Sunt o picãturã de ploaie ce se rostogoloeşte în timp, sunt un fulg de nea ce danseazã în vreme, sunt aripa frântã a unui vânt necunoscut şi neînsemnat, sunt o pasãre fãrã cuib, sunt spuma unui val ce se sparge de o stâncã singuraticã, sunt o frunzã pe care vântul o suflã fãrã milã în sus şi apoi o lasã sã cadã nepãsãtor la pãmânt.
Vreau sã fiu un suflet, dar nu sunt nimic. Vreau sã fiu vãzutã dar orice fac rãmân invizibilã, vreau sã dãruiesc chiar dacã nu primesc nimic, vreau sã iubesc deşi eu nu pot fi iubitã. Alerg dar nu ajung niciunde, ţip dar nu mã aude nimeni, plâng dar nu-mi vede nimeni lacrimile. Privesc cu iubire, primesc înapoi urã, dãruiesc zâmbete si drept rãsplatã sunt ignoratã.
Mã intreb cine sunt, de unde vin, de ce alerg, de ce râd sau de ce plâng, de ce iubesc, de ce dãruiesc, de ce mã zbucium când de fapt nimanui nu-i pasã cã exist.
Vreau sã mã ascund, sã dispar, sã-mi caut rostul în alte galaxii, dar o voce ce vine din neant, blândã, caldã imi şopteste dojenitoare:
„Ti-am dat viaţa, cel mai de preţ dar, nu te bucuri? Oricât ai fi de neînsemnatã , preţuieşte-o , bucurã-te de ea, cã acest dar este unic, nu se mai repetã.
De ce vrei sã ştii cine esti şi de unde vii? Ce-ţi pasã de nepãsarea celor care nu te vãd,care nu-ţi primesc iubirea, care nu-ţi apreciazã efortul?
Iţi spun pentru ultima oarã: rãmâi un suflet, rãmâi pe pãmânt, te condamn la viaţã. Pânã când?!.Pânã într-o zi…