Viaţa este efemeră, iar moartea o taină...

Dragi prieteni!

Sufletul Ioanei Alberta a plecat spre Cer. Dumnezeu a iubit-o mai mult decât noi şi a luat-o în corul Său de îngeri. Plecarea ei aşa de timpurie este pentru noi o mare taină, pe care o vom afla probabil când ne vom întâlni din nou cu ea.

Foarte mulţi dintre voi ne-aţi fost alături din clipa în care Ioana Alberta s-a îmbolnăvit, aţi susţinut-o cu rugăciunile voastre, cu gânduri bune, aţi făcut donaţii pentru ca să fie tratată la Clinica de Cancerologie din Franţa.

Suferinţa, chinul, lupta Ioanei cu cancerul au durat un an de zile... I-au fost alături clipă de clipă părinţii, au suferit alături de ea, au încercat tot ce omeneşte a fost posibil pentru ca s-o salveze. 

Când s-a îmbolnăvit, Ioana avea doar doi ani şi patru luni şi încă folosea limbajul non-verbal pentru a se face înţeleasă. De cum a intrat în atmosfera apăsătoare a spitalului, a început să se exprime corect în propoziţii scurte, apoi cu fiecare zi vorbea tot mai coerent, reuşind ca în scurt timp să-şi exprime emoţiile, sentimentele, durerea, nedumerirea...Aproape zilnic şi-a întrebat părinţii de ce s-a îmbolnăvit, de ce nu se mai poate juca ca înainte, de ce trebuie să facă perfuzii şi alte tratamente chinuitoare.

Cineva mi-a spus că nu părinţii îşi aleg copiii, ci copiii îşi aleg părinţii. Eu nu pot să ştiu dacă este adevărat acest lucru, dar ştiu că Ioana Alberta a avut doi părinţi minunaţi care au iubit-o cu toată fiinţa lor, mai presus de orice, au adorat-o, s-au bucurat şi au binecuvântat fiecare zi cât timp Ioana a rămas alături de ei. În mintea mea am în permanenţă patru imagini care se succed una după alta ca nişte flash-uri:

Ioana noastră sănătoasă, zâmbitoare, fericită, veselă, o minune de fetiţă;

Apoi, Ioana foarte bolnavă, slăbită, privind spre noi cu ochii mari, foarte trişti, întrebători, învăluiţi în durere;

Doru şi Gina alături de fetiţa lor scumpă, cei mai fericiţi părinţi;

Doru şi Gina dărâmaţi de durere, chinuiţi de nepuţinţă, tremurând deznădăjduiţi unul în braţele celuilalt, gata să se prăbuşescă în clipa despărţirii de Ioana; 

Am în minte un noian de întrebări pe care nu le rostesc, dar care mă chinuie fără încetare.

În cuvântul de rămas bun rostit în catedrala din Slatina presfântul părinte care a oficiat slujba de pomenire pentru Ioana a spus că:

„Viaţa este efemeră, iar moartea o taină, o certitudine şi este de dorit ca părinţii, bunicii şi toţi cei ce aţi iubit-o pe Ioana, să faceţi un efort şi să o lăsaţi să aibă o plecare liniştită, un zbor lin spre Împărăţia Cerului. Durerea nu se poate exprima prin cuvinte, mai ales că Ioana la vârsta ei fragedă a avut o inteligenţă şi o înţelepciune ieşite din comun.” 

Ioana Alberta a venit cu o misiune specială pe pământ şi, atât cât a stat, a reuşit să adune în jurul ei oameni de toate vârstele, de pretutindeni, care s-au rugat, care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu, oameni care au fost solidari cu ea, cu lupta ei în faţa bolii de cancer care i-a atacat corpul său firav şi fragil şi care face tot mai multe victime în rândul copiilor.

Sunt sigură că toţi cei ce ne-aţi fost alături, i-aţi fost alături Ioanei în lupta sa împotriva acestei boli hidoase, aţi învăţat să preţuiţi mai mult viaţa, aţi înţeles că trebuie să vă bucuraţi de fiecare clipă, să trăiţi cu intensitate şi să apreciaţi lucrurile mărunte care încălzesc sufletul şi fac viaţa mai frumoasă.

Dragii mei prieteni, 

Pentru mine voi aţi fost ca nişte steluţe pe care nu le-am văzut mereu, dar am ştiut că aţi fost lângă mine, lângă Ioana, lângă părinţii Ioanei, când am avut nevoie.
În cele patruzeci de zile cât sufleţelul ei mai pluteşte printre noi, vă rog, să rostiţi din inimă o rugăciune pentru ea, ca apoi odată ajunsă lângă Tatăl care a dorit-o lângă EL, să ne vegheze şi să ne lumineze sufletele, ori de câte ori vom avea nevoie.

Zbor lin spre cer, îngeraș iubit! Dumnezeu să te primească în brațele LUI și nu uita să-i ceri Atotputernicului să aibă grijă de părinții tăi, să le mângâie sufletele, să le dea puterea de a trăi cu amintirea ta scumpă, să-i binecuvinteze în fiecare clipă a vieții lor pământene, pentru că ei nu vor înceta niciodată să te iubească veșnic „până la lună, până la soare, până la stele și înapoi!”
Mulțumesc, dragi prieteni, pentru iubirea ce i-ați dăruit-o necondiționat Ioanei, pentru compasiunea voastră, pentru rugăciunile voastre, pentru jertfa voastră! Fie ca amintirea acestui îngerș să vă ocrotească, să vă lumineze sufletele și chipurile, să vă îmbrace într-o mantie de iubire, de lumină, de speranțe...
Dumnezeu să fie cu voi în tot ceea ce faceți! 

Dora Alina Romanescu

20 noiembrie 2013