Dora Alina Romanescu, Pe drumul dorului şi al destinului, Povestiri, Ex Ponto, Constanţa, 2012

Un ciclu de povestiri care avea să scoată în relief profilul unei prozatoare moderne, cu un verb dinamic, expresiv, antrenant, cu mare forţă de seducţie.

Povestirile sunt încărcate de dramatism şi sunt inspirate din cazuri reale. Autoarea are în vedere în construcţia prozelor sale, de toate elementele necesare unei naraţiuni: limbaj adecvat cadrului rural, tradiţie şi adevăr istoric, umor şi reflecţie filozofică şi analitică.

La toate acestea se adaugă o dimensiune spirituală existentă în toate scrierile autoarei.

Secvenţe aproape cinematografice din viaţa personajelor alcătuiesc un mozaic interesant de situaţii şi destine ale unor contemporani dar care oglindesc şi se reflectă în realitatea vieţii de azi.

Prima povestire „Bade”, poate cea mai emoţionantă din acest ciclu are ca protagonişti doi copii şi o bunică. Iscusinţa cu care autoarea creionează personajul Saveta, vădeşte o scriitoare formată, cu o mare putere de a surprinde amănuntul esenţial.

Pentru ţărani, a fi în rânduială cu Dumnezeu şi cu lumea din jur, este lucrul cel mai important.

Dora Alina Romanescu îmbracă orice cadru în file de poveste, cu multă iscusinţă şi har. Tablouri mirifice devin astfel prin contrast, scena desfăşurării evenimentelor, chiar dacă acestea sunt cât se poate de dramatice. E o tehnică destul de cunoscută. Din totdeauna, răul s-a infiltrat în miezul binelui. Şi a zămislit pui.

Deşi  la unii scriitori natura e în sintonie cu stările personajelor, la Dora Alina Romanescu procedeul antitetic devine formulă şi mijloc de stil, cu atât mai frapant. Familia cu 5 copii dintre care doi foarte mici se destramă ireversibil şi rămân doar bunica şi cei doi micuţi să lupte cu sărăcia, frigul, nepăsarea Rafilei şi a lui Vasile faţă de ei.

Acţiunea e destul de recentă, ea face parte din actualitatea ultimelor decenii dintr-un sat transilvan, Rebra, la poalele munţilor Rodnei,

Limbajul, portul, datinile sunt adecvate acestui segment de lume rurală. Tablourile sunt mişcătoare, cu fratele de cinci ani, cărându-şi în spinare surioara de doi ani, înfriguraţi şi flămânzi, mergând să facă rost de lemne.

„Mândrii bunii” sunt găsiţi plângând în hohote în şura bunicii Saveta, sleiţi de foame şi de frig.

Autoarea mută cadrul acţiunii şi urmăreşte discuţia dintre Ana şi lelea Saveta, despre înstrăinarea şi mai grav, vânzarea copiilor unor străini.

La ţară, o faptă ca aceasta intră imediat în gura satului, stigmatizată de colectivitate, motiv pentru lelea Saveta să moară „de jale şi de ruşine”. Şi dacă bunica are inimă şi plânge pentru copiii vânduţi, cei doi „părinţi” îşi văd de treburile lor.

Rebrenii, afirmă autoarea sunt „oameni de omenie, români adevăraţi, cu teamă de cele sfinte, apărători ai valorilor moştenite din tată-n fiu”, urmaşi de daci care respectă tradiţiile şi obiceiurile. O asemenea întâmplare grozavă nu putea trece în sat neobservată, spre ruşinea bunicii.

Autoarea dovedeşte un acut spirit de patriotism autentic în zugrăvirea realităţilor din anii 1990, văzute mai ales prin ochii străinilor.

Memoria subiectivă o conduce pe autoare în timp şi în locuri pe care nu le-a cunoscut, dar care îi vin în minte spontan, sub meandrele amintirilor.

Când trăieşti aceleaşi realităţi, oamenii se înţeleg pe deasupra cuvintelor.

Doi copilaşi, avându-se numai unul pe celălalt, traversează o experienţă covârşitoare. Sunt smulşi din mediul lor, din ţara lor şi siliţi să intre într-o familie străină, în altă ţară unde nu cunoşteau pe nimeni, nici noua limbă. Adaptarea se va face treptat. Numai dragostea lor i-a ţinut în viaţă, ţinându-se cu disperare de mânuţe.

Însă căldura şi afecţiunea noului cămin îi ajută să se deprindă cu noul statut de copii înfiaţi de cetăţeni străini.

Deosebit de meticuloasă, autoarea nu uită nici un amănunt în descrierile sale, iar dialogurile sunt vii, fireşti, dinamice, împletite cu vocea auctorială care explică totul.

Dora Alina Romanescu dovedeşte o adâncă ştiinţă a cunoaşterii sufletului omenesc, o fină psihologie care îi permite să intre în intimitatea personajelor şi să ţeasă o infinitate de stări în eroii ei.

Şi care oare sunt copiii adevăraţi, cei rupţi din trup sau cei rupţi din suflet? Aceeaşi întrebare şi pentru părinţii care adoptă copii şi care adeseori sunt mai iubitori şi mai devotaţi decât părinţii naturali.

Dora Alina Romanescu ridică aici o problemă majoră, destul de răspândită în România postrevoluţionară: aceea a adopţiilor în străinătate.

Revenirea Crinei în Rebra natală are efectul unui şoc psihologic.

În mediul sătesc, respectul pentru o rudă sau un frate mai mare se traduce printr-un apelativ folosit de cei mici. Bade sau Tată sunt modalităţi de adresare reverenţioasă, chiar când oamenii îmbătrânesc.

Povestea are şi o tentă moralizatoare sau educativă. Această proză este tradusă şi în franţuzeşte în acest volum.

În „Joc murdar” – aflăm povestea Diandrei, o tânără elevă care are o dublă personalitate şi îi manipulează pe cei din jur, la şcoală şi acasă, în virtutea acestei boli, victimizându-se şi profitând de pe urma credulităţii oamenilor. În realitate, se automutilează şi o acuză pe mama ei că o terorizează.

După patrui ani, adevărul iese la iveală şi cele două femei, mama şi diriginta îşi lămuresc situaţia.

În „Ruga mamei” avem de-a face cu o mamă care se roagă pentru fiul său.

Aceste proze au ca teme relaţiile familiale, îndeosebi cele dintre părinţi şi copii, cazuri extrem de interesante.

Personajele povestirilor găsesc un prilej de a se confesa, fie în rugăciune, fie în dialoguri imaginare, şi astfel aflăm povestea lor.

În „Ruga mamei” – elementul supranatural îl înlocuieşte pe cel real.

Ruga femeii devine colocvială când, o voce puternică dar blândă i se adresează, sfătuind-o ce să facă în privinţa fiului ei, înconjurat de ispite şi de vrăjmaşi.

E vorba, de fapt de un interludiu spiritual, o convorbire cu o entitate sau poate un gând bun, insuflat de Duhul Sfânt care o întăreşte şi mângâie pe mamă.

„Vis împlinit” este povestea Radei sau Rodicăi. Profilul care i se conturează este acela al unei femei frumoase, de succes, împlinite în carieră.

Autoarea exultă şi în această relatare valorile morale tradiţionale: respectul pentru familie, iubirea, toleranţa, înţelegerea.

Istoria unui vis împlinit, aşa s-ar putea intitula această scriere care nu se încadrează în nici o specie, nici povestire, nici nuvelă, ci un medalion al unei familii fericite.

Fiecare proză are pe frontispiciu un motto, citat din Biblie, care sintetizează ideea de bază.

„Lacrimi peste timp” este o relatare la persoana întâia a unei experienţe covârşitoare de viaţă: prima zi la noul liceu George Coşbuc din Năsăud, a elevei din Mangalia şi cunoştinţa cu profesorul de limba română, un dascăl excelent, o ilustră personalitate a Năsăudului care o face să iubească şi mai mult acest important obiect de studiu.

Portretul dascălului este admirabil.

„Mi-a atins sufletul cu o baghetă magică şi mi-a îndrumat paşii spre literatură” – spune scriitoarea cu recunoştinţă.

Toate aceste relatări sunt experienţe de viaţă, cu bune şi cu rele, din care autoarea extrage învăţăminte pe care ni le oferă cu generozitate.

„Destin în culori” – este istoria unui vis – acela de a deveni pictor, vis pe care Cristian, fiul Mioarei, şi-l împlineşte prin muncă şi perseverenţă.    

În „Bruta” – aflăm despre Maria, pe care autoarea o urmăreşte de la naştere, în Brăila într-o familie modestă de muncitori, la prima ei iubire nevinovată.

Dora Alina Romanescu scrie cu o căldură firească celor care iubesc oamenii. Căldura ce se degajă din fiecare frază. Se fereşte să judece, să emită sentinţe, să moralizeze, să dea sfaturi.

Concluzia se desprinde aproape de la sine şi este totdeauna, mesajul povestirii sau al evocării.

Povestea familiei Mariei Mazilu face parte din zestrea spirituală a autoarei, tonul e confesiv, parcă ar scrie despre ea însăşi.

Desigur că elemente autobiografice există în fiecare lucrare, începând de la originile sale din satul Rebra, evocat în mai toate scrierile.

Aceste proze sunt blazonul lăuntric al autoarei. Ele îi întregesc portretul spiritual şi dau personalităţii sale o aură specială.

Cu multă delicateţe autoarea descrie primii fiori de iubire inocentă a Mariei faţă de colegul ei, Iulian. Prima iubire, tulburătoare, de neuitat. Introducerea unor elemente reale în povestire este un procedeu uzitat de autoare.

Prima experienţă serioasă în dragoste, în pofida voinţei părinţilor înseamnă şi ruperea de familia ei şi plecarea cu alesul inimii. Din clipa aceea Maria îşi ia soarta în propriile mâini. De atunci începe şi calvarul vieţii fetei, fără experienţă, dependentă de un bărbat posesiv şi tiran care voia supunere absolută din partea femeii. Viaţa restrictivă pe care o duce Maria, fără prieteni, fără rude şi fără vreo cunoştinţă, dar cu bărbatul ei, o face să se considere, şi chiar şi este, prizoniera lui.

Cazul Vănel nu e, din nefericire, singular. Calvarul pe care-l îndură Maria este asemănător tuturor femeilor abuzate din toate timpurile.

Prozele Dorei Alina Romanescu au meritul incontestabil că  te ţin cu sufletul la gură. Sunt veridice şi nu se poate să nu te emoţionezi, aflându-le.

Ca o compensaţie pentru iadul trăit în căsnicia cu Vănel, soţii Virgil şi Anişoara, aflându-i povestea, îi sar în ajutor.

Şi povestea are un deznodământ fericit: fetiţa Mariei crescând, îşi dă seama că tatăl ei a influenţat-o împotriva propriei mame şi se reîntoarce la ea.

Şi ca o recompensă nesperată, e cartea de versuri pe care Maria a scris-o şi care-i luminează acum viaţa. Mesajul e spiritual. Maria a găsit puterea de a-şi învinge slăbiciunile şi a se desprinde de omul care a chinuit-o 22 de ani şi în sfârşit, a aflat calea spre lumină.

„Mesaj din eter” se intitulează următoarea povestire despre Mihaela, o altă femeie abuzată ani în şir de soţul ei.

Privindu-se în oglinda timpului, Mihaela realizează imensa greşeală pe care a făcut-o când s-a încrezut în bărbatul ei. E cazul clasic al femei care nu ascultă de sfaturile mamei şi se mărită cu bărbatul nepotrivit. Autoarea trage un semnal de alarmă pentru toate fetele care ar putea cădea în această capcană. Mamele au o asemenea intuiţie de a prevedea viitorul fiicelor lor.

Dora Alina Romanescu oferă aceste exemple de oameni care, la un moment dat se ridică din ţărâna în care s-au scăldat şi privesc spre cer.

Vocea auctorială intervine imediat în povestire, cu observaţii personale asupra eroilor şi situaţiilor.

În această povestire, bărbatul e cel care trebuie să îndure nedreptăţi şi capricii din parftea femeii. Aceste dificile relaţii de cuplu sunt prototipuri ale relaţiilor interumane, îndeosebi familiale. Valorile morale tradiţionale: căsătoria, cinstea, adevărul, corectitudinea sunt puse în evidenţă frecvent.

Autoarea desfăşoară acţiuni pe diferite paliere şi adesea, destinele personajelor se intersectează şi chiar se unesc. Şi mai foloseşte un procedeu, acela de a exprima mai multe puncte de vedere asupra aceluiaşi lucru sau eveniment.

Uneori prozele iau aspectul de policier şi te ţin cu răsuflarea tăiată.

Dar finalurile sunt pline de optimism, oricât de greu e la un moment dat, vine o zi când răsare din nou soarele în suflet.

Dora Alina Romanescu scrie şi proze mai senine, mai relaxante.

„Hoţul” de bani din casa Anei este dovedit şi pedepsit exemplar.

În toate povestirile, dar şi în romanele sale, autoarea evocă satul în care a văzut lumina zilei şi locurile încântătoare din jur: Rebra, Rebrişoara, locuri cu oameni harnici şi cinstiţi, păstrători ai tradiţiilor şi datinilor din străbuni, dar şi ai valorilor morale încă existente la sat. Amintirile acestea sunt calde, pline de duioşie şi nostalgie. Arta narativă aici îşi spune cuvântul, creând adevărate tablouri mirifice încărcate de legende şi datini sfinte.

Reîntors în sat cu diploma de profesor în buzunar, Fănel are timp pe drum să-şi rememoreze unele momente din viaţă şi unele chipuri care i-au rămas în memorie ca nişte icoane.

Autoarea respectă graiul ardelenesc, atât de special, ceea ce conferă un plus de autenticitate subiectelor.

Păţania lui Ştefan, păcălit de împieliţaţii de copii din vecinătate este de un umor fără echivoc. Farsa pe care Fănel i-o face băieţelului cuminte Ovidiu Coman este de tot hazul. Îl pune să sară peste groapa unde fusese WC-ul casei. Dar şi pedeapsa este pe măsură. Toate aceste pozne sunt povestite în „Salt în...privată”.

Titlul vorbeşte de la sine

Fiecare povestire are pe frontispiciu o poruncă din „Decalog” ilustrată cu o întâmplare din viaţă.

Şi „Îngerul morţii” relatează întâmplări dramatice  din viaţa Casandrei, care divorţează după cinci ani de trai insuportabil cu un soţ violent. „Îngerul morţii” este o povestire al cărei subiect este adulterul şi trădarea în prietenie.

Două cupluri sunt angrenate în această aventură.

Dimensiunea spirituală este prezentă în fiecare povestire, autoarea neetizând să sublinieze faptul că suntem îndemnaţi să mergem cu toţii pe calea pe care ne-o arată Dumnezeu, dar că unii se abat grav de la calea de lumină şi se afundă în întuneric. Totodată, autoarea subliniază bunătatea şi mărinimia divină care îl scoate pe omul păcătos la liman.

În unele cazuri oamenii îşi dau seama că, prin deciziile lor, îşi fac rău lor şi celor din jur. Dar, de cele mai multe ori, continuă, căci păcatul e mult mai dulce decât virtutea.

Justiţia Divină intervine atunci şi face ordine, aşezând lucrurile la locul lor. Autoarea pledează pentru valorile creştine şi o face cu toate mijloacele de expresie specifice prozei contemporane.

Ea a ajuns la acea maturitate artistică în stare să discearnă binele de rău şi doreşte, prin creaţia sa, să aducă o nouă speranţă celor care, inconştienţi, se abat de la calea hărăzită.

Cât reuşeşte prin creaţia sa, cititorul decide. El este instanţa primă, cea care are capacitatea de a judeca just lucrurile. Şi bunul simţ, o logică dreaptă îşi vor spune, negreşit, cuvântul.

Şi oricât ar fi de dramatice întâmplările, şi oricât de zguduitor deznodământul, autoarea lasă să pătrundă în sufletul nostru o rază de nădejde care va lumina acolo şi va şterge lacrima, aşa cum ne promite Domnul Nostru Isus Cristos.

CEZARINA ADAMESCU

15 Septembrie 2015

Postat de:

Dora Alina Romanescu

22 septembrie 2015

Modele de viaţă

(romanul „DISTANŢE”-Dora Alina Romanescu)

De multă vreme ni se transmite obsesiv pe toate canalele mediatice că societatea românească se află în degringoladă morală. Deseori suntem bulversaţi de ştiri năucitoare, că la noi există o inversare a valorilor, sau că nu (mai) avem valori reale, că avem „miliardari de carton”, oligarhi mafioţi, înhăitaţi cu interlopi coloraţi, ori cu cei din lumea artistico-manelistică, frecvent de culoare arămie.

Pe de altă parte, ni se spune că inteligenţa românească este spulberată de vântul globalizării în vârtejul marilor cetăţi ştiinţifice ale Occidentului, ori este atrasă de magnetul marilor companii multinaţionale. Apar frecvente ştiri despre olimpicii români curtaţi de universităţi celebre din Anglia sau America.

În acelaşi timp, unii se plâng că „Veşnicia” de la sate, generatoare de valori, este vlăguită de plecarea tinerilor săi, ce se împrăştie pe diferite căi ale străinătăţii. Că, de această situaţie ar fi vinovată, pe deoparte,  mult dorita noastră intrare în UE, iar pe de alta, înfundarea căilor economice autohtone de către politicienii rotaţi la conducerea ţării, care au ruinat economia românească printr-o privatizare falimentară şi, printr-o politică de cumetrie, ocupând funcţiile cheie din structurile statale şi mediile economice.

În ţară nu a mai rămas decât…DNA-ul, care nu mai pridideşte cu igienizarea societăţii româneşti, obsesiv mediatizată prin PENALIADA zornăitoare. În rest, atmosfera socială este sufocată de miazmele penale ale mafioţilor politici, care nu se sperie de zgomotele Penaliadei, fiind condamnaţi cu pedepse mici, deseori „cu suspendare”. Ei îşi continuă activităţile coruptive şi se străduiesc să-şi acorde privilegii legale, pentru „onorantele” demnităţi.

Toate aceste situaţii din realitatea românească s-au reflectat în multe opere literare, a căror citire provoacă numai stări depresive. Or, cititorii mai sunt zilnic otrăviţi şi de transmisiile mediatice, care le răscolesc sufletele cu ştiri şocante, ce provoacă nelinişte, nesiguranţă, sentimente de indignare şi revoltă. .

Evident că în asemenea situaţii publicul are nevoie de ştiri luminoase, care să-l revigoreze, să-i dea linişte şi încredere în viaţă. Aşa am simţit şi eu nevoia de aer curat, atât în realitatea socială cât şi în literatura română. Norocul a făcut să-mi pice în mână o carte de la o scriitoare necunoscută (de mine), cu o dedicaţie semnată chiar aşa: DAR. Este vorba de romanul „DISTANŢE”, scris de Dora Alina Romanescu (ce nume mângâietor!!), publicat în anul 2010 la editura Pescăruş-Pantelimon. Titlul, aparent banal, nu-mi spunea nimic şi nu m-a îndemnat s-o citesc imediat. Mult mai târziu, fiind obosit după activităţile din cotidianul plicticos, am răsfoit maşinal acest volum, care…pur şi simplu m-a surprins cu frumuseţea povestirii. Pe măsura răsfoirii, mi-a dispărut oboseala şi m-am apucat temeinic de citit. Doamne, aveam în mână o carte deosebit de interesantă!! Simţeam că respir acel aer revigorant de la munte.

Scriitura romanului curgea molcom cu metafore simple şi calde, care-mi răcoreau simţirea. Povestea mă purta lin pe meleaguri ardelene, zugrăvind mirifice peisaje năsăudene, cu minunaţii oameni  ai acelor locuri, cvazianonimi, în modestia cărora, nedisimulată, străluceşte acea valoare morală şi spirituală a neamului nostru, atât de plânsă şi evocată de comentatorii mediatici.

Autoarea poartă firul scriiturii cu o dezinvoltură surprinzătoare şi deosebit talent, învăluind povestea în acea sensibilitate şi gingăşie, specific feminină, dar şi în generozitate şi căldură, carate ale unui caracter şi suflet mare.

Încă din primele pagini, intriga se strecoară discret în viaţa personajelor, printr-o întâmplare provocată de un personaj rău (un beţiv violent şi ticălos, care încearcă să-şi violeze cumnata, orfană de ambii părinţi,venită în vizită de sărbători la sora ei). Ca întotdeauna în viaţă, iţele Destinului sunt încurcate de oamenii răi, obligând oamenii buni să le descâlcească. Or, tocmai pe aceste iţe de pe canavaua intrigii, autoarea romanului brodează povestea cu firele luminoase ale iubirii, din vieţile oamenilor buni. De aceea povestea captivează, tulbură şi emoţionează cititorul.

În roman, acei oameni buni(în adevăratul înţeles al cuvântului) trăiesc pe meleaguri ardelene. (Oh, întotdeauna am avut un respect religios şi o afecţiune aparte, faţă de acei ardeleni din nordul ţării, purtători ai esenţei sufletului românesc!). Autoarea descrie tocmai viaţa acelor oameni, care curge liniştită în armonia şi echilibrul ei, fără acel senzaţional ţăţesc, atât de vănat de slujitorii mediatici. Desigur, şi în această lume există drame cu dureri maxime, dar  oamenii aceştia nu şi le strigă în văzul lumii. Ei îşi ard lumânarea suferinţei în suflete cernite şi-şi poartă cu demnitate crucea dată de Domnul. Vieţile lor curg în credinţă faţă de Dumnezeu, respect faţă de muncă, tradiţii şi obiceiuri, cinste şi iubire faţă de semeni.. Ei nu impun celorlalţi acest „modus vivendi” cu reperele lui morale, ci aşa sunt ei, aşa trăiesc în societate, cu modul lor de viaţă exemplar, cu care se mândresc.

Lait-motivul naraţiunii este chiar Destinul omenesc, acel „panta-rhei”, curgerea Vieţii prin trăirile oamenilor, Dumnezeu dăruindu-le odată cu viaţa şi liberul arbitru să-şi aleagă căile pe care vor să meargă, ce vor să facă şi cum vor să trăiască în această lume.         

Ca să ne arate cum curge Destinul în vieţile oamenilor, autoarea a ales chiar viaţa unei familii de învăţători, cei care modelează sufletele şi le pregătesc pentru viaţă. Destinul le-a dat şi lor cruce de purtat ca şi celorlalţi oameni. Fiul lor, Ştefan, crescut şi educat exemplar, cu rezultate strălucite la învăţătură, are o carieră de excepţie în aeronautică. În schimb, mariajul său este nefericit cu Elena, o femeie frumoasă dar arogantă, provenită dintr-o familie din „înalta” societate(fiică de colonel). Îi dispreţuieşte părinţii şi modul lor de viaţă simplu şi curat, dar cărora le lasă în grijă pe Radu, fiul lor. Aflând unele amănunte din viaţa Elenei, Ştefan se desparte de ea şi, fără să spună ceva părinţilor sau altor persoane, dispare în mod misterios. Din acel moment, pentru Iacob şi Ana Scurtu începe calvarul, nu cel provocat de şicanările Securităţii, cât cel al necunoaşterii dacă fiul lor mai este în viaţă sau nu. Suferinţă purtată-n tăcere, cu demnitate şi speranţă în Dumnezeu că va avea grijă de fiul lor. Toată dragostea lor se revarsă asupra lui Radu, nepotul lor, pe care-l educă şi-l cresc cu multă grijă. Ascultându-le rugile fierbinţi, bunul Dumnezeu, prin intermediul Destinului, aduce în viaţa acestor oameni deosebiţi pe Ioana, tânăra orfană de ambii părinţi, găsită de Radu în seara de Ajun, fugită din casa surorii sale, din cauza soţului beţiv care a vrut s-o violeze. Bătrânii învăţători consideră acest eveniment ca pe un dar de la Dumnezeu şi o „adoptă” sufleteşte, integrând-o în familia lor, spre bucuria lui Radu că are acum o soră.

Urmărind firul vieţii acestei familii binecuvântate de Dumnezeu, autoarea demonstrează că Destinul este „bun” sau „rău”, numai în funcţie de ceea ce aleg oamenii să facă în viaţă, cum fac şi se comportă cu ceilalţi, al căror destin se interferează în vieţile lor. Adică, meandrele Destinului, numite „noroc în viaţă”, sunt determinate tocmai de alegerea căilor şi comportamentele fiecăruia.

  Evident, autoarea nu transmite explicit acest mesaj, ci dezvoltă povestea personajelor cu întâmplările prin care trec, determinate tocmai de concepţiile lor de viaţă ce le hotărăsc deciziile de alegere, iar interferenţa vieţii lor cu ale oamenilor întâlniţi în cale le conturează tocmai acele destine cu meandre mai bune sau mai rele.

După absolvirea facultăţii de medicină din Cluj, Radu nu alege să ocupe un post în apropiere de bunicii lui şi a Ioanei, „sora” lui care îl iubeşte în tăcere, ci pleacă tocmai la Mangalia. Prin această plecare, nu tocmai plăcută pentru bunicii săi şi Ioana se creează acea DISTANŢĂ fizică şi sufletească între Radu şi cei dragi. Fenomenul „Distanţe” s-a simţit frecvent şi s-a amplificat în anii comunismului, ca urmare a dezvoltării industriale a României, care a provocat masive deplasări ale oamenilor pe întreg teritoriul ţării, cu un sumum de efecte sociale, economice , dar, mai ales psihice şi morale, cu noi valenţe şi repere.

Meritul autoarei este că a încercat (şi a reuşit) să descopere tainele acestui fenomen social cu toate efectele sale, în special ale schimbărilor structurale din sufletele oamenilor, care le-au conturat şi cizelat personalităţile.

  Sigur că literatura română, prin multe opere, a zugrăvit efectele acestui fenomen, prin referiri implicite la el, dar nu cunosc astfel de lucrări, ca acest roman, care să zugrăvească cu ajutorul întâmplărilor descrise de naraţiune, atât de fascinant şi tulburător. Autoarea romanului „Distanţe” subordonează naraţiunea cu toate întâmplările sale acelor efecte ascunse din sufletele personajelor, care apar treptat în magicul joc al Destinului. Farmecul scriiturii romanului constă tocmai în împletirea  vieţilor oamenilor, sub efectul distanţelor fizice, reverberate în distanţe sufleteşti. Autoarea nu le descrie, ci lasă naraţiunea să poarte vieţile prin iţele destinului, comentând doar stările şi trăirile personajelor, care le marchează sufletele şi le cizelează comportamentele. Urmăreşte cu discreţie jocul destinelor în mirifica ţesătură a vieţilor şi intervine cu fine reflecţii asupra urmărilor din această ţesătură de viaţă şi efectele din sufletele personajelor. Noutatea naraţiunii acestui roman este uşurinţa trecerii prin meandrele Destinului unde se întâlnesc vieţile şi trăirile personajelor, care se împletesc, se desfac şi continuă pe diferite planuri, în alte registre de trăiri şi simţiri, într-o complexitate spectaculoasă, plină de obstacole şi încercări, care formează caractere şi personalităţi ce devin modele de viaţă. Pedagogia instructiv-educativă este invizibilă ca aerul curat. Ea se simte doar în atmosfera scriiturii, în care trăirile-probe de foc devin adevărate lecţii de viaţă, creatoare de modele pentru cititorul captivat de miracolul narativ.

Viaţa lui Radu, eroul principal al romanului, trăită la Mangalia, se umple şi se-mpleteşte cu vieţile prietenilor săi, tinerii ingineri navalişti, ale Adelei, ruda năsăudeană a bunicilor şi a copiilor săi, a copiilor-pacienţi, a celor două  femei frumoase din viaţa lui, Odette şi Diana, de care a divorţat, a prietenului său Marin, ajuns primar al Mangaliei, care-l promovează în funcţia de director al spitalului şi al atâtor altor personaje intrate şi/sau implicate în viaţa lui. Toate aceste împletiri de vieţi, cu ciocnirile lor, provoacă acele efecte ale bilelor de biliard, imprevizibile şi interesante.

Dar autoarea conduce pe nesimţite cititorul spre un final spectaculos, al unui veritabil roman poliţist, în care  destinul lui Radu va curge liniştit pe albia fericirii, când îi aduce în viaţă pe tatăl său, Ştefan, şi familia acestuia din Canada, precum şi pe femeia care-l iubise în tot timpul cât Destinul îl purtase pe meandrele sale, la DISTANŢĂ de ea. Este vorba de Ioana, fosta adolescentă salvată de el, ajunsă şi ea medic Şi toate astea, spre bucuria şi liniştea sufletească a bătrânilor învăţători năsăudeni, Iacob şi Ana Scurtu, veritabile modele de viaţă, creatoare de modele de viaţă pentru neamul românesc, atât de rătăcit şi derutat de agresiunile mediatice cotidiene.

Un roman scris cu deosebit talent şi gingăşie, care merită a fi citit de orice pasionat al literaturii, pentru revigorarea sufletului şi creşterii dorinţei de viaţă.

Năstase MARIN

Galaţi, iulie 2015

Dora Alina Romanescu

august 2015

Festivalul Național al Cărții „AXIS LIBRI”

Comunicat de presă

Scriitoarea Dora Alina Romanescu, la Festivalul Național al Cărții „AXIS LIBRI”, mangalia.ro, 9 iunie 2015

Dora Alina Romanescu a participat la Festivalul Național al Cărții „AXIS LIBRI”, ediția a VII, care s-a desfășurat la Galați, în perioada 27 mai – 1 Iunie. Evenimentul a avut un moment special dedicat scriitoarei din Mangalia, în ziua de duminică, 31 mai, în cadrul căruia aceasta a prezentat opt titluri din cele douăsprezece romane publicate. Valentin Ajder, directorul general al festivalului, Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii „V.A. Urechia” Galați și poeta Olimpia Sava au vorbit publicului prezent despre romanele „Dealul Comorii”, „Distanțe”, „Elmira Mahmudi – o lacrimă pentru eternitate”, „Blestem”, „Jocul Destinului”, volumul de povestiri „Pe drumul dorului și al destinului” și romanul „Roata timpului”.

Cu această ocazie, iubitorii de literatură au descoperit o prozatoare talentată, sensibilă, cu un respect deosebit față de cititorii ei și foarte modestă. Scriitoarea Dora Alina Romanescu a mulțumit organizatorilor pentru onoarea de a fi invitată la o manifestare culturală de o asemenea anvergură și a răspuns la întrebările celor prezenți la eveniment. Manifestarea culturală s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii și a fost organizată de Consiliul Județean Galați, împreună cu Primăria Municipiului Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Universitatea Galatiensis, Inspectoratul Școlar Județean Galați și Direcția Județeană pentru Cultură Galați.

Biroul de presă

9 iunie 2015

Postat de: Dora Alina Romanescu

15 iunie 2015