Felicia Gherghina–critic literar CRAIOVA

Blestem sau Blestem de mamă

 

 

 

Pe autoarea Dora Alina Romanescu am cunoscut-o într-un moment când nu avea un statut de dascăl, de scriitoare, de persoană publică sau cu oricare alte implicaţii şi încărcături sociale.

            Am cunoscut-o când avea o calitate greu de înţeles pentru profani, simplă în aparenţă şi complexă în esenţă; era atunci – O MAMĂ.

            Retrasă şi puţin timidă, privind cu ochi mari şi un zâmbet mititel la oamenii care se bucurau în jur de fericirea fiului ei, Dora Alina Romanescu era atunci mama care venise pe meleaguri îndepărtate pentru a-i fi alături copilului iubit în cele mai frumoase momente ale vieţii tinere.

            Sufletul acestei mame a stilizat sentimente şi a ţesut artistic romanul numit sub tipar Blestem (în opinia mea – mult mai sugestiv fiind titlul original – Blestem de mamă).

            Nu ştiu dacă, reflectând asupra acestei sinteze – titlu Blestem / Blestem de mamă fiecare observă diferenţa de nuanţă şi de încărcătură a semnificaţiei. Blestem - ,, invocarea urgiei divinităţii împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine [derivat regresiv din blestema > lat. pop. blastimare ( = blasphemare) – v. DEX] – îndrumarea sufletului cuiva, prin cuvânt către tărâmul dreptăţii  - este definiţia povestirii, cu sugerarea momentului culminant al anecdoticului.

            Spre deosebire de încărcătura pur lingvistică a termenului ,,blestem”, esenţializarea ,,blestem de mamă” e concludentă prin însăşi funcţia semantică a atributului, e esenţa sclipirii care va naşte drama. Cuvântul a fost creat de Dumnezeu pentru ca, prin spunere, acesta să creeze lumea.

            Blestem e ,,cuvânt”, un cuvânt ce schimbă cursul lumii; în credinţa populară nici un alt om nu are o greutate a cuvântului mai mare asupra vieţii decât MAMA, iar blestemul unei mame are puterea de a schimba destine şi a răscoli străfundurile lumii, înturnând noroc şi viitor.

            Blestem este printre puţinele scrieri în ton clasic şi esenţă romantic – naturalist modernă apărute în ultimele decenii în literatura română. Este o poveste de viaţă, adevărată, clară, intensă şi impresionantă, sunt dezvăluiri de trăire, de simţire, de durere, de suferinţă şi, parcă pentru că viaţa nu are încotro în cele din urmă, de fericire.

            Romanul nu este doar ficţiune. Cadrul evenimentelor este real, ficţiunea şi elementul existent se îmbină insesizabil, rezultatul fiind un tablou de lume nouă, perfect definită mai ales din punct de vedere spiritual. Sunt conturate bine şi personajele, nu atât ca descriere individualizată, cât mai ales din punctul de vedere al interacţiunilor sociale ale anecdoticului literar.

            Limbajul folosit este unul limpede şi accesibil. Scriitoarea nu foloseşte o tonalitate agresivă nici măcar în scena de încărcătură maximă. Naturalismul este evident în claritatea evenimentelor naturii şi ale naturii umane prezentate direct sau indirect, dar calmul ardelenesc al scriitoarei, eleganţa şi distincţia scrierii înnobilează şi înseninează momentele, prezentarea fiind una deschisă la interpretare şi o invitaţie la lectura activă şi participare la momentul povestirii.

            Limbajul tuturor romanelor Dorei Alina Romanescu este unul metaforic, limbajul cântat al omului din satul ardelenesc, fiind evidentă puternica legătură, chiar după mulţi ani de înstrăinare fizică, indestructibilă, cu locurile natale.

            Rebra, ,,colinele Rebrei” sunt locul de desfăşurare a tuturor poveştilor de viaţă, locul iubirilor, al naşterilor, al morţii şi al stihiilor. Introducerea în operă a locurilor natale dovedeşte un real simţ al realităţii istorice, îmbinat cu nostalgia originilor.

            Este evident elementul realist în prezentarea detaliului – cadru; de asemenea se remarcă exactitatea şi imparţialitatea detaliului în realizarea descrierii. Completitudinea descrierii, în stilul balzacian, se împleteşte mai târziu cu elementul romanitic şi, tangenţial, cu cel naturalist.

            În discurs, învăluie spiritul ardelenesc. Personajele sunt introduse armonios într-o prezentare realistă, prin descriere detaliată, resimţindu-se existenţa autorului omniscient şi omniprezent, imparţial şi obiectiv.

            Acest tip de încadrare în curent nu este acelaşi pe tot parcursul romanului; trebuie evidenţiat faptul că scrierea nu aparţine unui cunoscător de teorie literară de specialitate în manieră desăvârşită. Tocmai aici este secretul frumuseţii mesajului care-şi dezvăluie frumuseţea pură venită din minte şi suflet, venită mai ales din simţire.

            Viaţa de familie este una particulară în Blestem, prezentarea fiind una individualizată din partea autoarei. Paralelismul este folosit ca procedeu în creionarea personajelor.

            Eroina trece prin experienţe traumatizante care-i schimbă viaţa liniştită de la început şi o marchează, o fac alt om. Este vândută ca prostituată şi numai pregătirea şi inteligenţa o salvează, idealul pentru care nu se dă bătută fiind acela de a-şi săruta din nou copilul.

            Aspectul social este unul important, este glasul care atenţionează şi strigă după dreptate; dar esenţa mesajului este puterea mamei care depăşeşte iadul terestru şi transcendentul pentru a fi alături de copilul ei.

            Copilul nedorit şi crescut în minciună e, totuşi, suflet din sufletul mamei. Ana şi Victoria sunt începutul, Ana şi copilul ei sunt continuarea. Sfârşit nu există, căci dragostea de mamă, a fiecărei mame, nu are sfârşit.

            Blestemul e cuvântul ce schimbă destine: ca dintr-un blestem se naşte şi Ana, dar şi copilul acesteia; ca dintr-un blestem, tatăl e dintr-un acelaşi neam şi din aceeaşi casă.

Blestemul mamei schimbă cursul vieţii copilei, purtând-o pe tărâm străin, dar tot  blestemul mamei rezolvă conflictul. Blestemul o duce şi pe mama moartă între cele două lumi, spirit, nu strigoi, purtând-o din lumea celor fără de chip înapoi în lumea albă pentru a desăvârşi ceea ce se cerea săvârşit.

            Blestemul e cuvântul ce nu trebuie spus, încărcătura lui fiind una înfricoşătoare; nu trebuie spus mai des de mama – singura în lume ce are continuitate sufletească şi trupească în copilul său.

            Nu e loc şi nu e vreme pentru continuarea unei analize complete. Dar e plăcut de cules şirul linear al cuvintelor însufleţite doar de tensiunea încărcăturii semantice, cuvinte limpezi asemeni acelora care ţi-ar povesti o zi obişnuită, povestind în calmul unei seri de iarnă.

            Acţiunea se derulează după datul sorţii şi se recunoaşte meritul liberului arbitru. Lumea e bună sau rea, e dreaptă sau nedreaptă, e o lume a realităţii, nemodificată de peniţa scriitoarei.

            Doamna Dora Alina Romanescu lasă eleganţa omului să imprime eleganţă scrierii, cerând de la cititor, printr-un zâmbet timid şi mic al mesajului, eleganţa receptării.

 

                                                                Felicia   Gherghina – critic literar CRAIOVA

 

Felicia Gherghina este absolventă a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Litere, Filosofie și Istorie, promoția 2002, secția română/franceză. În anul 2007 doamna Felicia Gherghina publică la editura Scrisul Românesc din Craiova volumul de critică literară ”Tipologia feminină în literatura lui Mircea Eliade”, primit foarte bine de literatura de specialitate. Felicia Gherghina a descoperiit scrierile Dorei Alina Romanescu și a fost impresionată de naturalețea, sinceritatea, tonul clasic și romantic al acestora.