Viaţa - un episod din „Roata timpului”

Romanul „Roata timpului” al doamnei Dora Alina Romanescu  prezintă, cu un simţ deosebit al detaliului, viaţa familiilor de ţărani din satul românesc la hotarul dintre destin şi hazard.

Dânsa îşi începe lucrarea  cu prezentarea istorico-geografică a localităţii Rebra, locul unde se va desfăşura cu preponderenţă acţiunea.

„În partea central-nordică a judeţului Bistriţa-Năsăud se află localitatea Rebra, una dintre cele mai vechi aşezări din acest ţinut, atestată încă din anul 1245.”

Apoi sciitoarea face o trecere succintă a ocupaţiilor de bază a locuitorilor ca „agricultura, ceşterea animalelor şi exploatarea pădurilor”, dar şi a vieţii spirituale care se desfăşoară pe aceste minunate plaiuri mioritice:

„Ţinutul acesta mirific dintre munţi ascunde poveştile şi destinele oamenilor...” „În Rebra, în trecut şi prezent, oamenii şi-au  trăit poveştile aşa cum le-au fost scrise în Cartea Sfântă a vieţii.”

Numele romanului este adecvat cu mesajul pe care prozatoarea doreşte să-l transmită:

„Roata timpului a purtat generaţie după generaţie pe meleagurile acestor locuri, a scris istoria neamurilor rebrenilor care au trăit în pace şi omenie, şi-au văzut de obârşia lor, şi-au păstrat fiinţa nealterată, indiferent de sacrificiile pe care le-au făcut”

Treptat, treptat pe parcursul întregului roman facem cunoştinţă, în ordine cronologică, cu personajele romanului, personaje din care îşi trage sorgintea autoarea, pe numele său adevărat, de fată, Saveta Bachiş, iar după căsătorie, Saveta Georgescu.

Rând pe rând se perindă, ca pe o peliculă de film, episoade din vieţile strămoşilor săi, începând de la anii copilăriei, traversând perioada maturităţii, cu bucuriile şi necazurile lor, până la despărţirea de cei dragi din lumea pământeană şi plecarea la ceruri.

Doamna Dora Alina Romanescu reconstituie în romanul „Roata timpului” arborele genealogic al familiei sale. Un pom care are şi ramuri sănătoase dar şi uscate, frunze verzi dar şi gălbui care aşteaptă să se desprindă în vânt, fructe care dau în pârg dar şi coapte,  pe lângă care se găsesc şi altele cu început de putregai, exact ca etapele vieţii omului sănătos sau bolnav. Nu din toate florile pomului rodesc fructe fiindcă unele dispar de cum înfloresc. Aceştia sunt îngeraşii de câteva luni care abia au deschis ochişorii şi s-au înălţat la cer lăsând în urmă multă întristare şi durere, o adevărată tragedie în rândul multor familii. Dar cum este firesc viaţa merge înainte şi în anul următor pomul iarăşi înfloreşte. Aşa se derulează şi ciclul vieţii.

Într-o manieră aparte scriitoarea, cu o subtilitate artistică,  „creionează”  fiecărui personaj portretul fizic şi moral, fără să insiste prea mult asupra acestor aspecte ca într-o pictură, ci dându-ţi senzaţia că tu, cititorul, te afli faţă în faţă cu eroul respectiv şi tu însuţi îi remarci trăsăsturile fizice dar şi comportamentul.

„Dintr-un ocol a ieşit o fătucă nostimă foc şi care a trecut pe lângă el fără să-l bage în seamă. Băiatul a fost uimit de mersul mlădios al fetei şi de ţinuta dreaptă ca a unei prinţese. Prin minte i-a trecut un gând fugar: Cu o copilă aşa frumoasă mi-ar place să mă însor...”

Fiecare protagonist poartă cu el istoria propriei vieţi.

Dar romanul „Roata timpului” poate fi considerat şi drama femeii, de altfel foarte puternică în lupta cu inflexiunile vieţii, într-o societate patriarhală în care bărbatul este nu numai capul familiei, întreţinătorul, dar şi cel care îşi permite anumite libertăţi „bărbăteşti”. Gena nu dispare, uramşii născându-se uneori cu apucăturile unuia dintre părinţi, de regulă băieţii urmând „năravurile” tatălui. Pe lângă toate acestea autoarea nu iartă nici femeile „libertine” cu care atât societatea de atunci dar şi de acum este înzestrată.

Cu toate acestea femeia de „casă” este supusă şi docilă bărbatului, dar nu fuge de responsabilităţile care îi revin ca mamă şi nevastă, alături de bărbatul de care trăieşte şi înfruntă vicisitudinile vieţii. Femeia de la ţară nu se plânge, îndură totul cu stoicism, considerând că aşa este normal, că aceasta este condiţia sa în societate, ca mamă şi soţie, şi trebuie să lupte zi şi noapte pentru existenţa familiei sale şi pentru educarea şi creşterea vlăstarelor lăsate de Dumnezeu. Cu toate că bărbatul se impune, nevasta ardeleancă este totdeauna puternică şi reacţionează cu fermitate apărându-şi condiţia de femeie:

„Eu ţi-s femeie, nu slugă. Să nu te stropşeşti la mine că te fac una cu pământul. Muncesc alături de tine, cresc şi copiii, nu-ţi întorc vorba, alerg cât e ziulica de lungă, nu mă plâng, aşa că nu-ţi cer altceva decât să mă respecţi ca pe o fiinţă şi să nu strigi la mine ca la un animal... Înţelesu-m-ai?”

De fapt neamul Georgiţenilor era puternic şi demn şi nu se lăsa călcat în picioare.

Dar „blestemul pământului” nu ocoleşte nici locuitorii din Rebra. Astfel întâlnim o vrajbă de moarte între frate şi soră pentru un lot de pământ, motiv pentru care se poartă ani la rând prin tribunal. În cele din urmă ajung la un compromis, acela al căsătoriei copiilor fără să le ceară consimţământul. Aceasta era o tradiţie ca părinţii să-şi dea fata sau băiatul după cel cu avere, fără să ţină cont de sentimentele acestora. În cazul fetelor acestea erau căsătorite de cele mai multe ori la o vârstă fragedă că nici nu realizau ce li se pregătea pentru restrul vieţii lor.

În acea perioadă de timp femeile gravide nu erau menajate de la muncă ceea ce uneori se sfârşea cu o tragedie:

„Au apucat-o durerile facerii în timp ce aduna fânul cu grebla. S-a tăvălit pe jos de durere şi de spaimă, iar după ce a născut, Ion a învelit copilul în cămaşa lui. Era mic, avea nevoie de ajutor şi, ca să nu se chinuiască, Dumnezeu l-a făcut înger.”

Cu toate aceste întâmplări tragice soţii continuau să nu-şi menajeze soţiile. Ei îşi îndeplineau rolul în familie fără să se gândească şi la greutăţile pe care le poate întâmpina partenera sa de viaţă:

„La câteva luni, a rămas din nou însărcinată”

Prejudecăţile continuă în lumea satului românesc, bărbatul îndeplinind rolul de „mascul”, iar femeia de nevastă supusă, apoi mama căreia îi revine datoria să-şi ţină odraslele aproape şi   să-i crească, ceea ce o face de cele mai multe ori posesivă. Cu toate acestea, la ţară, copiii nu erau prea răsfăţaţi, ci încă de mici luau parte la treburile gospodăreşti. Cum creşteau alergau după animale la păşune, la strâns de fân sau chiar la sapă.

Doamna Dora Alina Romanescu abordează pe alocuri şi problema naţionalismului, naţionalism născut din suferinţa şi patriotismul strămoşilor săi:

„A făcut-o cu demnitate, a murit ca un erou, apărând pământul românesc de limbile de foc ale duşmanilor.”

Autoarea aminteşte şi de Dictatul de la Viena din 1940 prin care: „judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, o parte din Cluj, Mureş, Bihor şi Arad erau anexate Ungariei şi invadate de armata acesteia. Ioan şi Dumitru au primit această ştire ca pe o lovitură de trăsnet.”

Autoarea romanului „Roata timpului” îşi manifestă indignarea faţă de atrocităţile comise de cotropitori:

„Gândurile lor s-au îndreptat la cei dragi, la românii care au trăit din veacuri, de pe vremea dacilor, în Transilvania, şi acum erau consideraţi ca fiind minoritari. Multe minţi bolnave au schilodit naţiuni, au furat teritorii, au vrut să ne fure Ardealul care de când îi lumea pe pământ este vatra românilor”

Naraţiunea continuă şi în Rebra se naşte o fătucă, Saveta Bachiş, cu un destin aparte. Încet, încet se configurează personalitatea viitoarei intelectuale, o persoană aparte, ieşită parcă din tiparele „rebrenilor”.

Prozatoarea îşi deapănă amintirile şi trăirile până la maturitate. Atât plecarea din satul natal, evadarea spre necunoscut din dorinţa de cunoaştere, dar şi reîntoarcerea în ţinuturile dragi unde a copilărit sunt tratate cu multă sensibilitate şi emoţie. Aleargă parcă de la o extremă la alta, de la locurile pitoreşti înconjurate de munţi la marea fără de sfârşit şi oraşul care a adoptat-o şi pe care-l îndrăgeşte foarte mult, Mangalia.

Doamna Romanescu este un spirit neobosit, o luptătoare plină de forţă şi vigoare care înfruntă cu stoicism vicisitudinile neprevăzute ale vieţii.

„Durere, disperare, lacrimi, jale... Dumnezeu aruncă cu milostenie peste poporul său credincios încercări grele, dar în acelaşi timp, îl binecuvântează cu uitare, îl învăluie în iubire şi speranţă... Timpul îşi roteşte roata... Viaţa merge înainte...”

În cele din urmă din această luptă cu destinul, dar şi cu ea însăşi, iese învingătoare şi se bucură din plin de laurii succesului şi ai fericirii. În final Saveta Bachiş ajunge la o împăcare cu ea însăşi şi cu Dumnezeu.

„Timpul trece... timpul vine...Urmează altă generaţie, apoi alta şi alta, cât va vrea Dumnezeu să fie viaţă pe acest pământ.”

Romanul ”Roata timpului” este o biografie a neamului din care se trage autoarea. Cu măiestrie pătrunde în adâncurile istorice ale vremilor şi îşi reîntregeşte neamul în paginile acestei cărţi, adunându-şi unchii, mătuşile, bunicii, toate rudele, ca pe rădăcinile unui arbore către trupină din care se ridică deasupra solului o tulpină puternică care apoi îşi desfăşoară către înaltul cerului coroana bogată cu ramurile nemului de-a lungul generaţiilor.

„În Rebra, satul dintre munţi, viaţa îşi derulează cursul firesc şi de neoprit. Într-o zi vine pe lume un pui de om, în alta, unul dintre locuitorii acestor ţinuturi de legendă, după o viaţă lungă pe acest pământ, pleacă spre cele veşnice.”

Scriitoarea nu precupeţeşte nici un efort şi îşi manifestă deschis dragostea şi admiraţia faţă de pământul strămoşesc, prorocind de bun augur viitorul generaţiilor care vor urma să dăinuie pe aceste plaiuri.

„Fiecare generaţie care va veni şi va sălăşlui în aceste locuri are datoria de a păstra la loc de cinste, în minte, în suflet, în întreaga fiinţă, zestrea spirituală moştenită de la înaintaşi.”

„Roata timpului” se încadrează în clasa romanelor obiective cu tema satului românesc, în cazul de faţă al ţăranului ardelean pe cât de harnic şi ospitalier pe atât de legat de glia strămoşească. Volumul are şi o anume încărcătură psihologică,  psihologia omului de rând care te citeşte dintr-o privire şi care niciodată nu dă greş.

Domnul profesor Mircea Daroşi afirmă despre autoarea romanului următoarele:

„Dora Alina Romanescu este tipul intelectualului care coboară adesea de pe scena clasei în lumea mirifică a scrisului, măsurându-şi dorul pentru meleagurile natale prin arta cuvântului.” „Dora Alina Romanescu îşi întoarce ocheanul sufletului spre meleagurile natale, punând în valoare acel univers al satului cu psihologia, obiceiurile şi datinile sale”.

Ion Nălbitoru

Membru al LSR, Filiala Vâlcea

Lansare de carte “Roata Timpului”, 

autor DORA ALINA ROMANESCU,  

Mangalia TV,  9 Octombrie 2014

Duminica, 5 octombrie 2014, in incinta Clubului Nautic din Portul Turistic Mangalia a avut loc lansarea volumului “Roata Timpului”. 

Autor, DORA ALINA ROMANESCU.

Sursa: Mangalia TV

9 octombrie 2014

Vara 2014 pentru Dora Alina Romanescu

De multe ori, în viață, ți se întâmplă lucruri la care nici nu te aștepți. Fără să-mi planific nimic, în vara aceasta am fost binecuvântată cu evenimente care mi-au mângâiat sufletul. Cel mai mult m-am bucurat că am avut șansa să cunosc oameni minunați care slujesc cultura și arta, oameni speciali, cu o bogată frumusețe sufletească. Am cunoscut scriitori foarte valoroși, recunoscuți la nivel național și internațional, am fost alături de nume sonore din folclorul nostru românesc.

În luna iunie am poposit în ținutul meu natal și am participat la emisiunea „Astăzi Sărbătorim” la AS TV din Bistrița, moderată cu pricepere, cu mintea, și cu sufletul de poetul, scriitorul, jurnalistul Menuț Maximinian. Am petrecut două ore lângă acest tânăr îndrăgostit de frumos, un creator talentat de poezie și proză, un iubitor al ținutului bistrițean, învăluiți de minunatele și originalele cântece ale frumoasei interprete Maria Mihali invitată de pe plaiurile de legendă ale Maramureșului. A fost o seară magică de muzică și literatură care-mi va rămâne în lada de zestre a sufletului.

În luna iulie am avut șansa de a cunoaște o persoană tulburătoare, profund realistă, foarte inteligentă, talentată, de o modestie ieșită din comun, un om foarte valoros, iubitor de literatură și poezie, moralist, dar sensibil, preocupat de critica constructivă, modernă, evidențiindu-se la nivel internațional și național prin metodele utilizate în vederea realizării imaginii generale și punerea în valoare a creațiilor literare adevărate și a creatorilor talentați. Întâlnirea mea cu această personalitate din literatura română m-a fascinat, iar sfaturile pe care mi le-a dat au fost sincere, adevărate, constructive și pe care le voi urma cu multă prețuire.

Din respectul profund ce i-l port nu pot să-i dezvălui identitatea fără să am acordul domniei sale, și, în momentul când scriu aceste rânduri, această persoană specială care trudește pe tărâmul cuvântului scris nu se află în țară.

***

Luna august a fost de bun augur pentru mine. Am fost invitată la Oradea la un eveniment susținut de Consiliul Județean Bihor, la un spectacol aniversar închinat interpretei de muzică populară Elvira Lerințiu pentru 50 de ani de activitate și împlinirea a șaptezeci de ani de viață.

În acest moment solemn din viața interpretei, i-am oferit un dar de suflet - o carte, în care admiratorii artistei vor descoperi o viață închinată muzicii populare, îi vor descoperi bucuriile, împlinirile, dar și neîmplinirile... neîmpliniri, pe care le-a depășit întotdeauna prin cântec.

În cei cincizeci de ani de cântec, scena i-a fost casă, Măria Sa Publicul i-a fost stăpân, iar aplauzele, cele mai adevărate și mai prețioase premii. Am lansat cartea în Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea în fața unui public foarte numeros, având lângă mine pe renumitul etnograf Crăciun Parasca și poetul, prozatorul, Miron Blaga. Cei doi renumiți oameni de cultură au subliniat faptul că romanul ce i l-am dedicat este un dar special pentru Elvira Lerințiu, un dar pentru o viață trăită „pe aripi de cântec și dor”care merită să se alăture celorlalte amintiri dragi ale solistei în lada de zestre a sufletului său. Prezentatea cărții a fost urmată de un spectacol regal care a început la ora 18 și s-a terminat la ora 12,30 din noapte. Domnișoara Alexandra Chelu a avut onoarea să prezinte nume cunoscute, sonore, interprete talentate din folclorul bihorean autentic. Tineri soliști, interpreți consacrați, cu har și bucurie în glas, au oferit publicului din Sala Casei de Cultură a Sindicatelor un spectacol măreț, un maraton de talent și bucurie, un spectacol minunat cu interpreți cu chipuri și suflete frumoase, un spectacol cu artiști generoși cu suflete nobile, solidari, care au venit să cânte pentru colega lor de scenă, Elvira Lerințiu, în semn de respect pentru cei 50 de ani de cântec.

Invitații de onoare ai acestui spectacol aniversar, Aurelia Preda, Mărioara Precup Stoica, Cătălin Maximiuc, Maria Lia Bologa, Mariana Stănescu, poeta Ioana Precup au adus un plus de măiestrie, de talent, de eleganță, de dăruire, de emoție, de generozitate, de prietenie și de bunătate.

Am venit de la Oradea cu sufletul încărcat de frumusețea unui minunat act artistic susținut de interpreți consacrați sau în devenire cărora li s-au alăturat: Corul Bisericii Nufărul din Oradea, Ansamblul „Nuntașii Bihorului”, Ansamblul de Tineret „Florile Bihorului”, Ansamblul folcloric „Mărțișorul” al comunei Avram Iancu, Ansamblul Folcloric „Ardeleanca” din Tulca. Bogăția și frumusețea costumelor populare specifice zonei Bihorului pe care le-au purtat artiștii au dat spectacolului eleganță, rafinament, respect pentru valorile culturale din aceste minunate locuri.

Interpreta Elvira Lerințiu, cu lacrimi în ochi și-a exprimat bucuria de a trăi un asemenea moment neimaginat de ea, un moment dăruit de cei lângă care a cântat, a trăit, s-a bucurat, ori a plâns, timp de cincizeci de ani. Artista a anunțat public că dăruiește cântecele culese și interpretate de ea tinerelor soliste Adriana Știube și Andreea Vașadi.

Mi-aș dori ca asemenea evenimente să aibă loc în fiecare județ, mi-aș dori ca artiștii care și-au jertfit viața pe altarul culturii să fie apreciați, respectați și recunoscuți de cei care sunt la cârma țării, să fie apreciați și recompensați pentru prestigioasa activitata desfășurată în domeniul creației, să fie apreciați pentru momentele de spiritualitate pe care le-au oferit în cariera lor artistică semenilor.

Spectacolul de la Oradea poate fi un model de bucurie, de respect, de recunoaștere, pentru soliștii care își încheie activitatea artistică.

***

Duminică 31 august, ora 17, mi-am lansat ultimul roman, „Roata timpului” la hotelul Rio din Jupiter în prezența unui public elevat format din poeți, prozatori, pictori, reprezentanți ai culturii din țară și din diaspora. Romanul a fost editat la Editura Eikon din Cluj Napoca și a fost prezentat publicului cu profesionalism, cu sinceritate, într-o manieră nedistorsionată, de domnul Vasile George Dâncu, directorul editurii Eikon din Cluj Napoca. 

Scriitorul Alexandru Florin Țene din Cluj Napoca a vorbit cu sinceritate de activitatea pe care o desfășor în domeniul creației spirituale. Poeta Emilia Dabu mi-a prezentat romanul „Pe aripi de cântec și dor” pe care l-am lansat cu câteva zile în urmă la Oradea și și-a exprimat bucuria de a participa la noua mea lansare de carte onorată de prezența oamenilor de cultură din țară și diasporă. Au vorbit despre activitatea mea de prozatoare scriitoarea Ligya Diaconescu din Râmnicu-Vâlcea și scriitoarea Elena Buică din Canada.

I-am îmbrățișat cu sufletul pe acești minunați reprezentanți ai cuvântului scris, voi purta mereu în suflet gânduri de recunoștință și admirație pentru ceea ce fac pe tărâmul creației, le-am mulțumit pentru onoarea ce mi-au făcut-o citindu-mi cărțile și pentru faptul că și-au spus cu sinceritate părerea despre ele.

Într-o atmosferă de sărbătoare s-au acordat premiile participanților la Concursul Internațional de poezie și proză organizat de Revista Internațională româno-canadiano-americană Starpress, al cărei director general este jurnalista, poeta și prozatoarea Ligya Diaconescu, care a înmânat premiile. Au fost premiați scriitori din Canada, Spania, Anglia, Chișnău, din Cluj, Mangalia, Constanța, Galați, Brăila, Râmnicu-Vâlcea, Buzău.

Am primit două diplome, importante pentru mine, care mă obligă să-mi continui cu mai multă responsabilitate activitatea în domeniul creației spirituale, dar care nu-mi permit să mă laud, să mă dau importantă, să-mi depășesc locul pe care cu modestie îl ocup pe tărâmul cuvântului scris. Consider aceste premii ca o mică bucurie pentru sufletul meu, o atenționare pe care am primit-o pentru încercările mele de a-mi împlini un vis luminos, încărcat de frumusețe, de mister, de miraculos. Spre dezamăgirea celor care, chiar a doua zi după premiere mi-au aruncat câteva săgeți otrăvitoare, eu sunt o prozatoare lucidă, nu-mi place să mă îmbăt cu apă rece, îmi cunosc limitele, știu părerea unor oameni remarcabili din literatură despre mine, o accept cu respect și bun simț, încerc să ajung la inima cititorilor mei prin sensibilitatea scrierilor mele, prin autenticitate, originalitate și harul cu care m-a binecuvântat Dumnezeu.

Îți mulțumesc, Doamne pentru iubirea cu care mă copleșești clipă de clipă!

Dora Alina Romanescu
seprembrie 2014

Te iubim mult, îngeraș!

 Ioana Alberta ar fi împlinit azi 4 anişori...

23 iulie 2014

Acum 4 ani...

am văzut-o prima oară pe Ioana-Alberta. Un bebe mic cu părul mare și care era de o frumusețe nemaivăzută. O știam de câteva luni, de când dădea cu piciorușele și mânuțele în burtica mamei atunci când avea ea chef. Dansa și adormea pe muzică, se mișca o grămadă când mama bea lapte cald și venea să o pupăcească tata: 

”Pupă tata o mânuță, un picioruș, un căpuț sau un funduleț? Oare ce pupă tata?” întrebam și nici nu conta răspunsul pentru că momentul era unul minunat și incredibil. Totul a fost ireal de frumos și mă întreb și acum care este realitatea... În ziua în care s-a născut (23.07.2010) am văzut-o de mai multe ori, ultima data plângea încetișor și i-am spus: ”Iubita mea, minunea mea, te iubește tata dulceață de puișor” iar scumpetea mea a deschis doi ochișori albaștri ca cerul, s-a uitat o secundă la tata și a adormit. 

Ne-am dorit să îi vedem ochișorii frumoși zi de zi până o să murim, dar Dumnezeu a avut alte planuri... Ioana a adormit prima, așa cum făcea o mulțime de lucruri, PRIMA. Ne-a lăsat aici toate dorințele ei de a avea grijă de copilașii bolnavi, de a hrăni toți cățelușii și toate pisicuțele și de a nu lăsa nici o floare singură...

Astăzi Ioana ar fi împlinit 4 ani. Cifra ei preferată era 4. Ne făcuserăm planuri pentru ziua aceasta și vorbeam aproape zilnic despre ele, până în ultima zi....

Ne e dor de tine, minunea nostră, mamei îi lipsește atât de mult joaca ”de-a mama mama”.

Astăzi ar fi trebuit să își cântăm La mulți ani, Ioana! Iar tu, ai fi pus milioane de întrebări  "de ce?"

Te iubim mult, îngeraș!

Doru Paul, 23 iulie 2014

http://www.ioana-alberta.blogspot.ro/2014/07/acum-4-ani.html

Romanul Dorei Alina Romanescu, 

anatema – efect tămăduitor ori distrugător?, 

“Răsunetul de Bistriţa”, 8 iulie 2014

Dora Alina Romanescu, o cunoscută şi apreciată prozatoare contemporană, ne dă o lecţie de viaţă, scriind Blestem, un roman puternic, zguduitor, conducându-şi eroina de la eşec la reuşită, de la condamnare la eliberare, de la frustrare la împlinire.

Autoarea, care are o conştiinţă scriitoricească demnă de remarcat, observa, la un moment dat, că în creaţie nu e necesar numai talentul, ci şi voinţa, munca, elemente cu ajutorul cărora se şlefuieşte, se desăvârşeşte, se realizează opera artistică.

Şi în acest volum majoritatea întâmplărilor se petrece în Rebra, localitatea natală a autoarei, evocată cu duioşie, solicitând întreaga atenţie: Soarele pe timpul verii mângâie pădurea, încălzeşte poienile cu flori, îl dogoreşte plăcut pe gospodarul întârziat de amiază la cositul ierbii pe coasta abrupt, dă ameţeli animalelor ce aleargă în pădure şi se tolănesc la umbra deasă a acesteia. Vântul nu-şi face simţită prezenţa, iar liniştea locului este atât de profundă, încât clipocitul unui pârâu îţi dă senzaţia zgomotului scos de o cascadă.

În ciuda acţiunii ce se complică tot mai mult, asemeni drumului parcurs într-un labirint, în ciuda apariţiei a tot felul de personaje stranii, rămân în centrul atenţiei în mod spectaculos două eroine, mamă şi fiică: Victoria şi Ana Lupu. Ambele sunt frumoase şi sclipitor de deştepte, pasionale şi expansive, exuberante, având o viaţă tumultuoasă şi aspiraţii înalte. Ceea ce devine deosebit de interesant este faptul că cele două par să aibă, până la un punct, un destin comun. Fiecare dintre ele dăruieşte totul într-o relaţie în care cel ales se dovedeşte nevrednic de o mare iubire. Frumoasa şi rebela Victoria îşi transformă clocotul inimii prea pline în venin, otrăvită de dragostea vieţii sale, bărbatul fără suflet, care trăieşte patima clipei, apoi o uită. Victoria, deşi prenumele ar trebui s-o situeze în grupa celor învingători, a bravilor luptători, nu reuşeşte să depăşească un prag, poticnindu-se mereu de umbrele obsedante ale trecutului. Ea îşi va distruge viaţa clipă de clipă, zi de zi, an de an, nemaibucurându-se de nimic, plângându-şi de milă, chinuind frumosul copil, care ar fi meritat toată dragostea ei. Ana, în schimb, fiica unei ratate, poate şi vrea să devină o învingătoare, trăind aceeaşi experienţă frustrantă, dar ridicându-se deasupra ei, trecând peste momentele grele, dificile.

Victoria, lovită, rănită, foloseşte anatema ca pe o armă de apărare, crezând că ea o va ajuta, îi va ostoi suferinţa şi, în acelaşi timp, îi va anihila duşmanii, dar blestemul se va întoarce ca un bumerang împotrivă-i şi o va lovi cumplit. În aceasta constă lecţia de viaţă a autoarei, care îşi îndeamnă parcă din umbră lectorul să nu procedeze aşa, căci ura poate cuprinde, devasta pe oricare individ, ducându-l pe drumul fără întoarcere al distrugerii. Acest lucru se va întâmpla cu eroina romanului, care va fi irecuperabilă. Fiica Victoriei, Ana, merge până la un punct pe calea mamei, lăsându-se dusă de valul pasiunii, însă ea nu va deveni obsedată de răzbunare, văzându-şi, aşa cum e firesc, de propria viaţă.

Prozatoarea îşi urmăreşte eroinele în detaliu, creând personaje unice, stranii, tulburătoare. Fin psiholog, Dora Alina Romanescu croieşte o ţesătură amplă, complicată, complexă, purtându-şi eroii, dar şi cititorii prin cele mai stranii medii, prin cele mai ciudate situaţii, prin cele mai şocante întâmplări.

Lectura este palpitantă, atractivă, învăluitoare, prozatoarea având marele merit de a-şi acapara cititorul, făcându-l să stea cu sufletul la gură.

Harul prozastic al autoarei se face simţit în acest volum de excepţie, ca, de altfel, în toate romanele domniei sale.

Prof. Dr. Carmen Cătunescu

Membru U.S.R.

Sursa: Răsunetul de Bistriţa

8 iulie 2014

Nimeni nu este perfect...

Dumnezeu ne dă viața și apoi noi pământenii ne-o facem după voia inimii. Când ne este bine suntem fericiți, ne considerăm norocoși, când ne este rău ridicăm privirea spre cer și punem întrebări: „de ce, Doamne?” „cu ce am greșit, Doamne?”fără să ne uităm în urmă la faptele, la poftele, la vorbele, la greșelile noastre.

Dumnezeu ne mângâie mereu cu lumina Sa cerească, întunericul îl căutăm noi muritorii. EL ne dăruiește doar iubire, ura o cultivă în sufletele lor oamenii care cred că banii și opulența îi fac puternici, invincibili, nemuritori. Ne întâlnim la tot pasul cu acei care urmăresc să fure visurile altor semeni, să le distrugă, sau pur și simplu să lovească fără să aibă un motiv anume. Lovesc în cei harnici, lovesc în cei ce apără valori etice și morale, lovesc în oamenii de omenie, lovesc când au greutăți, când sunt căzuți la pământ, lovesc când au sufletul rănit. De ce? Ce simt când răsucesc cuțitul în sufletul rănit a unor semeni și care încearca să și-l vindece ?

Toți pământenii sunt neputincioși în fața timpului, sunt neputincioși în fața unei vijelii, în fața unui incendiu sau a unui dezastru natural…

Nimeni nu este perfect. Toți oamenii au umerii încărcați de poverile greșelilor mari sau mici pe care le fac în călătoria lor prin viață. Cât sunt pe pământ, majoritatea oamenilor au plăcerea de a-și judeca semenii, dar uită să se privească în oglindă, să se uite la ei înșiși. Mulți uită că în fața morții și în fața lui Dumnezeu, suntem toți egali. Suntem o fărâmă de nimic în acest imens Univers, dar putem deveni importanți prin faptele noastre.

Să nu uităm să ne bucurăm de soare, să nu uităm să dăruim la fiecare pas o vorbă bună, un zâmbet cald, un strop de iubire, să nu uităm că este loc pentru toți pământenii sub soare.

Dora Alina Romanescu

22 iunie 2014

Dora Alina Romanescu - Literatură şi muzică la 

AS-TV BISTRIŢA, în emisiunea 

"AStăzi sărbătorim", 5 iunie 2014

Sursa: AS TV

Moderator: Menuţ Maximinian

Dora Alina Romanescu - intervenţie telefonică la AS TV, 

în emisiunea "Petrecem, de Paste, cu Doina Rebrei", 

moderator Menuţ Maximinian

"Sunt un cetăţean al Rebrei şi, pentru mine, este o onoare să mă trag din neamul rebrenilor"

Dora Alina Romanescu

Sursa: AS TV

Moderator: Menuţ Maximinian

ÎNTREBĂRI DUREROASE...

M-am hotărât să scriu aceste rânduri în clipa când am citit gândurile unui bun prieten care își exprima amărăciunea și dezamăgirea în urma unor atacuri la persoana sa și mai ales a muncii sale. Mereu m-am întrebat de ce unor așa-ziși ”oameni” le face plăcere să calce pe sufletul semenilor, chiar dacă nu-i cunosc, nu le-au făcut nimic și nu stau în calea lor. Fiecare dintre noi urmăm drumuri diferite în viață, luăm câte puțin unul de la altul, sau trecem fără să ne observăm unii pe alții, fără să deranjăm pe cei de lângă noi cu prezența noastră. 

Urmează întrebarea firească și pertinentă: De ce există oameni care trăiesc hrănindu-se doar din suferința altora? 

Viața ne-a fost dăruită de Dumnezeu, dar nu este o cărare presărată doar cu flori, ea oferă o mulțime de surprize tuturor pământenilor. Unele sunt plăcute, altele oferă șansa de a învăța ceva nou. Ne întâlnim la tot pasul cu aceia care vor să ne fure visurile, să ni le distrugă, sau pur și simplu să ne lovească fără să aibă un motiv anume. Lovesc în cei harnici, lovesc în cei care apără valori morale, lovesc în oameni de omenie, lovesc când ai greutăți, când ești căzut la pământ, când ai sufletul rănit. De ce? Ce simt când îți răsucesc cuțitul în rana pe care te chinuiești să o vindeci? 

Toți suntem neputincioși în fața timpului, suntem neputincioși în fața unei vijelii, în fața unui incendiu sau a unui dezastru natural... 

Nimeni nu este perfect. Toți avem umerii încărcați de poverile greșelilor mari sau mici pe care le facem în călătoria noastră prin viață. Ne place să judecăm pe toată lumea, dar uităm să ne privim în oglindă, să ne uităm la noi înșine. 

Dumnezeu m-a binecuvântat să am lângă mine oameni frumoși la chip și la suflet, mi-a dăruit lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu, mi-a dat visele care au prins formă prin armonia iubirii SALE pentru mine, m-a dezmierdat clipă de clipă cu o iubire copleșitoare, mi-a dat înțelepciunea de a-mi accepta semenii și a-i iubi așa cum sunt ei. Și totuși... 

Îmi este foarte teamă de acei „binevoitori,” așa-ziși „prieteni,”care-ți vin alături când îți este greu, iar apoi au grijă să-ți facă reproșuri care te aruncă din nou la pământ, se victimizează celor din jur, își scot în evidență efortul și-ți calcă pe suferință și pe suflet. 

Mai este o categorie de oameni cu suflete mici pentru care, doar ceea ce trăiesc ei este important, doar necazurile lor sunt adevărate și doar dramele lor trebuie plânse. Sunt extrem de abili, vin lângă tine când ești rănit, disperat, trist și au forța ascunsă, malefică cu care te doboară, fără părere de rău. 

Mai este de luat în seamă acea categorie de oameni cu minte îngustă, dar cu bani, bine îmbrăcați, dornici de a fi băgați în seamă, de a fi în atenția tuturor. Îi găsești pretutindeni, caută să aibă cât mai multe funcții, să fie remarcați în mai toate cercurile mondene. Sunt incompetenți, iresponsabili, insensibili. Nu țin seama de rude, de prieteni, de colegi, nu au conștiință, nu au morală, nu au suflet. Pentru a-și atinge scopurile meschine sunt în stare de orice. Văzându-i, trăind lângă ei, te întrebi înspăimântat de ce lovesc în prietenul care îi prețuiește așa cum sunt ei, de ce uită că le-a fost deschisă ușa și au fost primiți și așezați la loc de cinste de oamenii buni care căutau cu răbdare să descopere un licăr de frumusețe în sufletul lor? 

Chiar dacă devenim uneori victimele amărăciunii, ignoranței, micimii unor astfel de oameni, trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că nu facem parte din categoria lor. Suntem oameni mari, dar ne facem mici atunci când greșim și nu avem tăria să o recunoaștem. 

Să nu uităm că viața este trecătoare și, când plecăm, nu ducem cu noi averile. În fața morții și în fața lui Dumnezeu, suntem toți egali. Suntem o fărâmă de nimic în acest imens Univers, dar putem deveni importanți prin faptele noastre. 

Să nu uităm să ne bucurăm de soare, să nu uităm să dăruim la fiecare pas o vorbă bună, un zâmbet cald, un strop de iubire, să nu uităm să mulțumim că suntem sănătoși și că este loc pentru toți pământenii sub soare. 

Înainte de a încheia, îi recomand prietenului meu să meargă pe drumul său în continuare, pentru că face lucruri bune și le face cu multă dragoste. 

Pentru voi, dragi prieteni, dacă aș putea, aș aduna în mâinile mele durerile, tristețea,dramele voastre și le-aș arunca într-o prăpastie. 

Să fiți binecuvântați și ocrotiți în tot ceea ce faceți! 

Cu prețuire, Dora Alina Romanescu 

Dora Alina Romanescu, prezenţă constantă în dicţionarul „Personalităţi române şi faptele lor”, “Rasunetul de Bistrita”, 12 februarie 2014

 

Ilustra lucrare a scriitorului Constantin Toni Dîrţu. „Personalităţi române şi faptele lor”, întocmită cu sprijinul Academiei Române, aşează la loc de cinste oameni care, prin dăruire, sacrificii, inteligenţă, profesionalism şi talent, au lăsat în urma lor semne palpabile de progres, opere nemuritoare, construcţii monumentale.

Cele mai multe prezenţe în această serie, din judeţul nostru, are scriitoarea Dora Alina Romanescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, născută sub numele de Saveta Bachiş, la Rebra, stabilită la Mangalia. În nu mai puţin de 5 volume scriitoarea este prezentă cu activitatea scriitoricească. Dora impresionează prin modul în care ştie să-şi apropie cititorii, reamintind faptul că la malul mării este o librărie care-i poartă numele.

Dora Alina Romanescu este inclusă în dicţionar alături de alte personalităţi bistriţene care au făcut parte, de-a lungul timpului din acesta. O bucurie pentru bistriţeni care, iată, au oameni care ne onorează.

Sursa: "Rasunetul de Bistrita"

12 februarie 2014

ÎNTOARCEREA AUTORULUI MORALIST: DORA ALINA ROMANESCU, "Răsunetul de Bistriţa", 01/13/2014

Prof. dr. Carmen Cătunescu

Toată adolescența mea l-am considerat pe Slavici un prozator extrem de …moralist. Recitesc astăzi cu nespusă plăcere nuvelele sale, constatând că nu este nimic ostentativ, forțat, artificial. Totul decurge firesc, viu, atractiv. De ce mă captivează un asemenea text pe mine, un cititor trecut prin toate deliciile stilizate ale lecturii moderne, neomoderne, postmoderne? Este oare timpul pentru o întoarcere a scriitorului clasic de tip moralist? Creatorul modern oferea lectorului posibilitatea de a da frâu imaginației, neurmărind să-l inițieze într-un cod al bunelor maniere, surprinzând ca în viață și laturi pozitive, și laturi negative, lăsând pe eroul corupt să triumfe în final. Creatorul postmodern a ajuns mai departe, urmărindu-și, preocupat ori total nepăsător, personajul, instalând chiar, la un moment dat, absența lui, ca și cum ar fi fost o piesă aparținând decorului.