acurateţea cu care autorii au redat dramele or iubirile, poveştile adevărate sau imaginate. Noianul de apariţii editoriale ale secolului XXI, reflectă fidel epoca în care trăim, şi sunt mulţi scriitori valoroşi care o reprezintă cu cinste şi scriu în tiparele moderne ale cerinţelor actuale. La final aş vrea să adaug că scriu despre oameni şi locuri dragi, văd cu ochii minţii evenimentele si faptele descrise şi trăiesc cu sufletul sentimentele eroilor mei. Cred în adevăr şi dreptate, în cinste şi puritate, sufar când văd nepăsarea,

încrancenarea, invidia, orgoliul celor din jur, în special a celor apropriaţi mie.



Sunt onorată că v-aţi oprit la carţile mele, îmi doresc din tot sufletul o colaborare cu dumneavoastră şi nu numai, tot ce vine din zona Adealului reprezintă pentru mine o mare bucurie. În cel mai scurt timp vă trimit toate romanele mele şi apoi vom putea discuta mai mult despre modul in care am abordat subiectele din ele. Va mulţumesc pentru interesul ce mi-l acordaţi în a-mi organiza o lansare de carte la Bistriţa. Pentru mine ar fi încă un vis împlinit.

1 comentarii: