Bibliografie

M-am născut în prima zi a lunii noiembrie, în comuna Rebra, într-o familie modestă, dar înzestrată cu cele mai alese calităţi morale ale ardelenilor, iubitori de neam şi ţară.

Acum când privesc în urmă văd câte daruri de excepţie mi-au îmbogăţit spiritul, daruri ce le-am primit de la părinţii mei si care mi-au fost scut de apărare în viaţă, prin locurile unde am umblat s-au poposit purtata de pasii destinului.

Niciodată nu am uitat de unde am plecat, l-am iubit intotdeauna pe Dumnezeu, am avut şi am bunul simţ al românilor, şi niciodată nu am facut cuiva rău cu buna stiinţă.

Îmi place să ma uit în oglinda sufletului în care vad o fetiţă firavă, năzbâtioasă, zburdalnică, mereu veselă, umblând desculţă prin colbul drumului s-au prin iarba incarcată de roua dimineţii.

Aceeasi fetita incalcata in opincute, cu “camesa” lunga, cu “panzaturi”, pieptanata cu “cosita”, si cu treistuta dupa gat, isi tinea tatal de mana, pasind curioasa in clasa intai la Scoala Generala din Rebra.

Copilaria mea nu a insemnat nici un rasfat, nici imbuibare cu “bunatati”, nici alint ori grija exagerata din partea parintilor.

Zburdalnicia fara limite prin locurile minunate a tinutului natal, traditiile pastrate cu grija in lada de zestre a neamului nostru, au ramas cele mai de pret amintiri asezate pe raftul din biblioteca sufletului.

La 9 ani copilaria imi este intrerupta de o boala care ma tintuieste in pat pana la varsta adolescentei.

Internata in sanatoriul din Mangalia, imobilizata la pat, marcata de suferinta fizica, departe de cei dragi mi-am gasit alinare in cartile ce le citeam cu nesat, fara sa-mi faca cineva o selectie tinand cont de varsta ce o aveam.

La 10-11 ani eu citeam „Neamul Soimarestilor”, „Anna Karenina”, „Rosu si Negru”, „O Femeie Pura” etc.

Atunci a aparut literatura în viaţa mea şi a fost un balsam pentru suflet şi o dragoste care va dura cât voi trăi.

Sunt convinsă că nimic nu este întamplător în această viaţă, că am o stea norocoasă care m-a protejat, m-a ocrotit, şi mi-a îndrumat paşii spre lumină.

Am scris primul roman şi am vrut să fie un strigăt de revoltă împotrivă violenţei domestice. Am avut tăria dar şi curajul să prezint cititorilor umilinţele prin care trec multe femei din zilele noastre, din orice categorie socială fac parte, dar care preferă să îşi ducă crucea în spatele uşilor închise, împovorate de prejudecăţi, de ruşine, de teama zambetului ironic, or mila celor din jur.

Strigătul meu de durere s-a auzit în “Dealul Comorii”, roman ce l-am publicat cu pseudonimul “Dora Alina Romanescu” dintr-un motiv care doresc să rămână o taină a sufletului meu.

În fiecare clipa îi mulţumesc Lui Dumnezeu ca mi-a dat intelepciunea si harul de a scrie.

Scriu cu multă usurinţă, muncesc mult şi cu seriozitate şi deşi sunt la al cincelea roman, tot mă întreb dacă mă pot numi scriitoare în adevaratul sens al cuvântului.

Schimbarile majore care au pus amprenta pe viaţă, ritmul, aspiraţiile, priorităţiile omenirii si-au spus cuvantul mai ales în cultură şi artă. În România secolului XXI sunt mulţi scriitori cu har, dar sunt publicate si o serie de non valori care au dobândit o susţinere materială şi ocupă nemeritat jilţuri aparent somtuase, poartă pe frunte aură strălucitoare a succesului de moment, vorbesc mult şi nu au nimic de spus. Sunt trecători şi nu îmi fac griji pentru ei dar ma înspaimantă diminuarea cititorilor, a iubitorilor de carte, vocabularul sec şi sărac al tinerilor, lipsa sentimentelor profunde, exprimarea greoaie, golul din suflet, inexistenţa dorinţei de a visa, de a spera a acestora. Ma îngrijorează cu câtă uşurinţă este promovată non valoarea, cât de nepăsători sunt cei care ar putea să promoveze talentele, precum şi rolul principal ce-l joacă banul, puterea, mai ales in aceste domenii.

Generaţia tânără nu citeşte şi de vina suntem noi cei maturi. Am vrut sa le fie mai bine decat nouă, sa aibă tot ce n-am avut noi, să se bucure de minunile tehnicilor şi inovaţiilor acestori vremi. După cum am mai afirmat, segmentul de populaţie care citeşe literatură există dar se micşoreaza vizibil în fiecare zi. Este o necesitate impetoasa ca familia, şcoala, statul, să se mobilizeze şi să intervină până nu e prea tarziu în favoarea promovării valorilor culturale, reale, a neamului nostru.

Tinerele talente din cultura sunt privite uneori de cei consacraţi cu suspiciune, cu nepăsare chiar cu invidie, instituţiile abilitate nu ii sprijină

îndeajuns şi răzbesc numai ce care îşi doresc din tot sufletul să se lupte până la epuizare pentru a-şi împlinii visul. Efortul de a te face cunoscut în literatura română trebuie sa fie foarte mare, şi speranţa de a te face cunoscut peste hotare rămâne de cele mai multe ori neîmplinită.

Am debutat la maturitate (2002) si am fost privita cu suspiciune daca nu chiar cu zambete ironice.

Romanul a fost primit foarte bine de cititori, dar şi de critica de specialitate din ţinutul Dobrogei şi nu numai. Poeta Emilia Dabu (Membra a Uniunii Scriitorilor), poetul Arthur Porumboiu (Membru U.S.), criticul si poetul Ion Roşioru (Membru U.S.), poeta Alina Beiu Desliu (Membru U.S.) şi alţii au scris cronici deosebit de încurajatoare care mi-au dat speranţa să scriu în continuare.

Debutul meu a fost un vis implinit dar nu fără un gust amar pe care mi l-au lăsat cei care mă cunoşteau şi nu conteneau să considere că am avut curajul să-mi fac publică viaţa mai ales într-un oraş mic cum este Mangalia.

Multora le-a fost greu să înţeleagă că am creat un personaj reprezentativ care asemenea multor femei trăiesc drame îngrozitoare şi nu au curajul să se smulgă din iadul in care le-au adus omul pe care l-au adorat cândva. Daca aş fi rămas doar cu “Dealul Comorii” toţi cititorii care mă cunoşteau ar fi spus: “şi-a publicat viata”, dar, apariţia celui de-al doilea roman, “Distanţe”, le-a schimbat gândurile şi mulţi au spus: “Scrie bine, are har.”.

Aveam 11 ani când tatal meu m-a adus in sanatoriul din Mangalia si l-am părăsit cand aveam 16 ani.

Aici, la ţărm de mare a mugurit in sufletul meu tainic un vis de iubire. M-am intors din nou în Mangalia după 10 ani atrasă de dorinţa de a-mi împlini visul.

M-am căsătorit, am adus pe lume doi baieţi, Doru si Alin. Copiii mei sunt bucuria cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, şi mi-a dat rostul, puterea, dorinţa, implinirea, dragostea de a trăi.

Iubesc ţinutul natal dar în acelasi timp am un deosebit respect pentru zona Dobrogei, in special Mangalia, oraş care m-a adoptat încă din anul 1975. Dragostea pentru Ardeal, pentru zona Năsăudului, mi-am exprimat-o in “Dealul Comorii”, “Distanţe” şi cu precădere în ultimul meu roman “Blestem de Mama” pe care sper să îl lansez acum la inceput de an.

Înca de la apariţia romanului “Dealul Comorii” m-am străduit să îmi conturez imaginea unei femei iubitoare de literatura, cu o dorinţă puternica de a dărui, de a construi personaje cu oameni obisnuiti pe care i-am prezentat cu simplitate, cu tuse clare, clasic, direct, pentru a ajunge într-o manieră nedistorsionată la sufletul cititorului. Îmi doresc ca prin scrierile mele să nu impresionez, să fiu percepută aşa cum sunt şi cum trăiesc, să îmi păstrez feminitatea, şi să-mi evidenţiez potenţialul de iubire. Este foarte greu să scoţi o carte în regie proprie şi la o editură care nu ţine la cartea sa de vizită şi doar încasează banii pentru munca prestaă.

Aspectul unei carti, coperta, hartia, aranjarea in pagina, corectitudinea cu care a fost cules textul, defineste profesionalismul, interesul, si nu in ultimul rand respectul pentru munca prestata, pentru cultura, pentru renumele institutiei.

Am ramas o iubitoare a literaturii clasice pentru ca nu m-am putut adapta vulgarităţii, pornografiei, care este prezenta în cele mai multe romane ale secolului XXI. Am rămas cu „gusturi de moda veche”, dar asta nu înseamnă că nu citesc cărţi de actualitate, ale scriitorilor romani ori străini. Îmi este greu să fac o paralelă între literatura secolului XXI şi cea a secolelor trecute, prefer să las acest subiect criticilor de specialitate. Îmi permit să afirm în calitate de cititor ca scrierile clasice raman nemuritoare prin profunzimea şi analiza faptelor, prin frumuseţea descrierilor, bogătia sentimentelor şi acurateţea cu care autorii au redat dramele or iubirile, poveştile adevărate sau imaginate. Noianul de apariţii editoriale ale secolului XXI, reflectă fidel epoca în care trăim, şi sunt mulţi scriitori valoroşi care o reprezintă cu cinste şi scriu în tiparele moderne ale cerinţelor actuale. La final aş vrea să adaug că scriu despre oameni şi locuri dragi, văd cu ochii minţii evenimentele si faptele descrise şi trăiesc cu sufletul sentimentele eroilor mei. Cred în adevăr şi dreptate, în cinste şi puritate, sufar când văd nepăsarea,

încrancenarea, invidia, orgoliul celor din jur, în special a celor apropriaţi mie.



Sunt onorată că v-aţi oprit la carţile mele, îmi doresc din tot sufletul o colaborare cu dumneavoastră şi nu numai, tot ce vine din zona Adealului reprezintă pentru mine o mare bucurie. În cel mai scurt timp vă trimit toate romanele mele şi apoi vom putea discuta mai mult despre modul in care am abordat subiectele din ele. Va mulţumesc pentru interesul ce mi-l acordaţi în a-mi organiza o lansare de carte la Bistriţa. Pentru mine ar fi încă un vis împlinit.