Dora Alina Romanescu

vineri, 5 august 2011

Dora Alina Romanescu - Rod din "Pomul cu litere"

Rasunetul de Bistrita - 05.08.2011
Viaţa agitată pe care o trăim ne face să uităm, uneori, cât de frumos este să dăruim semenilor un strop de iubire din sufletul nostru. Greutăţile ce ne apasă umerii ne fac să uităm că este foarte uşor, ca prin gesturi simple, să aducem pe chipul aproapelui zâmbetul chiar şi pentru câteva clipe. Si, totuşi, există oameni speciali care dăruiesc cu generozitate din preaplinul sufletului lor fără să ceară nimic în schimb, fără să aibă vreun interes sau vreun scop ascuns. Dăruiesc pur şi simplu din prietenie, ori admiratie, din solidaritate sau respect.
O fac cu uşurinţă uneori, cu trudă şi sacrificii alteori, dar nu se plâng, pentru că asta este menirea lor în viaţă şi altfel nu ştiu să trăiască. Am avut bucuria de a o avea ca oaspete la Mangalia pe Elena M. CÎMPAN, poeta care prin versurile sale de dragoste ne face părtaşi unor trăiri de mare sensibilitate ce ni le transmite cu măiestrie şi talent. Am cunoscut-o pe Elena M. Cîmpan prin intermediul jurnalistului Menuţ Maximinian, în anul 2010. Am descoperit-o ca om, poet, scriitor, traducător, acum, în cele câteva zile de şedere la ţărm de mare. Profesor de limba şi literatura română, Elena M. Cîmpan, a încântat membrii Clubului "SOLTERIS" din Mangalia prin calităţile sale de orator, de critic, de om de cultură şi, în special prin profesionalismul, expresivitatea şi sensibilitatea cu care şi-a prezentat activitatea sa literară. Printre cărţile sale am descoperit „ POMUL CU LITERE" de Menuţ Maximinian.
Am răsfoit-o cu mare interes şi, din primele rânduri, mi-am dat seama că autorul face parte din acea categorie de oameni despre care am vorbit la începutul acestui comentariu.
Menuţ Maximinian este omul care dăruieşte, căruia îi place să aducă lumină şi bucurie în sufletele semenilor, care poate să dea speranţe spiritelor ce merg pe drumul creaţiei.
Citesc şi sunt profund impresionată. Cronici literare scrise într-o perioadă relativ scurtă de timp, sunt prezentate cu profesionalism, cu talent şi sinceritate. Prin cartea lui Menuţ Maximinian autorii se redescoperă iar operele lor devin cunoscute şi ajung cu mai multă uşurinţă la sufletul cititorilor. Sunt convinsă că fiecare autor a primit cronica cu bucurie, cu emoţie şi cu consideraţie pentru autor.
Menuţ Maximinian scrie cu acelaşi respect despre tinerii autori care sunt la început de drum, la fel cum scrie despre nume consacrate în literatura română, o face cu responsabilitate, cu har, cu generozitate şi seriozitate. Fiecare cronică este prezentată în termeni clari, simpli, fără exagerări, cu siguranţă şi înţelepciune. Înainte de a fi un jurnalist de excepţie, un scriitor cu har, un poet sensibil, Menuţ Maximinian, este un om care poartă pe chip frumuseţea sufletului său, este un un înger de lumină care dăruieşte, este „rodul" valoros ce face parte din literatura noastră contemporană şi care ne-a oferit cu generozitate în dar „Pomul cu litere"care, cu siguranţă, va ocupa un loc de cinste pe rafturile din biblioteca sufletelor multor cititori. FELICITĂRI autorului pentru tot ceea ce realizează pentru oameni! Este un mare câştig pentru cultura bistriţeană că aici trăiesc, muncesc, creează, dăruiesc oameni ca Elena M. Cîmpan şi Menuţ Maximinian. Eu îi consider „rod valoros" din „Pomul cu litere" al culturii din Bistriţa.
Dora Alina Romanescu


0 comentarii: