Cititorii comenteaza

1)Am citit toate romanele Dorei Alina Romanescu...ultimul parcurs fiind "Elmira Mahmudi"
Am descoperit-o pe autoare in "Gara Centrala",romanul care mi-a facut cunostinta cu drumul pe care un renumit interpret il parcurge de la cele mai adanci radacini,de cand sufletelul sau incepea sa prinda contur prin unirea bunicilor care aduc pe lume pe mama sa,Eugenia,un copil cuminte si frumos,care mai tarziu,cand il intalneste pe Ion Surugiu isi implineste menirea sa de mama,dandu-i nume unui prunc dolofan in care dansa isi asaza sperantele si bucuriile ei,credintele dar mai ales ambitia ca micultul Paul sa devina un nume cunoscut in muzica.Asa aflam cum micutul Paul Surugiu care la cativa anisori o intreaba pe mama cati ochi are Dumnezeu pentru ca el le poate vedea pe toate,reuseste,prin multe sacrificii si povarnisuri greu de intampinat,sa devina Fuego,un nume care se impune in muzica romaneasca,raspandindu-se ca un foc in multe inimi de romani,daruind si impartind cele mai alese daruri;iubirea si speranta,bucuria si sufletul lui care pe
note ne duc undeva unde putem sa-l intalnim pe Dumnezeu.
Urmatorul roman pe care l-am citit a fost 'Marturii de iubire"care ne pune fata in fata cu bucuriile,implinirile dar si dezamagirile pe care le traiesc din plin artistul Fuego,dar si autoarea Dora Alina Romanescu,dupa lansarea primei carti despre artist.Un roman care m-a emotionat profund,de la uimire,bucurie siu extaz pana la lacrimi.Am citit aceste doua romane,cu sufletul la gura,am sorbit practic lectura ...se vorbea despre un personaj pe care eu il admiram de multa vreme,mai mult ,il pretuiam si il vedeam cu aceeasi ochi cu care il privea si autoarea.M-a impresionat insa,dezinvoltura si profunzimea textului,descoperind in autoare o persoana calda,sensibila,deschisa,misterioasa,dar nu atat cat sa nu ne dam seama ca este ,ca si personajul pe care il contura,o persoana deosebita,de o frumusete morala ireprosabila care dezvaluie cu usurinta cele mai ascunse colturi ale sufletului de artist
.La finele primului si celui de al doilea roman ma incercau emotii nemaiintalnite...parcursesem pagini din care adunasem strop cu strop din energia pe care autoarea o presara in textele pline de sugestibilitate,incat doream cu ardoare s-o imbratisez.Ma ardea insa curiozitatea sa vad cum scrie si despre alte personaje.Aflasem ca mai are si alte aparitii in proza si am rugat-o personal sa ma ajute sa le procur.In preajma sarbatorilor am primit cele mai frumoase daruri....un pachet cu romanele Dorei Alina Romanescu,un nume ce imi devenea din ce in ce mai familiar."Distante" a fost primul roman semnat de aceeasi autoare,care mi-a facut cunostinta cu lumea romanului ardelean,pe care am redescoperit-o si in Blestem.Ambele romane dezvaluie frumuseti din viata romanilor,care isi duc traiul cu demnitate,chiar daca pentru unii e mai greu,luptandu-se cu lipsurile,privati de tehnica moderna sau bucuriile civilizatiei,alergand in munti ,unde isi cresc animalele,unde
se bucura de maretia peisajelor,parcurgand evenimente implacabile sau izbanzi,emotii sau impliniri....
O data cu ei traim si noi ofurile dar si acceptarea destinului.Unii dintre ei lupta sa-si depaseasca conditia sociala,inzestrati fiind de natura cu cele mai alese virtuti.Traverseaza de-a lungul timpului diferite incercari din care ies triumfatori desi s-ar zice ca sansele ar fi destul de mici.Ne uimeste capacitatea autoarei de a gasi mai mereu solutia salvatoare in evenimente greu de parcurs si a le da ragazul unora dintre personaje de a-si corecta unele sentimente sau fapte.Tot aici ne intalnim cu lumea satului dar si a orasului.La sat oamenii isi cresc fiii,insufletindu-i cu cele mai frumoase valori,promovand datinile si traditiile romanilor crestini.Ii dau la scoala,ii sustin cat pot material dar si moral,le duc grija si ii asteapta cu bratele deschise,acasa,in vizita.De multe ori ei insisi merg la oras,unde copiii lor au devenit ingineri sau doctori sau pedagogi,care nu isi mai gasesc timp sa-i vada pe cei dragi,impartasind cu ei bucuria si
izbanda,gasind solutii pentru nevoile si neimplinirile lor.De remarcat este spiritul de sacrificiu al parintilor sau bunicilor care cu bucurie isi impart ultimul banut sau avere pentru prosperitatea fiilor sau nepotilor lor.Sunt si personaje,care nu se implica prea mult in viata copiilor lor,Victoria din Blestem,dar Ana,fiica ei,o fiinta ambitioasa si cu o inteligenta sclipitoare reuseste prin propriile forte sa-si adune suficiente informatii,sa faca o scoala si sa capete o slujba respectabila.De una singura lupta cu inacapatanare,cu un gol in suflet care nu se mai sfarseste.Lipsa afectiunii si iubirii de mama,cea mai frumoasa legatura umana,dintre mama si fiica este intrerupta de nepasarea mamei si accentuaua de ura care ii ia loc iubirii.Destinul mamei se repeta la fiica,numai ca ,spre deosebire de ea,Ana isi iubeste copilul,il creste fara tata,pentru ca acesta da dovada de iresponsabilitate.Sprijinita de oameni straini,reuseste sa-si finalizeze
studiile,lucreaza si isi creste copilul,cu mult drag,ferindu-l de ceea ce i-ar putea aduce raul.Constiinta ei de fiica ce face tot ce e posibil omeneste pentru a restabili legatura cu mama si de a-i aduce recunostinta celui care i-a tinut loc de tata ,iubind-o ca pe copilul lui,dandu-i din sufletul lui ,atat cat se pricepea un om care nu avea scoala multa sau cine stie ce inteligenta.Se intoarece cu drag acasa,aducand atentii parintilor,inima mamei pare ca se moaie.Cand isi da seama cine este tatal nepotului ei,unul din familia celui care contribuise la la venirea pe lume a Anei,Victoria inebuneste de-a binelea,aducand blesteme si mai mari.Copilaria Anei fusese marcata de blestemele mamei,ea neantelegand ce se ascunde in sufletul mamei,de ce e asa de negru si de neclintit....Victoria dispare in munti si autoarea ne relateaza credinte care se nasc in popor.
Ana se zbate sa-i multumeasca pe toti,sa fie echilibrul familiei care se imultise cu fiul ei.Blestemele se intorc impotriva celei care le aruncase cu atata ura,iar dupa ce face ,in sfarsit,o impacare pe care Ana o astepta de o viata,cade fulgerata la pamant.Sufletul ei pleaca printre fulgere si tunete si o data cu ea si rautatea ce o marcase de la venirea Anei pe lume.Intamplare sau destin?Este oare folositor sa aruncam cu ura inversunata ganduri pe care le-am putea modela altfel?
De ce oare nutrim sentimente de revolta,lipsa de iertare pentru oameni care ne afecteaza pe care i-am putea ajuta cu iubirea si ingaduinta noastra,razbunandu-ne ,blesemand tot ce iese in cale,pentru poverile pe care uneori ni le alegem singuri?
De ce trebuie sa plateasca suflete nevinovate pentru declinurile noastre?Ana a platit cu varf si indesat blestemele Victoriei.Sirul nenorocirilor Anei este lung.Creste bolnavioara, lipsita de iubirea mamei,se zbate cu moartea,prinsa de o furtuna de unde o salveaza cel care ii este tata biologic si cel care ii va deveni tata copilului ei,invata si isi poarta singura de grija,aduce pe lume un copil pe care il creste singura,traieste cu o trauma pe care nu o poate intelege,de ce propria mama nu o accepta,cade in capcana celor care o vand si o obliga la fapte pe care nici un om de buna credinta nu le-ar savarsi,obligata fiind sa-si vanda trupul.Inteligenta,frumusetea ei naturala si rugaciunea catre divinitate o salveaza pe Ana.Intalneste un barbat care o respecta si o iubeste,dar tragedia vietii ei nu se sfarseste.Barbatul cade prada unui atac ,moare,lasand-o pe Ana insarcinata.Iat-o acum pe Ana din nou singura,cu doi copii pe care ii iubeste.M-a
impresionat cat de mult loveste uneori viata,desi este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ni-l daruieste,lasandu-ne libera alegere la dispozitie pentru a invinge rautatile si greutatile iminente.Ana lupta cu toate acestea,dotata cu o intelepciune ce o salveaza de unde crezi ca nu mai are scapare.Speranta ei si credinta in Dumnezeu,puritatea ei sufleteasca au ajutat-o sa iasa,cu greu,dar a reusit,din toate incurcaturile,din toate capcanele,din toate blestemele mamei si ale vietii insesi.
Drama Anei se repeta oarecum in "Dealul Comorii"primul roman pe care Dora Alina Romanescu il publica.Mihaela,personajul principal in jurul careia se tese o poveste emotionanta,amplifica si mai mult drama copilului crescut la sat,privat de o atentie a familiei,lipsit uneori de o masa care i-ar fi putut aduce un somn odihnitor.Ca si Ana este iubitoare de carte.In "Dealul comorii" Mihaela se loveste de dezintresul si aprecierea celor intai vizati sa i-o acorde,familia si invatatoarea care pe deasupra,ii aduce jigniri,vrand parca sa distruga increderea si frumusetea spirituala a Mihaelei.Dar fata nu se lasa intimidata,se apara cu demnitate,chiar daca e un copil.Da replici care ii lasa mirati pe oameni de calitate,din care reiese ca era un copil mult prea matur pentru varsta ei.Maturitatea ei devine si mai evidenta,cand cade rapusa de o boala la pat,la aceeasi varsta cand ar fi trebuit sa se joace cu papusile.In locul lor,Mihaela prefera sa citeasca"Neamul
Soimarestilor "sau "Rosu si Negru",sau "O femeie pura"...O femeie pura este si Mihaela care isi duce crucea cu speranta si demnitate,remarcata fiind de medicii care considera ca este mult prea mica pentru a citi asemenea carti,avea vreo 12 ani,si mult prea inteleapta prin raspunsurile pe care le dadea la anumite referiri ele lor care o implicau direct pe fata.Creste si se maturizeaza si fizic intr-un sanatoriu din Mangalia,departe de fratii ei,de parintii ramasi in localitatea de munte din Nasaud.Stie ca intr-o zi se va insanatosi,credinta in Dumnezeu ii este cel mai bun sfetnic,medicii o iubesc si o incurajeaza,contribuind la insanatosirea ei.Vine si ziua in care Mihaela este refacuta,si dupa 9 ani de chin si speranta,se intoarce la familia ei,insotita de unul din medici.Intre cei doi exista sentimente de apreciere si admiratie,medicul mergand pana acolo unde sa o protejeze pe fata crescuta departe de lume.Nu mica i-a fost mirarea fetei,cand in vagonul
in care calatorea spre casa il intalneste pe medicul ce o remarcase pe cand citea "O femeie pura"la 12 ani.O insoteste pana cand fata este preluata de tatal sau care o duce in satul natal,Rebra,locul unde s-a nascut marele Rebreanu.Aici fata este scoasa la hora,invata din traditiile satului,joacain hora cu primul baiat.Toata lumea remarca frumusetea izbitoare a fetei si nu o recunosc decat atunci cand parintii spun cu mare mandrie ca e fiica lor.Fata,cu dragoste de carte ,invata si devine educatoare.Este varsta cand traieste prima poveste de dragoste cu un baiat al locului,o dragoste pura si frumoasa.Greu accepti sa crezi ca Mihaela nu se casatoreste cu acest baiat,invatator din partea locului.Dar cum omul bun n-are noroc,baiatul cade in plasa unei femei care isi cauta tata la copilul pe care l-a zamislit in pantece nici ea nu mai stie cand si cine este tatal si pentru ca inainte s-o cunoasca pe Mihaela flacaul o iubise pe acea fatuca,se vede acum
obligat sa accepte s-o ia de nevasta.Suferinta Mihaelei nu este usoara,dar isi gaseste consolare in pasiunea pentru carte si copii.Dupa 2 ani traieste experienta primei iubiri,momentul cand devine femeie,cu nimeni altul decat cu medicul ce o ingrijise care o cauta acasa.Sunt momente impresionante,Mihaela i se daruiesate,iar el ii daruieste un fiu si nu o mai cauta niciodata de atunci inainte.Pleaca departe de gura satului si durerea mamei,in localitatea Mangalia,unde multi ani isi petrecuse in sanatoriu.Cu greu reuseste sa-si obtina un post de educatoare,dar soarta ii e favorabila,si un inspector o ajuta pentru acest loc.Asteapta cu mare bucurie venirea pe lume a fiului,se vede singura in fata unei mari responsabilitati pe care si-o ia in serios inca din momentul in care afla ca va aduce pe lume un copil.Mihaela naste un baiat,la cresterea caruia accepta mai greu sprijinul mamei care vine din Rebra sa o ajute .Intalneste la mult timp un barbat care ii
aduce femeii speranta ca viata ei se va aseza,isi va gasi parametrii normali,dar ceea ce urmeaza de acum ne pune in fata unei drame greu de imaginat.Mihaela cade din nou in capcana iluziei ca a gasit barbatul potrivit careia sa-i daruiasca din sufletul ei,numai ca acest barbat nu stie sa aprecieze dragostea,puritatea ,bunul-simt,dedicatia ei ca mama si sotie,harnicia ei.Calca in picioare toate aceste comori,distruge tot ce atinge,mai putin sufletul acestei femei care ramane,a cata oara,pur?desi de multe ori regreta cele ce ii sfasie sufletul Mihaelei ,fiind singurul care ponegreste integritatea Mihaelei,umilind-o in public,in fata copiilor,in fata parintilor,jignind-o in cel mai mizerabil mod cu putinta,lovind-o sau alungand-o din casa.Rabdarea femeii n-are limite. Pana unde poate un suflet de om sa ierte si sa se complaca in situatii fara iesire?ar fi putut de fiecare data sa puna capat unei nenorociri care o urmarea in fiecare zi,in fiecare ceas
petrecut langa el.Placerea pentru bautura era intarita de placerea de a o imparti pe sotie si cu alte femei
Viata nu de putine ori ne pune in imposibilitatea de a alege ceea ce este mai bine pentru noi.M-am intrebat insa de ce Mihaela,care de mica isi duce o cruce greu de dus pentru oricare suflet incercat cu povara unei boli care o tintuieste la pat,continua sa adune in cartea vietii ei,file,in care isi asterne cu resemnare si speranta,drama dupa drama.Marturisesc ca Mihaela este personajul din "Dealul Comorii"care pe mine m-a frapat cu frumusetea ei interioara,cu rabdarea de care a dat mereu dovada,din copilarie si pana la maturitate,asteptand ca lucrurile sa se aseze de la sine,necontribuindin nici un fel la schimbarea destinului ei,pana ce copiii ei au crescut mari.Ca si cititor,simtind o data cu personajul drama pe care o parcurgea m-am intrebat si m-am cutremurat seninatatea cu care isi accepta crucea si rabdarea infinita.M-am infuriat eu insami pentru destinul ei nu usor pe care se spune ca am putea sa-l schimbam daca
ne-am dori cu adevarat,dar un om cu profunzime asa cum e Dora Alina Romanescu,n-ar indrazni sa-l schimbe nici cu un gand.Il accepta,traieste cu bucurie momentele frumoase si cu resemnare pe celelalte.
In toate romanele Dorei Alina Romanescu,speranta si iubirea sunt notele dominante,evenimentele iau intorsaturi frumoase mai mereu,celor care gresesc li se mai da o sansa.Maretia peisajelor care insufletesc parca imaginea este prezenta la tot pasul.Muntii ascund mistere dintre cele mai neobisnuite,raurile clipocesc printre vai adanci si brazi semeti,pasarelele ciripesc de zor prin inima padurii sau marea,frumos creionata si insufletita in "Dealul Comorii"sau "Elmira Mahmudi"iti lasa un parfum deosebit si o senzatie de profunzime interioara deosebita.
Concluzia este ca trebuie sa speram,sa facem revizie prin sentimentele noastre actuale sau trecute,sa ne bucuram de viata noastra asa cum ne-a daruit-o Dumnezeu,sa nu uitam niciodata ca suntem fii si fiice ale Lui,sa-l cinstim prin datinile si traditiile noastre din mosi-stramosi,sa nu uitam de sarbatorile noastre crestinesti cand imbracam costumul nostru popular,sa colindam si sa jucam dansurile traditionale.Sa ne rugam la Dumnezeu noi si copiii nostri,sa ocolim locurile rele si oamenilor rai sa le mai dam o sansa,sa avem grija de sufletele celor plecati.Copiilor sa le insuflam dragostea de carte,sa-i sprijinim la greu,sa ne dedicam cu toata fiinta lor.Toate acestea reies din paginile create de Dora Alina Romanescu.
Am inceput cu Gara Centrala si am terminat cu Elmira Mahmudi,un roman care se separa oarecum de restul celorlalte semanate de autoare.Poate nu intamplator mi-a cazut ultimul in mana,pentru ca se detaseaza considerabil de celelalte..
Elmira este o adolescenta de origine tatara,frumoasa si inteligenta ,placuta ,care depisteaza o boala care o va duce pana acolo incat sa nu mai poata fi gasita nici o solutie.Elmira se lupta cu toate fortele sa invinga boala,parintii traiesc cele mai cumplite momente din viata lor,utilizand tot ce le-a stat in putinta pentru a-si salva fiica de la moarte.Aduna bani,merg la emisiuni televizate pentru a strange fonduri pentru a merge in America la operatie,gasesc donator....grijile si momentele de tensiune se imbina cu sperantele tuturor,chiar cu a Elmirei.Elmira isi accepta soarta,se impaca cu situatia implacabila,desi mama o fereste cat poate de dramele pe care le urmareste in spital,incurajand-o si inghitindu-si lacrimile.Strigatul de disperare al familiei ,al parintilor si prietenilor,sfarsitul nefericit al personajului principal diferentiaza clar de ceea ce ne obisnuise Dora Alina Romanescu.
Dupa fiecare roman pe care il citeam,exaltam de bucurie,simteam energia scriitoarei,primeam fiecare sugestie si transmisie a textului.Ma trezeam muta de uimire,razand sau plangand,treceam de la o stare la alta cu multa usurinta ,furata de povestea care de fiecare data ma impresiona.La Elmira Mahmudi tristetea pune capat bucuriilor din celelalte romane.Fascinatia si misterul intrec viata romanului descrisa in celelalte romane.Aici e vorba de o fata tataroaica care sfarseste,senina si inteleapta.si aici ceva din sufletul autoarei este insuflat personajului.Dupa Elmira Mahmudi am ramas cu un gust amar,pentru ca sunt mama si am si eu 2 fetite pe care mi le doresc si le iubesc cum nu iubesc nimic in viata mea.Drama unei mame care isi pierde pruncul nu poate fi egalata de nici o alta,este cea mai covarsitoarem,cea mai greu de suportat
.Dora Alina Romanescu ,iata,ne ajuta sa strabatem prin viata tuturor categoriilor sociale,sa facem cunostinta cu cele mai variate moduri de viata si de personaje,sa cunoastem locuri misterioase si peisaje pe masura,sa ne transpunem in pielea unor personaje,fie si fara voia noastra,asistand la evenimente marcante,uneori fascinante,alteori dureroase.
Am cunoscut-o pe Dora Alina Romanescu,prin prisma scrisului,am simtit-o de la inceput ca fiind o persoana profunda,sincera si deschisa,naturala si cu mult bun simt,am indragit-o inca de la primele file pe care le-am citit.Sentimentele mele de admiratie s-au aprofundat si mai mult pe masura ce unul cate unul romanele dumneeai mi se infatisau sub forma diferitelor povesti de viata.A daruit ceva din sufletul ei frumos in fiecare din personajele pe care le-a creat,a finalizat fiecare moment,trecand prin sufletul ei fiecare pasaj.

Voi ramane o cititoare fidela ,asteptand noi aparitii scriitoricesti,pentru ca aceste romane nu sunt numai romane ci insesi lectii de viata.

Doina spunea...
DRAGA MEA ,DOAMNA DORA,

Cum pot sau ce pot sa va spun mai mult sau mai frumos decat cuvintele si glasul lui PAUL:
"...Trandafirii iti soptesc cat de mult te iubesc,
Si boboci iti soptesc cat de mult te iubesc...!!! "

"...Eu cele mai frumoase flori,asterneti-as mereu in cale,
Dar nu-s pe lume asemeni flori,in fata frumusetii tale..."
Dor,nostalgii,frumusete,duiosie.Si parca simt din glasul lui PAUL si dulceata si mireasma ,aroma marului de-acasa pe care PAUL ni-l daruieste de fiecare data, cu drag, din gradina sufletului sau frumos.
Sunteti doi oameni cu o frumusete fizica si sufleteasca deosebita:DORA ALINA ROMANESCU si FUEGO - PAUL ,va respect si va iubesc din toata inima mea.

Cu mult ,mult drag,Doina.

28 iulie 2010, 06:44


Crina spunea...
Ma-ntorc acasa,alinand,
Din dorul strans in departari,
Purtat in piept,ades plangand,
La capataiul meu de zari.

Mi-s toate dragi si-atat de-aproape,
Ma-ntreaba acum de unde vin,
Imi scalda inima in soapte,
Nimic de-aici nu mi-e strain.

Ma-ntorc acasa,printre-ai mei,
Sunt noua azi si fericita.
N-am banuit,e vis..divin,
In visul meu stiu :Sunt iubita!!!

Crina Iamandi
Buzau

25 iulie 2010, 17:56



DRAGA MEA ,DOAMNA DORA,

IMPRESII DESPRE "DISTANTE"

Va multumesc si pentru acest minunat roman “DISTANTE”,un dar pentru sufletul meu si cu siguranta pentru toti ceilalti care au avut bucuria sa-l citeasca.Am descoperit ,inca odata,parte din inima si sufletul domniei voastre,care stiu cat de bun,mare,primitor,deschis ,generos este.Am descoperit frumusetea fizica si sufleteasca pe care o aveti,iubirea pentru locul sfant,REBRA,si la care va poarta si intoarce gandul,oriunde v-ati afla.

Mi se contureaza ,inca de la inceputul romanului,foarte bine,portretul fizic si moral al sateanului,Ana si Iacob,cu multa credinta in Dumnezeu,strans legati de satul natal,aici s-au nascut,crescut si continuat munca,instruind generatii intregi de copii,gasindu-si multumirea si respectul pentru toate invataturile date.

La polul opus se afla ignoranta,egoismul,iubirea doar de sine,dispretul fata de semeni,fata de tot ce inseamna familie,inclusiv dispretul si nepasarea pentru propriul copil,a celor care se considera a face parte din “lumea buna”.

M-am intrebat,ca oare,despre aceasta distanta sa fie vorba,distanta dintre cele doua lumi opuse,diferite?Am descoperit apoi,ca fiecare dintre personajele romanului are un tel,un ideal,o dorinta,o iubire,o speranta de care-l desparte aceasta “distanta”masurata uneori in ani multi de framantari,de indurari,de intrebari.Iar mesajul pe care l-am inteles, este acela ca daca-ti doresti cu adevarat ceva,din tot sufletul si inima,cu perseverenta,vei obtine.

Ce suflet bun si milostiv au Ana si Iacob,cat de bucurosi si ocrotitori sunt fata de tanara Ioana,darul lor primit de la Mos Craciun,intr-o noapte linistita de iarna alba si geroasa.

Cat de chinuitor si sfasietor este dorul din sufletul mamei Ana,dorul de fiul Stefan,despre care nu mai stie nimic de mult timp,dar pentru care-si mai pastreaza speranta si se roaga,tot timpul,la bunul Dumnezeu ,sa-l intoarca acasa.Impresionanta ,pana la lacrimi,iubirea nemasurata si atat de dulce,a bunicilor pentru nepotul Radu,lumina vietii lor.

Sau aceasta sa fie “distanta”:dorul si departarea Adelei ,care si-a gasit rostul,alaturi de cei doi fii,in celalat capat de tara,in orasul scaldat de apa marii?

Sau visul tainic al Ioanei,acum studenta la medicina,in ceea ce-l priveste pe Radu,salvatorul ei ,pe cand era o biata copila orfana,speriata si neajutorata,sa fie una dintre”distante”?

Sau povestea de dragoste dintre Radu si Odette,dorinta si iubire neimplinita ,din cauza diferentelor de religie,a prejudecatilor?

Mi-a placut firea deschisa,sincera,ambitia si daruirea lui Marin,ajuns primar al Mangaliei,care pune suflet in tot ce face pentru cei pe care-i reprezinta si care se bucura de tot sprijinul,iubirea si afectiunea ce i-o poarta sotia Mariana.

Cat de impresionant,de zguduitor este destinul Adelei,chinurile si umilinta indurate alaturi de omul fara suflet,care-i era sot si-l suporta doar de dragul celor doi copii.Stau si ma gandesc cate Adele sunt ,in imediata apropiere,si prea putine au curajul sa se rupa de raul care le raneste trupul si le invenineaza si secatuieste sufletul.

Draga doamna Dora,nu am putut sa-mi stapanesc lacrimile de durere,cand am citit despre vestea si despartirea Adelei de maicuta ei draga,de regretul ca n-a mangaiat-o si nu i-a fost aproape in ultimile clipe.Cunosc foarte bine acest sentiment:”Mama mea draga,maicuta mea,am crezut ca esti nemuritoare…da,in sufletul meu esti NEMURITOARE.”

Cat de tragic este destinul Mirelei,impinsa la gestul suprem de catre omul pe care l-a iubit atat de mult.Si chiar de acolo sus,de la distanta isi vegheaza fii mult iubiti.

Cata incarcatura emotionala are momentul reantoarcerii lui Stefan si cata liniste,implinire in sufletul parintilor care-si regasesc fii si in inima tinerilor care-si vad implinit visul tainic de iubire,nerostit pana acum.

DRAGA MEA,DOAMNA DORA ,CEA MAI DRAGA SCRIITOARE A SUFLETULUI MEU,VA MULTUMESC DIN NOU,VA DORESC SANATATE,O VIATA PLINA DE FRUMOS,CU MILTE BUCURII ALATURI DE OAMENII DRAGI SI DE SCUMPA NEPOTICA IOANA SI ASTEPT ,CU NERABDARE,URMATOARELE DARURI PE CARE NI LE VETI FACE PRIN SCRIERILE DOMNIEI VOASTRE.

Va imbratisez cu mult drag,

Doina