Privește, Doamne, spre un suflet inocent și pur!

De câte ori citesc ceea ce consemnează fiul meu despre Ioana mi se rupe sufletul, mă doare tot corpul, lacrimile îmi ard obrajii...Îmi vine să strig, să strig, până îmi pierd vocea, până când nepoțica mea va scapa de suferință, de chinurile acestei boli nemiloase, până când va reveni din nou fetița veselă și zburdalnică cum era înainte de a se îmbolnăvi.

Mă dărâmă suferința Ioanei și a părinților ei.

Doamne! Nici dușmanii și nici prietenii să nu treacă prin ce trece familia noastră!

Oricât ai fi de milos, oricâtă compasiune ai avea pentru cineva, nu poți, nu ai cum să-ți imaginezi cât de devastatoare este suferința unui suflet inocent și pur, cât de neputincioși suntem noi adulți care-i suntem alături și nu avem puterea de ai alina suferința.

Nu îndrăznesc să pun nici o întrebare ci doar privesc cu încredere spre CER și mă rog. Știu că sunt multe persoane cu suflete bune care se roagă pentru minunea noastră de fetiță, știu că multe persoane au făcut donații pentru ca Ioana să poată fii tratată la Institulul de Cancerologie din Franța și mai știu că vom avea mereu alături oameni cărora le pasă de Ioana, de viața ei, de dorința ei de a trăi.

Țintuită în pat, conectată la aparate pentru a i se face chimioterapie, fără poftă de mâncare, supusă în permanență la tot felul de operații dureroase, fetița noastră este o luptătoare.

Când termină cura de citostatice, dorește să vadă porumbeii, să asculte un cântecel care-i place, să se joace ca orice copil de vârsta sa, să se bucure ori de câte ori reușește să facă ea singură ceva. 

Doamne, privește spre minunea noastă de fetiță și dă-i putere să lupte ca să învingă boala, suferința, chinurile!

Redă-i Doamne sănătatea, copilăria, fericirea unui suflet inocent și pur! 

Doamne! Privește spre copiii mei și dă-le putere și forță să treacă peste această dramă!

Noi te vom slăvi de-a pururi, spunând tuturor minunea ce ai făcut pentru noi!

Dragi prieteni!

Iată ce a consemnat fiul meu Doru, tatăl Ioanei, acum câteva zile, despre starea Ioanei, despre ceea ce trăiesc ei alături de fetița lor. 

AM PUTUT! 

Aşteptăm debutul celei de a treia cure de chimioterapie cu emoţii legate de faptul ca această are altă schema medicamentoasa, diferită de primele două. Am fost stresaţi de faptul ca firul de sutura care menţine cateterul pe piele s-a desprins din nou, lucru care poate pune probleme de securitate a administrarii perfuziilor, însă, la fel ca si in urmă cu o luna, doctorii l-au refixat(cusut) cu profesionalism. De dată asta a fost chiar mai uşor pentru Ioana pentru ca i-au administrat 2 anestezice, nu doar unul ca luna trecută(atunci a durut-o destul de mult dar a fost foarte curajoasă). 

Acum aşteptăm in Spitalul de Zi sa primim rezultatele analizelor de sânge pentru a se fixa dată internării-stabilită pentru azi aşa cum a fost stabilită in ultima săptămână pentru aproape fiecare zi, intervenind tot atâtea motive de amanare. Doctorii sunt extrem de calculaţi, verifica dosarul medical de fiecare dată, ne explică de ce este necesară amânarea demarării curei a treia, pe scurt, fac totul ca la carte. La început m-a surprins ca fiecare medic părea să o cunoască pe Ioana si detalii despre boala ei si nu înţelegeam cum este posibil: între timp am aflat ca toate cazurile se analiZează in colective de medici, toţi medicii care au interactionat cu noi fiind in măsură sa ia decizia medicală corectă. Acum minunea noastră de fetiţă a adormit si e mai bine aşa pentru ca începuse sa treacă efectul anestezicelor si o durea cusatura. Ioana îşi doreşte sa meargă acasă, s-a săturat de spital, însă nu avem permisiunea de a face acest lucru, medicii fiind extrem de stricti in privinţa deplasărilor in locuri publice. 

Analizele arată o nouă amânare, vom reveni la Casa Părinţilor Mc Donald pentru alte două zile, internarea fiind fixată pentru luni, dacă nu apare altceva. La fiecare ieşire din spital ni se reamintesc lucrurile care trebuie urmărite strict, le-am învăţat pe de rost dar le ascultăm de fiecare dată si întrebăm mereu ce putem face noi, însă răspunsul e acelaşi: sa aşteptăm. Analizele trebuie sa releve nişte intervale optime, altfel complicaţiile potenţiale pot fi serioase.

Dincolo de cele aproape 8 ore zilnic petrecute la spitalul de zi(fie pentru analize de sânge, fie pentru administrare de medicamente, fie pentru transfuzii de componente sangvine) Ioana mai are timp sa se joace si, foarte important, sa crească! A început sa ia in greutate (circa 300 de grame) si a crescut exploziv in inaltime(6 centimetri)!

Am fost foarte bucuroşi sa constatăm asta pentru ca, dacă se constata scăderi de greutate, aici se instalează imediat sonde gastrice(un fir care iese pe nas) prin care se pompeaza un fel de piure in scopul evitării subalimentatiei. 

Ioanei îi repugnă ideea unei astfel de sonde, la fel si nouă, de asta facem tot ce putem pentru a evita complicaţiile asociate chimioterapiei, in special inflaMarea esofagului.

Am revenit la spital, e luni si internarea se vă face într-o altă secţie, nu in cea sterilă, semn ca lucrurile merg bine. Ioana aşteaptă analizele de sânge si, între timp, se joacă pe holuri unde îi pune pe clovni sa repete un cântecel care îi place ei. Azi sunt însă alţi clovni care nu ştiu cantecelul cu fluturasul dar, surpriză!, ştiu Alunelul! In româneşte! Ioana a fost foarte încântată, i-a aplaudat aşa ca au făcut un bis cu coregrafie.

Avem inimile strânse pentru ca ştim ca medicatia este foarte puternică si cu o grămadă de efecte secundare. Ioana este foarte puternică si ambitioasa, ne uimeşte mereu: azi ne-a arătat cum sare într-un picior, altfel decât la sotron. Suntem atât de încântaţi la fiecare progres dar cred ca cel mai frumos moment al ultimii săptămâni a fost atunci când Ioana a cerut cheia de la cameră, ne-a spus sa aşteptăm, a băgat cheia in broască si a strigat din toate puterile:AM PUTUT!