Are doar doi anișori și are nevoie de ajutor, Slatinata.ro, 04 Noiembrie 2012
Are doar doi anişori şi patru luni şi luptă cu viaţa în timp ce alţi copii de vârsta ei se bucură de copilărie. Este vorba de Ioana Alberta Georgescu, o fetiţă din Slatina, care de o lună de zile se află în spital şi care are nevoie urgentă de un tratament de sute de mii de euro pentru a-şi recâştiga copilăria.
Fetiţa a fost diagnosticată cu Neuroblastom stadiul IV. Ca să trăiască fetiţa are nevoie de un tratament ce trebuie făcut în Franţa şi care costă 300.000 de euro, sumă de care din păcate părinţii micuţei nu dispun. Acum micuţa este internată la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti unde urmează un tratament cu citostatice.
Până în urmă cu o lună Ioana Alberta era o minune de copil, un îngeraş. Totul părea în regulă. Ioana Alberta era un copil plin de viaţă şi cu o sănătate de fier. Asta până până în mpmentul în care fetiţa a avut probleme cu unul dintre ochişori iar de atunci necazurile s-au ţinut lanţ pentru familia Georgescu.
De la sfârşitul lunii octombrie Ioana-Alberta îşi petrece fiecare zi în Institutul Clinic Fundeni. Îi are aproape pe cei care i-au dat viaţă iar asta o face să se simtă cât de cât acasă. Drama prin care trece întreaga familie este însă greu de descris.
Pentru a-şi salva copilul familia face eforturi disperate să strângă cât mai urgent banii necesari pentru tratarea micuţei într-o clinică din Franţa acolo unde Ioana Alberta Georgescu are şansa de a redeveni copilul de acum o lună. Numai că suma este imensă.
Neuroblastomul este o formă rară de cancer şi care apare cel mai frecvent la copii. Este o tumoră malignă a glandei medulo-suprarenale sau mai rar a ganglionilor simpatici ai sistemului nervos autonom. Cel mai bun tratament pare a fi cel chirurgical şi constă în îndepărtarea tumorii urmată de o radioterapie sau de o chimioterapie.
Cei care doresc să-i dea şansa unei veţi normale Ioanei Alberta Georgescu o pot face donând orice sumă de bani în cele două conturi deschise la Banca Transilvania pe numele Georgescu Doru Paul :
RO29BTRL02901201I86972xx – în lei
RO04BTRL02904201I86972xx – în euro sau Cod swift btrl ro22xxx - Agenţia Union, Slatina
Descărcați contractul de sponsorizare de la
http://www.sufletnobil.ro/LinkClick.aspx?fileticket=3AMyDEkkp88%3D&tabid=61http://www.sufletnobil.ro/LinkClick.aspx?fileticket=3AMyDEkkp88%3d&tabid=61
menționați ”pentru Ioana Alberta ” și suma donata poate fi scăzuta din impozitul datorat statului.
0 comentarii: