DORA ALINA ROMANESCU (pseudonim)
CINE SUNT EU?
Sunt o picătură de ploaie ce se rostogoleşte în timp, sunt un fulg de nea ce dansează în vreme, sunt aripa frântă a unui vânt necunoscut şi neînsemnat, sunt o pasăre fără cuib, sunt spuma unui val ce se sparge de o stâncă singuratică, sunt o frunză pe care vântul o suflă fără milă în sus şi apoi o lasă să cadă nepăsătoar la pământ. Vreau să fiu un suflet, dar nu sunt nimic. Vreau să fiu văzută dar orice fac rămân invizibilă, vreau să dăruiesc chiar dacă nu primesc nimic, vreau să iubesc deşi eu nu pot fi iubită. Alerg dar nu ajung niciunde, ţip dar nu mă aude nimeni, plâng dar nu-mi vede nimeni lacrimile. Privesc cu iubire, primesc înapoi ură, dăruiesc zâmbete şi drept răsplată sunt ignorată. Mă întreb cine sunt, de unde vin, de ce alerg, de ce râd sau de ce plâng, de ce iubesc, de ce dăruiesc, de ce mă zbucium când de fapt nimănui nu-i pasă că exist. Vreau să mă ascund, să dispar, să-mi caut rostul în alte galaxii, dar o voce ce vine din neant, blândă, caldă, îmi şopteşte dojenitoare:"Ţi-am dat viaţa, cal mai de preţ dar, nu te bucuri? Oricât ai fi de neînsemnat, preţuieşte-o, bucură-te de ea, că acest dar e unic, nu se mai repetă. De ce vrei să ştii cine eşti şi de unde vii? Ce-ţi pasă de nepăsarea celor care nu te văd, care nu-ţi primesc iubirea, care nu-ţi apreciază efortul? Îţi spun pentru ultima oară: rămâi un suflet, rămâi pe pământ, te condamn la viaţă. Până când?! Până într-o zi...
M-am așezat pe marginea mea de vis... în colţul meu de pace, în spatele umbrelor cu gust de amintire... aici timpul îmi e bun prieten și a început să contureze o hartă a fericirii... a îngropat tristeţi în somnul adânc al uitării... a înecat ecoul dezamãgirii în izvoare nenăscute... a ascuns dorurile amare printre rândurile din cãrţile mele…
Am să las cuvântul să-mi scrie frumuseţea sufletului..
Sunt cuvânt! Citeşte-mă, deschide-mă filă după filă, nu sări un rând, sunt eu acolo scrisã-n cãrţi, sunt scrisă în cuvântul ce-ţi vorbeşte…descoperã-mã dragã cititorule.. şi nu uita, chiar dacă eşti singur, eu încă pentru tine sunt cuvânt…
0 comentarii: