Salvează, Doamne, o minune de fetiță!

În ziua de 1 noiembrie 2012, am aflat că nepoțica mea este grav bolnavă...1 noiembrie este ziua mea de naștere.

Am căzut la pământ, am urlat cu toată forța deși din gură nu-mi ieșea nici un sunet. Nu puteam înțelege cum este posibil ca un copil de doi ani și patru, crescut cu grijă, în condiții optime de viață, să aibă cancer. Nimeni, niciodată nu trebuie să trăiască o astfel de dramă...nici dușmani și nici prieteni. Eram distrusă și mă cutremuram când mă gândeam ce este în sufletul fiului meu și a soției sale, tineri părinți care-și adorau fetița.

Nu puteam, nu aveam dreptul să rămân căzută la pământ. Cu un efort supraomenesc m-am ridicat și mi-am îndreptat privirea rugătoare spre cer și l-am rugat pe CREATOR să facă o minune, să-i dea Ioanei o șansă la viață. Apoi m-am adresat prietenilor, oamenilor cu suflete nobile să mă susțină în lupta împotriva acestei boli cumplite ce s-a cuibărut în corpul firav al nepoatei mele.

Sunt aproape trei luni de când un suflet nevinovat își cere dreptul la viață. Plecarea Ioanei, însoțită de părinți la o clinică din Franța, ne dă speranțe. Rugăciunile celor care au auzit povestea fetiței noastre, donațiile mici s-au mari o ajută, o sprijină să-și continuie zborul.

Doru și Gina, părinții Ioanei nu s-au mișcat nici o clipă de lângă ea. Când se trezește sau când se culcă amândoi îi zâmbesc cu multă iubire, o mângâie și o alintă când o văd cât de tare suferă și deși au sufletele zdrobite încearcă cu puteri supraomenești să nu-i arate fetiței lor dragi drama care o trăiesc alături de ea.

În numele fiului meu și a soției sale eu mulțumesc din suflet celor care ne sunteți alături, ne încurajați, ne susțineți, faceți donații pentru Ioana și la rândul nostru ne rugăm ca Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă ocrotească în tot ceea ce faceți și să vă întoarcă înmiit darul făcut unei fetițe lovit de o boală atât de cruntă.

Tot în numele fiului meu, vă rog să nu vă supărați că nu poate să vă mulțumească personal pentru noblețea și generozitatea celor care au făcut donații și scrie doar pe blogul Ioanei adresându-se cu cu recunoștință tuturor oamenilor cu suflet bun care ne sunt alături. În cele ce urmează veți afla despre starea Ioanei precum și mulțumirile din partea părinților care-și înclină fruntea cu respect în fața celor ce le sunt alături în această grea încercare.

Ziua de 1 noiembrie nu va mai fi doar ziua mea de naștere: va fi ziua în care Dumnezeu a privit spre familia mea și i-a dat misiunea: „salvați o minume de fetiță!” În ziua când Ioana se va întoarce acasă sănătoasă ne vom naște a doua oară...și aceea va fi ziua NOASTRĂ de naștere!

„Îți mulțumim, Doamne pentru iubirea copleșitoare cu care ne dezmerzi clipă de clipă! ”

Din nou... porumbeii...

Ioana a terminat cu bine și a doua cură de citostatice, fără ca să mai resimtă efectele adverse pe care le-a îndurat la prima. Nu a fost uşor pentru ea întrucât medicamentele i-au schimbat starea de spirit și au făcut-o extrem de nervoasă. În ciuda faptului că a fost internată tot în unitatea sterilă a IGR, a primit permisiunea ca, în perioadele în care nu era foarte aglomerat, să se plimbe pe hol, conectată la aparatele de perfuzat. Ştiu că sună incredibil dar aici toţi copiii se plimbă cu stativul pe care sunt 4 sau 5 aparate electronice de dozat chimioterapia(infuzomate) pe holul spitalului care este plin de jucării, cărţi, triciclete. Pentru Ioana a fost nepreţuită „ieșirea la plimbare,” pentru tonus ei, faptul că s-a putut plimbat cu pisicuța în maşinuţa împinsă de mama și cu tata împingînd stativul cu 4 infuzomate. Ca și la prima cură, toate mirosurile au deranjat-o enorm, practic orice aromă o făcea să aibă stări de greaţă.

Mâncarea din spital nu a avut succes aproape deloc, foarte rar a gustat câte ceva, în

ciuda faptul că i-am ales(da, aici se poate alege ce vrei să mănânce copilul la masa următoare) numai mâncare de calitate. A fost foarte bine că am putut să îi gătim la Maison Mc Donald, altfel nu ar fi mâncat nimic.

Zilele trecute ne-am întâlnit și cu Maria(tratată și vindecată aici) și cu Matei(la fel), părinţii lor dându-ne noi speranţe. Ştim că va veni și ziua în care doctorii ne vor spune că Ioana este vindecată, această fetiţă minunată merită asta. În una dintre zilele de cură a venit la vizită și Șeful clinicii și, la întrebarea noastră privind gravitatea afectatării osoase relevată de scintigrafia mibg, ne-a spus că a văzut metastaze mai răspândite la copiii care, acum, sunt vindecați.

Ştim că va fi extrem de greu pentru Ioana însă noi îi vom fi alături în fiecare secundă... Am văzut că Ioana are mulţi prieteni, oameni care se roagă pentru ea și care o sprijină, vreau ca aceștia să ştie că Ioana are poftă de VIAŢĂ!

Le mulţumim tuturor celor care ne ajută și ne încurajează, celor care ne scriu cuvinte frumoase, celor ce depun eforturi și contribuie la vindecarea Ioanei. Toate acestea ne fac să fim mai tari, mai hotărâţi să ajungem cu bine la capătul drumului...

Astăzi am plecat cu obiectivul clar să hrănim porumbeii, Ioana a avut grijă să nu uităm pâinea și i-am căutat acolo unde era locul lor, în faţa Institutului Gustave Roussy. Dar surpriză, frigul de afară îi gonise pe undeva...

Ioana s-a uitat în toate direcţiile după ei însă nici unul nu era de găsit. Am văzut-o dezamăgită și m-am uitat peste tot, doar, doar, o mai fi vreunul rătăcit. Părea că s-au mutat toţi...

Am ridicat privirea la cer și i-am văzut: erau acolo, chiar deasupra intrării și aşteptau să fie hrăniţi de o minune de fetiţă... Ioana a dat un chiot și a început să le arunce bucăţele de pîine strigând cu tot sufletul: ia! ia! Într-o clipită au apărut cinci porumbei dornici de masă și de joacă. Au fost câteva minute minunate, cu Ioana în culmea fericirii...

În ciuda bolii, Ioana creşte frumos și vorbeşte toată ziua, suntem uimiţi de cât și-a dezvoltat vocabularul. Surpriza noastră este că Ioana a început să înveţe franceză și este capabilă să sesizeze nuanţe de context… într-o seară ne-a lăsat fără cuvinte când a răspuns la „bonjour” cu ”bonne nuit...”