DOR DE CASA... ....ganduri asternute pe hartie de DORA ALINA ROMANESCU...pentru tine, CALATORULE...



Poze de la reîntâlnirea cu bistriţenii...prietenii mei dragi...




Dor de casã…

Au trecut treizecişicinci de ani de când am plecat din Rebra, comuna unde m-am nãscut şi am trãit o parte din copilãrie. Gândul îmi aleargã, se întoarce în timp...vede o copiliţã ce ţopãie desculţã prin iarba dimineţii încãrcatã cu rouã sau prin colbul drumului. Apoi, deodata o vede seceratã de o boalã nemiloasã care o ţintuieşte ani mulţi la pat. Gândul refuzã sã poposeascã lângã fetiţa bolnavã. Aleargã şi descoperã o adolescentã, apoi o tânãrã ce evadeazã din ţinutul natal, muntos cu pãduri dese şi falnice şi poposeşte la ţãrm de mare. Aici sufletul ei pur şi neliniştit se cuibãreşte în trupul tânãr, firav şi îşi fac loc împreunã în vâltoarea noii vieţi ce o încep, atât de departe de locuri şi oameni dragi. M-a adoptat Mangalia când aveam douãzecişicinci de ani şi de atunci au trecut multe anotimpuri care în loc sã îmi şteargã din minte amintirea acelui ţinut de basm mi-au dat dulcea povarã de al purta cu mine, în suflet mereu şi pretutindeni. Din clipa în care jurnalistul, scriitorul, omul de culturã Menuţ Maximinian mi-a fãcut invitaţia de a mã întoarce acasã în calitate de scriitor, sufletul meu nu şi-a mai gãsit locul. Visam în tainã la o asemenea clipã, iar acum când mai erau doar câteva zile, aveam senzaţia cã timpul stã pe loc. Am plecat din Mangalia dis de dimineaţã şi primul popas l-am fãcut la Slatina. Intâlnirea cu fiul meu cel mare şi adorata lui soţie, mi-au mai potolit entuziasmul iar emoţiile le-am aşezat cuminţi într-un colţişor din sufletul meu. Dragostea de mamã, bucuria de a deveni bunicã, au înlãturat pentru un moment alte trãiri sau sentimente din mintea si inima mea. Fericitã şi multumitã cã mi-am vãzut baiatul înconjurat cu iubire de soţia şi familia acesteia , i-am îmbrãţişat şi le-am dat binecuvântare rugându-mã pentru ei, sã fie ocrotiţi în fiecare clipã a vieţii lor. Am poposit câteva ore la Craiova la familia Ionaşcu, pentru a o cunoaşte pe fiica acestora Anda, un suflet special pe care Dumnezeu îl mângâie în fiecare clipã cu iubirea şi puterea Lui. Anda are grave probleme de sãnãtate, dar chipul ei frumos este mereu zâmbitor, inima sa caldã plinã de sentimente, privirea ei blânda încãrcatã de speranţe. Am îmbraţişat-o şi şi-a lipit cãpşorul ei frumos de obrazul meu. Tremura de emoţie , de bucuria cã sunt lângã ea. Mi-a citit toate cãrţile, de mai multe ori. Imi spune prin semne cã i-au încântat sufletul. In clipa aceea am simţit cã am luat cel mai valoros premiu, un Oscar pentru munca mea, pentru ceea ce am reuşit sã transmit cititorilor mei. Mã despart greu de Anda. Si-a încolãcit mâinile în jurul gâtului meu...Aş vrea sã-i prelungesc cât mai mult bucuria...Cu siguranţã mã voi întoarce la acest suflet minunat pe care Dumnezeu L-a aşezat într-un trup atât de delicat. Drumul prin Valea Jiului îmi dã emoţii , o stare de nesiguranţã şi multã grijã. Ajungem cu bine la Oradea unde poposim la Elvira Lerentiu, una din talentatele doinitoare ale Bihorului. Cântãreaţa şi minunatul ei soţ ne încântã cu tot felul de bunãtãţi specifice bucãtãriei bihorene şi petrecem o seara de neuitat în compania distinselor noastre gazde. Din Oradea ne îndreptam spre Turda şi pe tot parcursul drumului a plouat neîncetat. Sãgeţi de foc despicã cerul în douã iar tunetele îmi puneau inima sã o ia la galop. Imi era foarte fricã dar nu spuneam nimic pentru a nu-l descuraja pe soţul meu, atent la drumul extrem de aglomerat. Poeta turdeana Ileana Heller m-a primit în casuţa ei cochetã şi frumos aranjatã, tratându-ne ca pe nişte oaspeţi speciali. Suntem pentru a doua oarã în vizitã la distinsa doamnã şi nu ne mai sãturam de a povesti despre ceea ce am trãit şi realizat de la ultima noastrã întâlnire. Miezul nopţii trecuse demult şi noi înca nu ne hotãrâsem sã mergem la culcare. Pânã la urmã soţul meu, mi-a atras atenţia cã peste câteva ore pornim la drum. De ce oare când stai de vorbã cu o persoanã dragã ţi se pare cã timpul zboarã mult mai repede? Am plecat din Turda şi ne-am îndreptat spre Rebra. Tot drumul a plouat. Cerul era acoperit cu nori fumurii şi pretutindeni pe unde treceam natura pãrea sãturata de ploaia mocãneascã ce nu mai contenea. Spre searã am ajuns la sora mea care ne-a îmbrãţişat plângând de bucuria revederii. Ar fi trebuit sã fiu fericitã, pentru cã revenisem în locul unde am vãzut lumina zilei, şi totuşi în suflet aveam o flacarã care mã ardea. Sora mea şi-a deschis porţile casei pentru noi, dar eu, mai am oare o „casã pãrinteasca”? O casã care sã-mi aducã aminte cã mã trag din neamurile rebrenilor, mai pot oare sã alerg cu drag spre ea , sã-i deschid uşile, sã vad ochelarii tatãlui meu pe masã, sã simt prezenţa mamei în odaia curatã, paturile frumos aşternute şi icoanele împodobite cu ştergare alese cu mãiestrie de mâna ei fermecatã? O, Doamne, câtã durere apasã pe sufletul meu...dacã aş fi fost singurã m-aş fi dus în pãdure şi aş fi rugat frunzele copacilor sã jeleascã cu mine, cerul sã-şi verse lacrimile peste obrajii mei, iar izvoarele sã susure duios şi sã-mi aline durerea care mã copleşea. Intrebarea soţului meu „ De ce plângi?” m-a fãcut sã tresar, sã-mi duc mâna la frunte pentru a-mi opri amintirile şi apoi sã rãspund: “ De dor de casã…”. Sosisem de douã zile, timp în care ne-am odihnit dupã un drum atât de lung şi obositor. Ziua urmãtoare trebuia sã merg la Bistriţa sã mã întâlnesc cu jurnalistul Menuţ Maximinian. Aveam emoţii. Nu ne cunoşteam, am comunicat doar pe net. Imi luase un interviu cu ani în urmã tot cu ajutorul internetului, le vorbise bistriţenilor despre mine prin intermediul ziarului la care lucra. Din clipa în care am început sã comunicam i-am urmãrit activitatea. Am avut bucuria sã descopãr un jurnalist neobosit, prezent la evenimente, bucurii, reuşite ale oamenilor din partea locului, şi nu numai, am descoperit un scriitor foarte talentat şi un om de culturã de excepţie. Am ajuns în faţa clãdirii unde îşi avea sediul cotidianul Rãsunetul. L-am sunat pe domnul Menuţ Maximinian. In câteva minute a venit în întâmpinarea mea un tânãr cu o înfãţişare frumoasã, cu un chip zâmbitor, cu ochi luminoşi şi calzi, cu o voce blândã, molcoma, cu inflexiuni vesele. „ Bine a-ţi venit acasã! V-am aşteptat cu mult drag”. Emoţiile îmi dispãruserã. In faţa mea se aflã un tânãr special a cãrui suflet îi era oglindit pe chip. L-am îmbrãţişat şi în clipa aceea am ştiut cã e un spirit care are menirea sã aducã în sufletul oamenilor pace, iubire, speranţe. Am vizitat redacţia ziarului Rãsunetul, am avut o discuţie plãcutã cu domnul director Vasile Tamaş, cu care am depãnat amintiri, am scotocit în cufãrul de zestre al bistriţenilor, pentru a afla ce noutãţi s-au adãugat de când am plecat eu. In treizecişicinci de ani s-au adunat multe, multe , unele minunate, altele nu prea… dar şi cele bune şi cele mai puţin bune sunt ale locuitorilor acestui oraş, fac parte din fiinţa lor şi sunt acceptate de ei. Impreunã cu domnul Menuţ Maximinian am vizitat Editura George Coşbuc condusã de scriitorul Dumitru Munteanu. La Centrul Cultural Municipal am avut onoarea sã-l cunosc pe directorul instituţiei, renumitul scriitor Dorel Cosma, pe scriitoarea Elena M. Cimpan- preşedinta Societãţii Scriitorilor Bistriţeni –Conexiuni, şi pe jurnalista Claudia Andron. Eram emoţionatã pentru cã mã aflam într-un loc unde cultura îşi avea rãdãcini adânci, alãturi de personalitãţi , spirite de excepţie în domeniul literaturii bistriţene. Timpul petrecut alãturi de aceşti minunaţi oameni m-au fãcut sã mã debarasez de inhibiţii şi sã mã simt “de-a lor”, cã fac parte din marea lor familie spiritualã. Eram fericitã şi plãcut impresionatã de cum se derulase prima mea zi în oraşul Bistriţa, printre oameni care se luptã ca obiceiurile şi tradiţiile locului sã rãmânã în sufletele şi în minţile semenilor. A doua zi, am fost invitat de domnul Menuţ Maximinian pe platoul emisiunii “AStãzi sãrbãtorim” de la AS Tv. Considerându-mã invitatã de onoare a acestei emisiuni, Menuţ Maximinian a intitulat-o special pentru mine “Dor de casã”. Pe parcursul celor douã ore de transmisie le-am povestit telespectatorilor din Bistriţa şi din comunele din judeţ despre realizãri, bucurii, împliniri, despre romanele mele. Fiind în direct, pe parcursul emisiunii mi-au adresat mesaje calde o fostã colegã, Rodica Zbarcea din Bârgãu, profesorul – scriitor Viorel Rus, rebrean , un om de excepţie, unul din dascãlii care au contribuit la educarea şi formarea mea, şi renumita interpeta de muzica populara Cornelia Ardelean Archiudean. N-am sã uit niciodatã ziua de 24 iunie, în care creştinii ortodocşi îl prãznuiesc pe Sfântul Ioan Botezãtorul- Sânzienele. In acestã zi sfântã , la ora 19 la Teatrul de Varã am avut întâlnire cu bistriţenii. Tremuram. Eram pentru prima oarã în postura de scriitoare pe meleagurile natale. Am avut multe prezentãri de carte în Mangalia, Constanţa, Oradea, Buzãu şi în alte localitãţi. De fiecare datã am avut lângã mine oameni dragi, iubitori de literaturã, dornici sã-mi citeascã romanele, sã mã cunoascã pe mine ca scriitoare. La fiecare lansare, cu o saptãmânã înainte trimiteam invitaţii, mediatizam evenimentul, alergam, mã zbuciumam. Dacã aş povesti scriitorilor din Mangalia ceea ce mi s-a întâmplat la Bistriţa şi nu le-aş arãta dovezile edificatoare în acest sens , nu cred cã m-ar crede. De la ora 18, la Teatrul de Varã au început sã vinã oameni, câte unul, câte doi, grupuri, apoi valuri, valuri. La ora 19, sala Teatrului era full, nici un scaun liber, şi încã mai veneau. INCREDIBIL. Cine erau? Oameni frumoşi, cãutãtori de hranã pentru suflet, oameni care doreau sã uite de greutaţi, de politicã, de guvernanţi. Veneau sã mã cunoascã pe mine, de fapt sã o cunoascã pe scriitoarea Dora Alina Romanescu. Personalitãţi sau oameni simpli, copii, tineri, adulţi, bãrbaţi şi femei, şi-au fãcut timp sã-mi fie alãturi, sã-mi arate cã se bucurã “cã am venit acasã”, sã mã felicite pentru zestrea spiritualã cu care m-am prezentat în faţa lor, sã participe la împlinirea unui vis. Printre invitaţi am descoperit-o pe doamna mea profesoarã de limba românã Viorica Sava, care a format , a îndrumat, a modelat generaţii dupã generaţii, copiii sãtenilor din Rebra. Unul din acei copii sunt şi eu. A venit domnul profesor Viorel Rus cu soţia, doamna Rus ( Furdui) Dora, dãscãliţa pe care mi-am dorit-o în prima zi de scoalã, când emoţionatã şi speriatã m-am lipit de rochia înfloratã a unei fete superbe şi am spus: “ Vreau ca tovarãşa asta frumoasã sã-mi fie învãţãtoare”. Din pãcate, am fost repartizatã în altã clasã, dar eu oriunde o vedeam pe dãscãliţa Dora, alergam la ea şi-mi lipeam obrazul de mâna domniei sale şi „eram fericitã”. De-a lungul vieţii am descoperit cã toate momentele importante ce m-au marcat în copilãrie au ramas neatinse, vii în mintea şi sufletul meu. Mi-au fost alãturi Primarul comunei Rebra, Stefan Danci cu soţia, profesorul Mircea Darosi, care a scris primul articol despre mine în ziarul Rãsunetul, doamna Dochia Moldovan , care mã publicã în fiecare numãr al revistei Tribuna Ideilor a fundaţiei George Cosbuc din Nãsãud. Era o mare sãrbãtoare pentru sufletul meu. In cuvântul sãu , scriitorul Dorel Cosma a vorbit cu multã cãldurã despre importanţa întâlnirii “cu ai nostrii, plecaţi în ţarã, unde ne fac cinste”. Preşedinta Societãţii Scriitorilor Bistriţeni – Conexiuni, scriitoarea Elena M. Cîmpan a prezentat bogata şi fructuoasa activitate a scriitorilor bistriţeni şi mi-a propus sã devin membrã a grupãrii de litere ce o conduce. Daca sufletul meu pânã în clipa aceea dansa pe o melodie trãrãganata , ce o aveam în minte, a ceteraşului rebrean Vasile Greab, acum am auzit cum arcuşul iscusitului violonist trage pe strune o învârtitã ardeleneascã ce-mi urcã sufletul spre înãlţimi unde se învârte frenetic, fericit cã e în ţara unde dorul este dor, alinarea este alinare, românul este român, valorile neamului sunt la loc de cinste. Beatitudinea clipei a culminat în momentul când artista Cornelia Ardelean Archiudean mi-a dedicat doina „Peste Someş, peste tãu”. O, Doamne, aş fi vrut sã pot îmbraţişa pe fiecare participant , sã spun tuturor cât de fericitã sunt, cât le multumesc şi cât de mult îi iubesc. Vorbele pot fi rostite uşor, dar e mare pãcat cã sentimentele n-au formã şi nu pot fi vãzute. Cuvintele sunt puţine şi sãrace şi e greu sã descrii cu exactitate ceea ce simţi în momente de excepţie cum e cel pe care îl trãiam. Aşadar, cu inima plinã cu sufletul plutind de fericire, cu fruntea plecatã în semn de respect şi consideraţie rostesc cu pioşenie : „ Mulţumesc Menuţ Maximinian, Dorel Cosma, Elena M. Cimpan, Claudia Andron, Cornelia Ardelean, Mircea Daroşi, Traian Parva Sasarman, Ion Lazãr, Stefan Danci, Dorchia Moldovan, Virginia Brãnescu si tuturor celor prezenţi care a-ţi contribuit la împlinirea visului meu.” Ar fi nedrept sã nu-mi pomenesc rudele mele dragi care mi-au fost aproape pe tot parcursul şederii mele, şi prietenii apropiaţi, care deşi mã vãd foarte rar, le sunt prezentã în suflet. Aşadar multumesc soţului meu, care mi-a fost mereu aproape, care a trãit alãturi de mine emoţiile acestor evenimente minunate, care m-a susţinut pas cu pas pe tot parcursul şederii noastre la Bistriţa, verişoarei mele Iulia si frumosului ei soţ Sandu Mircea, naşilor mei Lucreţia si Mihai Gavriloaie, fratelui meu Todor si nepoatelor mele Maria si Alina, doamnei Melania Chiorean, doamnei Cosma Maria, verişoareai mele Mariana Pavelea, finei Delia, verişoarei Maria, colegei mele Paraschiva. MULTUMESC TUTUROR CELOR PREZENTI. A fost o întâlnire care va rãmâne veşnic în inima mea. Am plecat de la Bistriţa din nou la Rebra unde câteva zile am retrãit clipã de clipã momentele fericite trãite lângã oamenii de cultura bistriţeni care m-au primit cu generozitate în marea lor familie. La frumuseţea acestor evenimente s-au mai adãugat încã doua bucurii de suflet petrecute în comuna natalã. De fiecare datã când vin acasã mã duc la bisericã şi-l rog pe pãrintele Todor Nedelea ce pãstoreşte cu cinste aceastã comunitate, sã-i pomeneascã pe pãrinţii mei, trecuţi în veşnicie, fãrã sã ştie cã eu scriu. Parastasul, m-a rãscolit. Am plâns. Nu era un plâns obişnuit. Sufletul meu a fost scuturat de o durere profundã care nu se putea vedea, pe care am trãit-o doar eu în semn de mare dragoste şi respect pentru cei ce mi-au dat viaţã. In cuvântul sãu, pãrintele Todor Nedelea a povestit şi despre realizãrile mele, iar corul bisericii mi-a cântat „Mulţi ani trãiascã!”... „Oare asta sã fie in Rai?” . Le-am multumit sãtenilor mei dragi şi i-am asigurat cã nu am uitat şi nu voi uita niciodatã de unde am plecat. La ieşirea din bisericã, toţi cei prezenţi au venit la mine şi m-au îmbrãţişat. Sirul minunatelor întâmplãri pe care le voi pãstra cu pioşenie la loc de cinste în sufletul meu s-au încheiat cu o petrecere în mijlocul cadrelor didactice din Rebra, prilejuitã de „Ziua Invãţãtorului”, unde am depãnat amintiri de pe vremea când am fãcut şi eu parte din acest colectiv. A doua zi am plecat spre Mangalia. Duceam cu mine clipe dragi, chipuri luminoase, amintiri cu personalitãţi sau oameni simpli, fericiţi, umani, plini de suflet, sensibili, spirite alese care îmi vor bucura sufletul cât voi trãi. Stimate domnule Menuţ Maximinian, MULTUMESC ca m-aţi adus acasã, şi m-aţi aşezat pe un loc de cinste la masã culturii bistriţene alãturi de oameni frumoşi talentaţi, VA MULTUMESC cã mi-aţi împlinit visul de a le dãrui oamenilor din ţinutul meu de baştina iubirea şi respectul meu profund. Si cã întotdeauna Dumnezeu mi-a arãtat şi acum cã mã iubeşte. In ziua de Sânziene, când am avut întâlnirea cu bistriţenii, în ziua când am comemorat amintirea pãrinţilor mei, de Sfinţii Petru şi Pavel când m-am întâlnit cu toate rudele mele nu a plouat. In rest, în cele doua sãptãmâni cât am stat acasã a plouat necontenit. Mie mi-a plãcut. Totul în jurul meu era verde. Eram fericitã. Am regãsit verdele cald al naturii de acasã.

Articol preluat din Bistriteanul.ro

De ce s-ar aduna zeci de oameni la un loc, pe timp de criza?
de Claudia ANDRON Bistriteanul.ro25/06/2010 01:32:37


Mi-ati raspunde ca pentru un protest, nu-i asa?! Daca v-as spune ca au venit la o lansare de carte, ce ati zice?! Dincolo de criza, reduceri de salarii si pensii, in orasul asta frumos sunt oameni, si chiar multi, care cauta hrana pentru suflet. A fost o incantare pentru mine sa-i redescopar.


Maximinian Menut a reusit sa-mi smulga promisiunea ca voi participa la o lansare de carte. Nu stiu cum a reusit, dar m-a convins si ieri, la ora 19.00, am fost prezenta la Clubul Artelor din curtea Centrului Cultural Municipal Bistrita. Si nu mi-a parut rau. Nu o sa va vina sa credeti, dar, in jurul orei 19.00, mi-am facut cu greu loc pe culoarele institutiei. Un val de oameni, tineri si mai in varsta, se grabeau sa fie punctuali la intalnirea cu scriitoarea Dora Alina Romanescu, bistriteanca la origini, din Rebra, stabilita de 35 de ani la Mangalia. Cand am intrat in zona numita “Clubul Artelor”, nu-mi venea sa cred. Toate scaunele, cateva zeci la numar, erau ocupate, iar lumea inca venea, valuri, valuri pe usa. Incredibil. Atatia oameni din Bistrita au tinut sa ia parte la o lansare de carte.




Nu am mai fost la un astfel de eveniment de cel putin 6 ani, de pe vremea cand eram la Mesagerul. Am mai fost la lansari de carte, dar nu am prea vazut atat de multi oameni la un astfel de eveniment. M-au impresionat. Recunosc, traiesc intr-o lume paralela cu acesti oameni, intr-una in care temele zilei sunt criza, banii, pensiile reduse, nesimtirea politicienilor. A fost o incantare sa vad ca acestea nu sunt preocuparile tuturor, asa cum eram tentata sa cred. Mai sunt unii care se hranesc si traiesc chiar frumos si armonios si cu hrana pentru suflet. Erau asa de fericiti, de simpli, de umani, de plini de suflet si de sensibilitate, ca mi-au inseninat sufletul si mie.




Suspectez ca succesul evenimentului s-a datorat si lui Menut Maximinian, jurnalistul de la Rasunetul, care nu stiu cum face, dar aud ca reuseste sa adune foarte multi oameni la fiecare eveniment de acest gen pe care il organizeaza. De altfel, i-am si soptit cand am intrat: Cum ai facut de ai adunat atata lume la un loc la o lansare de carte?! Nu stiu! Eu doar i-am anuntat!– mi-a raspuns. Bravo, Menut! Daca reusesti sa pastrezi legatura cu atatia oameni speciali, inseamna ca si tu esti unul la fel de special!




A fost o bucurie pentru mine sa stau de vorba minute in sir si sa-i redescopar pe Elena M. Campan, Dorel Cosma, Victor Stir, domnul Muresan (de la Loto), sa o aud pe Cornelia Ardelean Archiudean cantand o doina duioasa, cum numai ea stie.
Ma bucur ca in tara asta mai sunt oameni, si inca multi, care cauta hrana pentru suflet. Cred ca ei sunt cei care vor supravieti acestor vremuri...

Asadar, pana nu e prea tarziu, cautati-va hrana pentru suflet. Nu stiu unde o veti gasi fiecare, dar stiu ca va va ajuta sa treceti senini peste vremurile care urmeaza...





P.S.:
Scriitoarea Dora Alina Romanescu ( cunoscuta rebrenilor sub numele de Saveta Bachis), la a carei prezentare de carte am participat, este membra a Uniunii Scriitorilor si a prezentat bistritenilor de acasa cele sase volume pe care le-a editat din 2002 incoace: „Dealul Comorii”, „Distante”, „Elmira Mahmudi - o lacrima pentru eternitate”, „Gara Centrala”, „Blestem” si „Marturii de iubire”, trei dintre ele reeditate zilele acestea. Nu am apucat sa citesc decat foarte putin din ceea ce a scris distinsa doamna, dar pot sa va spun ca va recomanda sa-i cititi cartile jurnalistul Maximinian Menut, Dorel Cosma (directorul Centrului Cultural Municipal) si prof. Elena M. Campan, presedinta Societatii Conexiuni, care au descris la superlativ opera scriitoarei si au fost incantati de revenirea ei acasa, chiar si pentru cateva zile.

Romanciera de la malul mării, revine acasă Joi, 24/06/2010 - 00:38 | Menuţ Maximinian
Cultură


Scriitoarea Dora Alina Romanescu, născută la Rebra şi stabilită de 35 de ani la Mangalia, vă invită astăzi,
de la ora 19.00, la Teatrul de Vară al Centrului Cultural Municipal Bistriţa, să o cunoaştei mai bine,
emoţiile fiind mari, mai ales că este pentru prima dată în postura de scriitoare acasă. Membră a USR,
romanciera a editat şase volume: „Dealul Comorii” (2002), „Distanţe” (2004), „Elmira Mahmudi
- o lacrimă pentru eternitate” (2006), „Gara Centrală” (2006), „Blestem” (2008) şi
„Mărturii de iubire” (2008), trei dintre ele reeditate zilele acestea.
Vor rosti cuvinte despre autoare şi opera ei, scriitorul Menuţ Maximinian, cel care a mijlocit
această întâlnire, directorul Centrului Cultural Municipal, prof. dr. Dorel Cosma, preşedinta
Societăţii Conexiuni, prof. Elena M. Cîmpan.

Dora Alina Romanescu –
emoţia reîntâlnirii cu cei dragi
Mie, 23/06/2010
Menuţ Maximinian
Bistriţa

fotoDora Alina Romanescu s-a întors acasă.



Scriitoarea stabilită de 35 de ani la Mangalia, educatoarea Elisabeta Georgescu, este cunoscută publicului cititor datorită
celor şase volume: „Dealul Comorii” (2002), „Distanţe” (2004), „Elmira Mahmudi - o lacrimă pentru eternitate” (2006),
„Gara Centrală” (2006), „Blestem” (2008) şi „Mărturii de iubire” (2008), trei dintre ele reeditate zilele acestea.
„ Dora Alina Romanescu este rezultatul unui vis, al unui cadru didactic decis să arate că poate mai mult. A început ca
simplu membru al Clubului Artelor Solteris din Mangalia şi a prins curaj, aripile ei s-au întins şi au bătut puternic,
ajutată de sfaturile colegilor din club.
Acum este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Îi dorim putere de muncă în continuare şi fie ca acesta să reprezinte doar
un imbold pentru ceea ce ne pregăteşte”, a declarat primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac.
Dacă oamenii din Mangalia vorbesc cu respect despre educatoarea Saveta Georgescu, specialiştii în domeniul scrisului literar
o apreciază din ce în ce mai mult pe prozatoarea Dora Alina Romanescu. Pentru activitatea sa literară, scriitoarea din Mangalia
a primit numeroase premii şi distincţii: Diploma de onoare din partea Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, diplomă şi medalie
din partea Primăriei Municipiului Mangalia pentru întreaga sa activitate literară, Diplomă de onoare de la Clubul Artelor Solteris
la care activează şi altele. Dantela cuvintelor conturează în romanele scriitoarei povestea vieţii şi a morţii, a inimii preapline
de dorinţa de a dărui, chiar şi în clipele grele, dragoste.
Dora Alina Romanescu aduce în faţa cititorilor lumea durerilor împletită prin lacrimi, cu cea a tinereţii.
Oricât de nepăsător ai fi la faptele din jurul tău, încă de la prima filă cărţile te introduc într-o capcană a sentimentelor
din care nu mai poţi scăpa. Firul naraţiunii este tulburător. Eroii coborâţi din realitate îţi devin timp de câteva ore parteneri de viaţă.
Ai vrea să te implici şi tu în retuşarea destinului, dar îţi dai seama, pe parcurs, că viaţa nu este un joc întâmplător,
că rolurile nu pot fi inversate. Talentul este în primul rând un dar venit de la Cel de Sus şi scriitoarea ştie acest lucru.
Având obârşii în Ţara academicienilor năsăudeni, Dora Alina Romanescu scrie precum respiră, precum îi curge prin vene,
departe de casă, sângele urmaşilor lui Liviu Rebreanu şi George Coşbuc, a sfântului martir Tănase Todoran.
„Boala” scrisului a fost ursită încă de la naştere, de către vrednicele moaşe someşene, care au scăldat-o în busuioc,
dându-i puterea slovei. Acum scriitoarea este mesagerul, pe coarda sensibilă a inimii, a frumuseţilor ancestrale dobrogene,
a apei nemuritoarea mării, a vântului hoinar, a lunii singuratice, a soarelui strălucitor. Romanele ne arată că dintr-un fir
de praf îţi cresc aripi până la cer, acolo unde întâlneşti minunile lumii. Propoziţie cu propoziţie se ţes sentimentele vii,
tulburi, la fel ca marea cea albastră a cărei valuri se sparg la ţărm anunţând sfârşitul. De ce este atât de prăpăstioasă
apropierea de Dumnezeu?, te întrebi când vezi atâta durere. De ce omul cu suflet preaplin de binecuvântări, care a atins
cu aripa de înger primii fiori, are atâtea încercări? Scriitoarea ne introduce, prin intermediul slovei, în inima eroilor,
acolo unde se dă lupta între izvoarele apei vii şi a celei moarte, izbucnind apoi pe şiruri de sentimente, ajungând apoi
pe norii îngerilor şi bătând la poarta luminii lumii. Eroii sunt înconjuraţi de oameni, locuri şi fapte creionate cu o rigurozitate
şi cu o francheţe cum arareori întâlneşti. Descoperim o zeificare a realităţii prin gravitaţia sufletului, pătruns de zbuciumul
Învierii. Paradoxal, viaţa şi moartea sunt într-o continuă întrecere, pasărea Phoenix luptându-se cu clopotele care vestesc
nimicirea. Prejudecăţile sparg zidul existent, semnificantul şi semnificatul având, dincolo de slovă, o falie de comunicare.
Descoperim viaţa din cochetul oraş Mangalia aşa cum este ea, de la lumină la întuneric, de la bine la rău, de la îngerul
decăzut la demonul ridicat, de la esenţa zilei fierbinţi la violenţa lumii prăfuită de postmodernul de neînţeles al sufletului
născut din dragoste. Iubirea lui Dumnezeu este atât de mare pentru creaţia scriitoarei încât în faţa ei aşteaptă neclintit
rezultatul creaţiei ca, mai apoi, să cântărească „sufletul lui Neizsche” alături de sute de îngeri heruvimi şi serafimi.
Atât Dora Alina Romanescu, cât şi personajele ei au credinţa în Divinul Creator, cel care a făcut Cerul, Pământul,
Apele şi…Cuvântul. Care era de la El şi El era Cuvântul…Întru eternitate…
Rebreanca Dora Alina Romanescu se află pe meleagurile natale. Domnia sa a vizitat cotidianul Răsunetul, unde a făcut
cunoştinţă cu istoria presei bistriţene, spusă de directorul Vasile Tămaş, apoi a fost în vizită la Editura George Coşbuc,
manageriată de scriitorul Dumitru Munteanu. La Centrul Cultural Municipal scriitoarea a avut o întâlnire cu directorul instituţiei,
scriitorul Dorel Cosma, şi cu preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni “Conexiuni”, scriitoarea Elena M. Cîmpan.
Astăzi, de la ora 19.00, Dora Alina Romanescu se va întâlni, de la ora 19.00, cu telespectatorii, în platoul emisiunii
“Astăzi sărbătorim”, de la AS TV, iar mâine, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară a Centrului Cultural, scriitoarea
îi aşteaptă pe toţi bistriţenii să o cunoască, emoţiile fiind mari, mai ales că este pentru prima dată în postura de scriitoare
acasă…

Sărbătoare pentru prozatoarea de la malul mării
Sâm, 26/06/2010 - 00:00 | Ioan Lazăr



Dora Alina Romanescu s-a întors acasă, într-o sărbătoare a literaturii.


Scriitoarea stabilită de 35 de ani la Mangalia, educatoarea Elisabeta Georgescu, autoarea a şase volume: „Dealul Comorii”, „Distanţe”, „Elmira Mahmudi - o lacrimă pentru eternitate”, „Gara Centrală”, „Blestem” şi „Mărturii de iubire” s-a bucurat pentru prima dată de întâlnirea cu publicul de acasă.
Artizanul acestei manifestări, cel care a făcut ca visul scriitoarei să se împlinească, a fost scriitorul Menuţ Maximinian. Se ştie că întotdeauna la manifestările organizate de Menuţ este foartă multă lume. El reuşeşte să adună cel mai mult public la manifestările literare, fapt dovedit şi de această dată, când Clubul Artelor, care găzduieşte Teatrul de Vară, s-a dovedit a fi un spaţiu insuficient pentru cei peste 200 de oameni care au răspuns invitaţiei tânărului jurnalist. Dacă oamenii din Mangalia vorbesc cu respect despre prozatoarea Dora Alina Romanescu, era vremea s-o cunoască şi cei de acasă, cei din mijlocului cărora a pornit cu ani în urmă spre ţărmuri nevisate. Membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor şi a Clubului Artelor Solteris, Dora Alina Romanescu prezintă în romanele ei povestea vieţii şi a morţii, a inimii preapline de dorinţa de a dărui, chiar şi în clipele grele, dragoste.






Manifestarea a debutat cu cuvântul de bun venit al directorului Centrului Cultural Municipal, scriitorul Dorel Cosma, care a subliniat importanţa întâlnirii cu ai noştri, plecaţi în ţară, unde ne fac cinste. Preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni “Conexiuni”, scriitoarea Elena M. Cîmpan, a prezentat activitatea scriitorilor de pe aceste meleaguri, propunându-i scriitoarei de la mare să devină membră a grupării de litere de acasă, lucru acceptat cu bucurie. “Având obârşii în Ţara academicienilor năsăudeni, Dora Alina Romanescu scrie precum respiră, precum îi curge prin vene, departe de casă, sângele urmaşilor lui Liviu Rebreanu şi George Coşbuc, a sfântului martir Tănase Todoran. „Boala” scrisului a fost ursită încă de la naştere, de către vrednicele moaşe someşene, care au scăldat-o în busuioc, dându-i puterea slovei. Acum scriitoarea este mesagerul, pe coarda sensibilă a inimii, a frumuseţilor ancestrale dobrogene, a apei nemuritoarea mării, a vântului hoinar, a lunii singuratice, a soarelui strălucitor. Romanele ne arată că dintr-un fir de praf îţi cresc aripi până la cer, acolo unde întâlneşti minunile lumii”, a spus în discursul său Menuţ Maximinian. Apoi, i-a dăruit invitatei de onoare un buchet de sânzăiene, întâlnirea emoţionantă având loc sub patronajul Sfântului Ioan Botezătorul.


Rebreanca Dora Alina Romanescu a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă sărbătoarea întâlnirii cu oamenii de acasă, începând cu scriitorul Menuţ Maximinian, cu care corespondează de cinci ani. Nu a uitat de Mircea Daroşi, Olga Lucuţa, Vasile Tutula, cei care au scris de domnia sa, invitând Societatea “Conexiuni” într-un schimb de experienţă cu scriitorii de la mal de mare. Apoi, în semn de respect pentru spectatori, a citit un fragment în care se regăseşte Rebra natală. Primarul comunei Rebra, Ştefan Danci, a spus că Dora Alina Romanescu este cetăţean de onoare al comunei şi că în viitorul apropiat ne vom întâlni într-o lansare fastuoasă şi în satul natal. Profesorul Viorel Rusu, profesoara Viorica Sava, învăţătoarea Dora (Furdui) Rus au vorbit despre anii petrecuţi împreună cu scriitoarea la şcoala din Rebra, unde Saveta Georgescu a predat în primii ani, apoi Mircea Daroşi, directorul Şcolii din Nepos, care a spus că scriitoarea merita această întâlnire. Artista Cornelia Ardelean Archiudean, care s-a întâlnit cu scriitoarea şi la Mangalia, într-un spectacol al Cercului Militar Bistriţa, i-a dedicat doina “Peste Someş, peste tău”, lacrimile înfiripându-se pe obrajii scriitorilor. Scriitoarea a acordat autografe mai bine de o oră, semn de apreciere şi respect din partea oamenilor de acasă, care au stat la coadă pentru achiziţionarea romanelor. O întâlnire are va rămâne în inima scriitoarei, dar şi a istriţenilor.

Blestem de mamă – povestea tragică a două rebrence
Vin, 07/11/2008 - 01:00 | Menuţ Maximinian
Cultură | Litere



Dora Alina RomanescuScriitoarea de origine bistriţeană, din Rebra, Dora Alina Romanescu, pseudonimul Savetei Georgescu, şi-a lansat cel de-al cincilea roman, intitulat “Blestem de mamă”. Cartea trage un semnal de alarmă asupra unei probleme actuale peste care uneori trece mult prea uşor cu vederea: traficul de persoane. Scriitoarea popularizează situaţia care nu mai trebuie tolerată: răpirea, sechestrarea, maltratarea psihică şi psihică a tinerelor silite să se prostitueze. Autoarea are la baza romanului un caz real a două tinere din Rebra, Ana – eroina principală fiind răpită de o bandă de traficanţi şi trimisă în infern, în Serbia. Ea însă nu renunţă la demnitate, la curajul de a-şi înfrunta călăii, chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa. În final, eroina recunoaşte că: “Dumnezeu m-a ocrotit şi mi-a dat familia după care am tânjit din copilărie”. Volumul a fost lansat în premieră la Casa de Cultură din Mangalia de către preşedintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Ovidiu Dunăreanu, de prof.univ. Nicolae Rotund şi de scriitorii Emilia Dabu şi Arthur Porumboiu. Ovidiu Dunăreanu apreciază romanul ca fiind “captivant, scris cu emoţie şi înţelegere, având numeroase momente tensionante ce se întrepătrund cu poveşti de dragoste”. În viitorul apropiat, Dora Alina Romanescu îşi va prezenta romanul alături de celelalte patru volume “Dealul comorii”, “Distanţe”, “Elmira Mahmudi – O lacrimă pentru eternitate” şi “Gara centrală”, la Bistriţa cel mai probabil la Cercul Militar, în sala de spectacole.

Bistriţeni în USR
Mie, 08/07/2009 - 00:24 | Menuţ Maximinian
Cultură


Dora Alina RomanescuUniunea Scriitorilor din România are, de curând, doi noi membri de pe meleagurile bistriţene. Dora Alina Romanescu, pe numele ei adevărat Saveta Georgescu, este originară din Rebra şi trăieşte acum în Mangalia. Printre lucrările publicate de Dora Alina Romanescu se află „Dealul Comorii“, „Distanţe“, „Elmira Mahmudi, o lacrimă pentru eternitate“, „Blestem“ şi „Gara Centrală“. Al doilea scriitor, membru USR, este Dumitru Munteanu. Prozator, eseist şi istoric literar roman, Dumitru Munteanua publicat “Teatrul din munţi”, “Anotimpul viperelor”, “Întemeietorii”, “Adevărata putere”, “Fratele meu Cain”, “Ultimul înger”, “Social-democraţii transilvăneni şi problema naţională”, “Dureri ascunse”, “Clipe furate timpului”, “În umbra puterii”, “Acel fel de dragoste”, “Stele ucise”, “Galaxia luminii-Telciul literar şi artistic”, “Istoria credinţei penticostale”, “George Coşbuc-Dincolo de cuvinte”, vol. 1 „Anii de ucenicie”,2008,vol. 2 „Juneţea poetică”, Bistriţa, “Pretexte literare”.

Articol preluat din ziarul MESAGERUL BISTRITA
Dora Alina Romanescu şi bistriţenii
Ora 12:20:22
25 iunie 2010



Scriitoarea Dora Alina Romanescu, originară din Rebra şi stabilită în 1975 la Mangalia, a avut ieri o emoţionantă întâlnire cu scriitori bistriţeni, consăteni sau pur şi simplu cititori, dornici să cunoască un om al locului care împlineşte o frumoasă carieră profesională şi artistică la malul mării. Întâlnirea s-a petrecut într-o ambianţă foarte plăcută în Teatrul de Vară al Centrului Cultural Municipal "George Coşbuc" din Bistriţa şi a fost deschisă de Dorel Cosma, directorul instituţiei, cu un cuvânt de bun venit, după care Elena M. Cîmpan a prezentat Societatea "Conexiuni" a Scriitorilor Bistriţeni, cu realizările semnificative constând în derularea unui amplu proiect cultural în mai multe ţări europene, editarea unei antologii de poezie în principalele limbi de circulaţie şi a publicaţiei "Conexiuni", precum şi tipărirea de către membrii grupării a cărţilor personale. În continuare, scriitorul şi jurnalistul Menuţ Maximinian, artizanul organizării evenimentului, a citit un text cu ample referiri la opera Dorei Alina Romanescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, subliniind sensibilitatea autoarei şi tenacitatea în scrierea cărţilor proprii, a conturării profilului de prozatoare.


La rândul său, invitata a rostit o scurtă, dar concentrată prezentare a activităţii scriitoriceşti recunoscute şi a activităţii profesionale de educatoare devotată, care a modelat în decursul carierei sufletele a zeci de generaţii. Scriitoarea Romanescu a exprimat profesiunea sa de credinţă artistică în cuvintele: "Scriu pentru oameni", apoi a mărturisit: "Gândul cel mai măreţ, de multă vreme, mi-a fost să mă întorc acasă şi sunt foarte fericită pentru ce mi s-a întâmplat azi, aici, în instituţia pe care o conduce directorul Cosma". Dora Alina Romanescu a citit o pagină pentru cei prezenţi care au dorit să o asculte, printre aceştia fiind şi primarul comunei Rebra, Ştefan Danci, care a mărturisit că este mândru să fie din Rebra scriitoarea pentru care va organiza o lansare de carte cu tot fastul. Au mai exprimat opinii despre autoare profesorii Viorel Rusu şi Mircea Daroşi, iar artista Cornelia Ardelean Archiudean a cântat o frumoasă doină pentru scriitoarea revenită pe meleagurile natale.
Scriitoarea a acordat autografe.
Victor ŞTIR

Dragoste cu final fericit …Motto:” eu...şi tu, frumoasa mea prinţesă, ce mi-ai ieşit în cale
ca o nălucă, la răscruce de drumuri,iar după mulţi ani,
ai revenit, intrând uşor în sufletul meu, ca un colind drag
şi sfânt din seara de Crăciun”. Dora Alina Romanescu
Mie, 07/07/2010 - 00:14
Cultură | Litere

Prin cartea „Distanţe”, apărută în 2010, la Editura Pescăruş-Pantelimon, Dora Alina Romanescu încearcă o „transhumanţă”
a unor destine, însoţită de fermecătorul bagaj încărcat de sentimente, oameni, locuri şi obiceiuri din Ţara Năsăudului
până la Marea cea Mare. Este, într-un fel, şi destinul autoarei (de regăsit, cu uşurinţă, în personajul Adela), pe numele din acte
Saveta Georgescu, născută Bachiş, în comuna Rebra, din judeţul Bistriţa-Năsăud, şi „strămutată”, prin forţa proniei divine,
la Mangalia.
Volumul intersectează iubiri şi personaje, întinse temporal pe parcursul a treizeci-patruzeci de ani, localizate istoriceşte
între anii 1975-80 şi până în zilele noastre. Firul naraţiunii este brodat cu acel farmec (sistem) vale-deal, caracteristic
geografiei transilvane, în jurul unei familii de învăţători români şi năsăudeni, Ana şi Iacob Scurtu, născuţi la Rebra,
şcoliţi la faimosul Liceu pedagogic din Năsăudul lui Coşbuc şi Rebreanu, şi întorşi acasă, pentru a păstra tradiţia şi a
lumina copiii satului natal, viitori intelectuali ai ţării şi ai lumii noi. În schimb, urmaşii lor, fiul Ştefan şi , mai târziu,
nepotul Radu, zboară spre alte locuri şi profesii, să zicem, mult mai moderne şi în ton cu lumea capitalismului postrevoluţionar.
Dacă fiul Ştefan este obligat, prin încurcăturile căsătoriei şi a primei părţi a vieţii matrimoniale potrivnice să-şi „ia lumea-n cap”,
ajungând, nici mai mult nici mai puţin, la Institutul de Cercetări Aeronautice din Canada şi lipsind aproape treizeci de ani din
viaţa părinţilor şi a copilului, fără ca aceştia să cunoască ce i s-a întâmplat, în schimb nepotul Radu, care este, într-un fel,
actorul principal şi preferatul autoarei, are o viaţă liniară, ca la carte. Elev şi student eminent, modest, frumos
( şi un Făt-Frumos al romanului), foarte bine crescut, ajunge medic ortoped la Mangalia, unde devine, cu timpul, un foarte
apreciat specialist şi, totodată, unul dintre cetăţenii de vază ai urbei, priten, la cataramă, cu primarul oraşului. Radu poartă
mereu în rucsacul sufletului, dorul de Ardeal, de Năsăud şi Rebra, de tradiţii şi obiceiuri, locuri şi oameni, şi, în special
de bunicii care l-au crescut.
În absenţa tatălui, evadat fortuit în „lumea nouă” şi a unei mame despre care lumea „s-a convins că Elena era frumoasă,
dar vulgară, uşuratică şi foarte egoistă”, ah, femeile! şi care mamă îşi părăseşte copilul, încă de la trei săptămâni,
abandonându-l bunicilor dascăli de vocaţie, spre creştere şi educare, Radu se realizează excepţional moral şi profesional.
În jurul nepotului, autoarea creionează, cu uşurinţă, personaje însoţite de viaţa lor, cea de zi cu zi şi, mai ales, cea din
sărbători, aparent ficţiune, dar, cei ce-au călcat Valea Rebrei ştiu că acestea există într-adevăr. Aşadar, Dora pleacă de
la realitatea, uşor romantică şi idilică a celor două puncte importante ale vieţii, Rebra şi Mangalia, însoţite de oameni
şi obiceiuri şi duce povara scrierii la o ficţiune romanescă luminos-existenţială.
Pentru că, orice s-ar spune, volumul „Distanţe” seamănă, ca două picături de apă dintr-un râu de munte, cu o serie din
filmografia visului american.si anume, cea prezentă, pe ecranele lumii, de sărbători.
Cartea este ca un film color, luminos şi vesel, cu câteva căderi şi întortocheri, cu multă sinceritate şi dragoste şi care posedă,
de-acum, spiritul Crăciunului, cu-acel happy-end caracteristic şi consacrat.
N-aş crede că acest spirit dăunează cărţii. Dimpotrivă. Mai degrabă vrea să prezinte lumea autoarei, şi, mai ales,
sufletul acesteia, pe care-l oferă cititorilor.
O carte frumoasă, caldă şi liniştită, ca o seară de colind.

Traian Parva Săsărman