De câte ori citesc ceea ce consemnează fiul meu despre Ioana mi se rupe sufletul, mă doare tot corpul, lacrimile îmi ard obrajii...Îmi vine să strig, să strig, până îmi pierd vocea, până când nepoțica mea va scapa de suferință, de chinurile acestei boli nemiloase, până când va reveni din nou fetița veselă și zburdalnică cum era înainte de a se îmbolnăvi.