Dora Alina Romanescu

luni, 15 iunie 2015

Dora Alina Romanescu - Festivalul Național al Cărții „AXIS LIBRI”, mangalia.ro, 9 iunie 2015

Festivalul Național al Cărții „AXIS LIBRI”

Comunicat de presă



Scriitoarea Dora Alina Romanescu, la Festivalul Național al Cărții „AXIS LIBRI”, mangalia.ro, 9 iunie 2015


Dora Alina Romanescu a participat la Festivalul Național al Cărții „AXIS LIBRI”, ediția a VII, care s-a desfășurat la Galați, în perioada 27 mai – 1 Iunie. Evenimentul a avut un moment special dedicat scriitoarei din Mangalia, în ziua de duminică, 31 mai, în cadrul căruia aceasta a prezentat opt titluri din cele douăsprezece romane publicate. Valentin Ajder, directorul general al festivalului, Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii „V.A. Urechia” Galați și poeta Olimpia Sava au vorbit publicului prezent despre romanele „Dealul Comorii”, „Distanțe”, „Elmira Mahmudi – o lacrimă pentru eternitate”, „Blestem”, „Jocul Destinului”, volumul de povestiri „Pe drumul dorului și al destinului” și romanul „Roata timpului”.



Cu această ocazie, iubitorii de literatură au descoperit o prozatoare talentată, sensibilă, cu un respect deosebit față de cititorii ei și foarte modestă. Scriitoarea Dora Alina Romanescu a mulțumit organizatorilor pentru onoarea de a fi invitată la o manifestare culturală de o asemenea anvergură și a răspuns la întrebările celor prezenți la eveniment. Manifestarea culturală s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii și a fost organizată de Consiliul Județean Galați, împreună cu Primăria Municipiului Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Universitatea Galatiensis, Inspectoratul Școlar Județean Galați și Direcția Județeană pentru Cultură Galați.








Biroul de presă

9 iunie 2015

Postat de: Dora Alina Romanescu
15 iunie 2015

0 comentarii: