Luna decembrie își face apariția în calendarul anului cu miros de brad și clinchet de clopoței, cu dorințe și rugăminți ascunse, tainice, îndreptate spre Moș Crăciun, cu vise și speranțe pe care magia Crăciunului le-ar putea împlini.

Oare există oameni care să nu se bucure de sărbătorile de iarnă ce vestesc vremea luminată a nașterii Domnului nostru Iisus Hristos?

Oare există copii care să nu creadă în Moș Crăciun?

Chiar dacă iarna este un anotimp rece, bucuria sărbătorii de Crăciun ne încălzește sufletele, indiferent că ești tânăr ori matur, bărbat sau femeie.

Mă privesc în oglinda timpului. Gândurile-mi caută prin cufărul amintirilor...închid ochii și mă întorc în copilărie...

Mă văd în odăița curată și aranjată de sărbătoare. Focul duduie în sobă, iar pe plită forfotesc sarmalele...Mirosul de cozonac și pâine caldă, cetele de colindători la geam, apariția lui Moș Crăciun au conturat cea mai frumoasă poveste care mi-a mângâiat copilăria.

În acele clipe sfinte, părinții m-au învățat să dăruiesc, să fiu bună, să cred în magia zilelor de Crăciun.

Au trecut anii unul după altul...În fiecare iarnă, de Crăciun, îmi este dor de mama, de tata, de zilele magice petrecute alături de ei, îmi este dor de vremurile când nu eram răsfățați cu daruri, dar eram fericiți, eram bogați sufletește, aveam liniștea interioară și frumusețea acelor clipe miraculoase.

În ultimul timp am trecut prin multe încercări, am trăit sentimente dureroase, dramatice.

M-am rugat, l-am implorat pe Dumnezeu să privească spre noi. Am privit Cerul și mi-am țesut vise și speranțe...dar din păcate toate s-au spulberat. 

Plecarea la cer a fetiței noastre scumpe mi-a rupt sufletul în mii de bucăți și mi l-a învăluit într-o durere permanentă. Mă simt goală pe dinăuntrul meu asemenea unui pom în anotimpul de iarna și mă întreb dacă voi avea puterea să găsesc răspunsuri la tot ceea ce am trăit, dacă voi mai avea putere să sper...Mă gândesc fără încetare la toți cei dragi, îi port în suflet clipă de clipă, chiar dacă fizic nu sunt lângă ei, mă străduiesc să găsesc liniștea de care am nevoie și în același timp să le-o dăruiesc și copiilor mei atât de răniți și greu încercați de pierderea fetiței lor.

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului ne îndeamnă să iertăm, să iubim...să le spunem celor dragi cât de mult îi iubim.

Anul acesta, pentru mine, luna decembrie a fost tristă, magia a lipsit, nu mi-am dorit daruri, nu am împodobit bradul, nu l-am așteptat pe Moș Crăciun...

Voi fi fericită dacă din Cer steluța mea dragă va licări spre mine. Poate în acea clipă va privi și Dumnezeu spre casa noastră și ne va dărui liniște, pace, speranțe...

Vouă, dragi prieteni, vă doresc ca magia Crăciunului să vă împodobească viața, să uitați de griji, să aveți parte de iubire, înțelepciune, lumină, speranțe, să fiți fericiți și binecuvântați în fiecare clipă ce o trăiți.

Mulțumesc, pentru că voi ne-ați amintit mereu că nu suntem singuri în clipele grele, iar iubirea voastră a fost cel mai de preț cadou pentru noi.

SĂRBĂTORI LUMINATE! CRĂCIUN FERICIT!

Dora Alina Romanescu 

www.eligeorgescu.blogspot.com

LACRIMI...

Când te desparți de un prieten drag, suferi, te zbuciumi, ești trist...Timpul așterne peste rană uitarea și, „viața merge mai departe,” așa cum spun oamenii care nu au nicio legătură cu povestea prin care treci. 

Când pierzi o ființă ruptă din tine, sufletul ți se sfâșie, rămâne orfan și zdrobit cât mai trăiești pe pământ, chiar dacă viața își continuă cursul. 

Suferința, întristarea, mâhnirea, chinul, amărăciunea, jalea, amarul te mistuie, te învăluie, te urmăresc oriunde te-ai duce. În afară de durere, niciun alt sentiment nu mai are loc în mintea, în trupul, în inima ta. Dacă lacrimile nu-ți mângâie clipă de clipă obrajii, din inimă îți picură ritmic, ca dintr-un perfuzor, fără încetare, picături de sânge, care-ți ard în flăcări întreaga-ți ființă. 

Oamenii nu-ți simt durerea care te arde, deși încearcă să-ți fie alături, te țin de mână, fac eforturi să te ajute să te ridici de jos...În realitate, doar tu trăiești drama trecerii în veșnicie, prea timpurie, pe neașteptate, a suflețelului rupt din tine și pe care Dumnezeu l-a luat în Împărăția Sa, fără ca cei ce am rămas să jelim cu lacrimi de foc să știm dacă am fost pedepsiți pentru păcatele noastre sau ale neamului nostru, ori doar am fost puși la încercare... 

Este Lucrarea Lui și nu o putem discuta, deși în inima noastră roiesc un noian de întrebări, ne chinuiesc o mulțime de gânduri... 

Ioana Alberta și-a ales drumul spre stele...Nu știm dacă ea a fost cea care nu a vrut să stea cu noi pe pământ sau a fost hotărârea Domnului de a o lua la El. 

Sper că Atotputernicul îi ocrotește sufletul care a sălășluit pentru puțin timp în trupul unei fetițe minunate, cu chip suav, cu ochii mari și expresivi, cu un zâmbet fermecător și o inteligență sclipitoare pentru vârsta pe care a avut-o. 

Mă rog din toată inima ca în Cer să fie fericită, să zboare, să se joace, să râdă din tot sufletul așa cum râdea înainte ca boala hidoasă să-i atace corpul plăpând și atât de fraged. 

Sper ca din Cer să-și privească părinții, să-l roage pe Dumnezeu să le dea putere să-și ducă durerea și lacrimile, să le dea putere să trăiască cu amintirea ei dragă, cu chipul ei pe care l-au iubit și adorat cu toată ființa lor. 

Desigur că lumea nu se opreste în loc din cauza dramei ce o trăim, din cauza durerii noastre... 

Ne vom duce singuri crucea și dorim să-i binecuvântăm pe toți acei oameni minunați, cu suflete nobile care ne-au fost alături din clipa în care Ioana s-a îmbolnăvit și până și-a luat zborul spre tărâmul Tinereții fără Bătrânețe și al Vieții fără de Moarte. 

În inima mea rănită a încolțit o fărâmă de speranță...a încolțit miracolul etern al reînceperii unei noi zile, al nașterii unei noi vieți...cine știe?...poate Dumnezeu ne va binecuvânta din nou într-un mod pe care noi nu ni-l putem imagina. 

Este prima oară în viața mea când magia sărbătorilor de iarnă nu va pătrunde în sufletul meu. Nu voi împodobi nici bradul...Am ornat geamul din sufragerie cu mai multe podoabe luminoase, iar în mijloc am așezat o steluță multicoloră...poate dacă Ioana va privi din cer va găsi mai ușor casa noastră...Sper ca în timpul sărbătorilor de iarnă să existe nopți magice când stelele să aibă suflet...Simt că în acele clipe numai cu inima voi putea vedea cu adevărat ceea ce este invizibil pentru ochi... 

14 decembrie 2013 

Dora Alina Romanescu

Dragi prieteni!

Sufletul Ioanei Alberta a plecat spre Cer. Dumnezeu a iubit-o mai mult decât noi şi a luat-o în corul Său de îngeri. Plecarea ei aşa de timpurie este pentru noi o mare taină, pe care o vom afla probabil când ne vom întâlni din nou cu ea.

Foarte mulţi dintre voi ne-aţi fost alături din clipa în care Ioana Alberta s-a îmbolnăvit, aţi susţinut-o cu rugăciunile voastre, cu gânduri bune, aţi făcut donaţii pentru ca să fie tratată la Clinica de Cancerologie din Franţa.

Suferinţa, chinul, lupta Ioanei cu cancerul au durat un an de zile... I-au fost alături clipă de clipă părinţii, au suferit alături de ea, au încercat tot ce omeneşte a fost posibil pentru ca s-o salveze. 

Când s-a îmbolnăvit, Ioana avea doar doi ani şi patru luni şi încă folosea limbajul non-verbal pentru a se face înţeleasă. De cum a intrat în atmosfera apăsătoare a spitalului, a început să se exprime corect în propoziţii scurte, apoi cu fiecare zi vorbea tot mai coerent, reuşind ca în scurt timp să-şi exprime emoţiile, sentimentele, durerea, nedumerirea...Aproape zilnic şi-a întrebat părinţii de ce s-a îmbolnăvit, de ce nu se mai poate juca ca înainte, de ce trebuie să facă perfuzii şi alte tratamente chinuitoare.

Cineva mi-a spus că nu părinţii îşi aleg copiii, ci copiii îşi aleg părinţii. Eu nu pot să ştiu dacă este adevărat acest lucru, dar ştiu că Ioana Alberta a avut doi părinţi minunaţi care au iubit-o cu toată fiinţa lor, mai presus de orice, au adorat-o, s-au bucurat şi au binecuvântat fiecare zi cât timp Ioana a rămas alături de ei. În mintea mea am în permanenţă patru imagini care se succed una după alta ca nişte flash-uri:

Ioana noastră sănătoasă, zâmbitoare, fericită, veselă, o minune de fetiţă;

Apoi, Ioana foarte bolnavă, slăbită, privind spre noi cu ochii mari, foarte trişti, întrebători, învăluiţi în durere;

Doru şi Gina alături de fetiţa lor scumpă, cei mai fericiţi părinţi;

Doru şi Gina dărâmaţi de durere, chinuiţi de nepuţinţă, tremurând deznădăjduiţi unul în braţele celuilalt, gata să se prăbuşescă în clipa despărţirii de Ioana; 

Am în minte un noian de întrebări pe care nu le rostesc, dar care mă chinuie fără încetare.

În cuvântul de rămas bun rostit în catedrala din Slatina presfântul părinte care a oficiat slujba de pomenire pentru Ioana a spus că:

„Viaţa este efemeră, iar moartea o taină, o certitudine şi este de dorit ca părinţii, bunicii şi toţi cei ce aţi iubit-o pe Ioana, să faceţi un efort şi să o lăsaţi să aibă o plecare liniştită, un zbor lin spre Împărăţia Cerului. Durerea nu se poate exprima prin cuvinte, mai ales că Ioana la vârsta ei fragedă a avut o inteligenţă şi o înţelepciune ieşite din comun.” 

Ioana Alberta a venit cu o misiune specială pe pământ şi, atât cât a stat, a reuşit să adune în jurul ei oameni de toate vârstele, de pretutindeni, care s-au rugat, care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu, oameni care au fost solidari cu ea, cu lupta ei în faţa bolii de cancer care i-a atacat corpul său firav şi fragil şi care face tot mai multe victime în rândul copiilor.

Sunt sigură că toţi cei ce ne-aţi fost alături, i-aţi fost alături Ioanei în lupta sa împotriva acestei boli hidoase, aţi învăţat să preţuiţi mai mult viaţa, aţi înţeles că trebuie să vă bucuraţi de fiecare clipă, să trăiţi cu intensitate şi să apreciaţi lucrurile mărunte care încălzesc sufletul şi fac viaţa mai frumoasă.

Dragii mei prieteni, 

Pentru mine voi aţi fost ca nişte steluţe pe care nu le-am văzut mereu, dar am ştiut că aţi fost lângă mine, lângă Ioana, lângă părinţii Ioanei, când am avut nevoie.
În cele patruzeci de zile cât sufleţelul ei mai pluteşte printre noi, vă rog, să rostiţi din inimă o rugăciune pentru ea, ca apoi odată ajunsă lângă Tatăl care a dorit-o lângă EL, să ne vegheze şi să ne lumineze sufletele, ori de câte ori vom avea nevoie.

Zbor lin spre cer, îngeraș iubit! Dumnezeu să te primească în brațele LUI și nu uita să-i ceri Atotputernicului să aibă grijă de părinții tăi, să le mângâie sufletele, să le dea puterea de a trăi cu amintirea ta scumpă, să-i binecuvinteze în fiecare clipă a vieții lor pământene, pentru că ei nu vor înceta niciodată să te iubească veșnic „până la lună, până la soare, până la stele și înapoi!”
Mulțumesc, dragi prieteni, pentru iubirea ce i-ați dăruit-o necondiționat Ioanei, pentru compasiunea voastră, pentru rugăciunile voastre, pentru jertfa voastră! Fie ca amintirea acestui îngerș să vă ocrotească, să vă lumineze sufletele și chipurile, să vă îmbrace într-o mantie de iubire, de lumină, de speranțe...
Dumnezeu să fie cu voi în tot ceea ce faceți! 

Dora Alina Romanescu

20 noiembrie 2013

Zbor lin, Ioana Alberta! Mesaje de la prieteni... 

Lavinia Dumitriu:

Am aflat de la Ligya si m-am rugat pt fetita-ingeras Ioana-Alberta si o voi duce maine la Joao, dat fiind ca sunt aici in Brazilia, chiar acum. 

Entitatile ajuta sufletele plecate din nou Acasa. 

Nu demult, a plecat si cea mai buna prietena a mea, medic, la 44 de ani. Entitatile ii spusesera ca o pregatesc pt aceasta plecare, inca de acum un an si jumatate, cand nici nu ai fi banuit ca se poate "intampla" asa ceva.

Se pare ca unele suflete nu au nevoie de o experienta indelungata pe Pamant. 

Dumnezeu sa le tina in Lumina Lui!

Pentru cei plecati e foarte bine acum. E greu pentru cei ramasi...

Sa va ajute Dumnezeu sa va puteti bucura pentru Ioana! Suferinta prin care a trecut a inaltat-o si a facut-o mai luminoasa si mai inteleapta.

Va imbratisez!

Magdalena:

Ceea ce a lasat in urma nu poate fi uitat. 

Nu am cuvinte, cand ascult cantecul nu pot decat sa plang…

Imi cer scuze, dar nu am cuvinte… nimic nu poate exprima aceasta durere pe care o simt parintii, bunicii si toti cei care au iubit acest ingeras… Nu pot spune ca stiu prince treceti, pentru ca nu pot decat sa va fiu alaturi, dar nu pot trai durerea la aceeasi intensitate. Este o durere incomensurabila! Este cea mai mare durere pe care o poate simti un om! este nefiresc si nedrept! Ordinea plecarii din aceasta lume este: bunici, parinti, apoi copii! Cand se intampla altfel nimic nu este logic, nimic nu este explicabil, deci golul ramas nu poate fi completat cu nimic!

Nu stiu cum sa va arat ca va sunt alaturi, suflet langa suflet mai mult decat prin acest cuvinte… putine si care exprima prea putin ce simt, dar… scriu si plang si scriu….

Cu drag, un suflet de mama,

Magdalena

Valentina Bisog

Doamna Alina Dora Romanescu,

Regret nespus.
Dumnezeu s/o odihnească în pace şi lumină.
condoleanţe.
mi-e sufletul o lacrimă neînţeleasă...
valentina

regret! regret"
un adevărat îngeraş...

mi-e sufletul greu....
....

am lasat un semn pe youtube,

am trimis pe clopatra...

Mihaela Moeller:

Draga Doamna Georgescu,

In primul rand vreau sa va ofer sincere condoleante pentru pierderea micutei Ioana. Cata durere, si ce mare gol poate sa ramana in urma este de neimaginat. Ma uit la pozele Ioanei, si imi plange sufletul sa vad chipul ei fragil si senin plecat atat de devreme de printre noi.
Pe pamant este truda si durere, mare durere. Cu o luna inainte de plecarea Ioanei, a plecat si tatal meu. Pe 12 octombrie la orele 16:00 si tatal meu, la 59 de ani a pierdut lupta cu acest dusman nemilos, cancerul.
Suferinta de pe acest pamant este de nedescris, si ne indeamna sa cautam raspunsuri la intrebarile noastre. Unde este Dumnezeu cand suferim? Ne aude? Ne raspunde? Intelege prin ce trecem? Si totusi in aceste momente grele avem nevoie disperata nu doar de raspuns ci si de mangaiere. Chiar daca este greu sa intelegem, totusi EL este aproape de noi, cautand sa ne ridice privirile spre cer, in prezenta Lui de unde primim puterea sa mergem mai departe. Asa cum scrie in Romani 8:37-39 'Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

 Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,

 nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Iisus Hristos, Domnul nostru'.

Chiar daca nu primim raspunsuri la intrebarile imediate, primim mangaiere in sufletele noastre stiind ca ne vom reintalni cu cei dragi ai nostrii prin promisiunea pe care Domnul ne-a facut-o ca vom fi acolo impreuna cu EL prin credinta si prin sacrificiul pe care Domnul Iisus l-a facut la cruce pentru noi.

Va rog, daca aveti nevoie de ceva, m-as bucura sa va pot fi de folos. 

'Si insusi Domnul nostru Iisus Hristos si Dumnezeu, Tatal nostru, care ne-a iubit si ne-a dat prin harul Sau o mangaiere vesnica si o buna nadejde,

 sa va mangaie inimile si sa va intareasca in orice lucru si cuvant bun'. 2 Tesaloniceni 2:16,17

Cu drag, Mihaela Moeller

Crina Iamandi:

Mă uit la această fotografie de familie. Aparent, una fericită! Sau poate aşa a fost până ce părinţii au aflat că micuţa păpuşă din imagine , dintr- o dată, fără vreun avertisment, va fi supusă unor teste ale destinului, greu de suportat până şi de un om matur.

Ioana a luptat cu înverşunare până la capăt.. Lângă ea, părinţii , cu răbdare şi nădejde , au sperat într- o minune.

Destinul nu întreabă. Destinul îşi duce planurile la bun sfârşit, iar noi , nu avem încotro şi trebuie să ne resemnăm.

M- am întrebat de multe ori, ce aş fi făcut eu în locul lor.

Probabil aş fi clacat.

Astfel realizăm, încă odată, că oamenilor puternici, li se dau teme grele. Doru şi Gina, şi toată familia lor, sunt oameni aleşi , care prin durerea lor, pot să devină buni îndrumători şi susţinători, pentru toţi ceilalaţi şi mai ales pentru cei care au experienţe similare. Sunt convinsă că jertfa lor va fi de folos celorlalţi. I-am admirat în tăcere , pentru inteligenţa de care au dat dovadă, supraveghind boala fiicei lor şi contribuind cu tot ce a fost posibil într- o fiinţă omenească , pentru ca fetiţa lor, din ce în ce mai bolnavă, să simtă mai uşor boala.. Amândoi sunt unii dintre cei mai buni psihologi. Au dat testul major pe viaţa lor. Au fost profesori si ucenici totodată.

Au învăţat noţiuni noi şi au aplicat la acest test tot ce şi- au însuşit.

Ne întrebăm de multe ori , de ce noi trebuie să parcurgem etape grele, infinit de grele..

Şi viaţa ne răspunde.

De curand am asistat la lacrimile unor părinţi ce- şi petreceau unicul fiu, foarte tânăr, pe ultimul drum..Au trecut doar câteva zile şi din nou ascult suspinile unor oameni apropiaţi mie, în aceeaşi postură. Nu cred să fie durere mai mare pentru cineva decât să treacă printr- o astfel de experienţă.

Totul în jurul meu se schimbă şi eu trebuie să învăţ din durerea lor. Dă- ne, Doamne, putere să înţelegem şi să nu ne mai lamentăm de lucuri minore, ambiţii de nimic, fleacuri cărora le dăm de multe ori, prea multă importanţă.

Să ne rugăm pentru sănătate , pentru că, iată, când nu este , trecem printr- un purgatoriu sufletesc , care nu se ştie niciodată, cum se termină.

Doru şi Gina sunt ei înşişi doi îngeri care au jertfit unicul lor îngeraş .Vă admir şi fiţi siguri că Dumnezeu v- a ales pe voi pentru ca să puteţi învăţa pe alţii, mult mai slabi , care trec prin aceeaşi poveste de viaţă. Să- i spunem poveste, pentru că Ioana iubea poveştile , iar voi trebuie să fiţi puternici până la capăt, pentru ca sufleţelul ei să nu sufere, văzându- vă pe voi deznădăjduiţi.

Drum bun, Ioana ! Dumnezeu să binecuvânteze familia ta !

Fan Club Fuego Romania:

Nu putem înţelege cât de grea e despărţirea decât atunci când o fiinţă dragă pleacă de lângă noi. Ne rămâne doar amintirea ei şi un dor nestins în inimă.

IOANA ALBERTA a plecat mult prea devreme dintre noi după o luptă grea cu boala, lăsând în urma ei lacrimi şi durere.

SINCERE CONDOLEANŢE familiei îndurerate.

Dumnezeu s-o odihneasca în pace!

Viorela Ioana Miu:

Dumnezeu s-o odihneasca pe Ioana!! niciodata nu o sa imi dispara din minte imaginea ei..dar mai cu seama a parintilor , a lui Doru si Gina.. cred ca m-au marcat pe viata ..Dumnezeu sa le fie alaturi si sa le dea putere sa mearga mai departe... cuvintele sunt putine la durearea pe care am vazut-o si totodata am simtit-o ...Dunezeu sa va dea putere sa mergeti mai departe!!

Popa Cristina:

Dumnezeu s-o odihneasca in pace! Dumnezeu sa va dea putere dvs.,lui Doru si Gina sa treceti peste aceste momente f.f. grele...

Luminita Elena Mironescu:

Sincere condoleante Doru. Inima ne este frinta. Bunul Dumnezeu sa va ajute in aceste momente. Si sa o odihneasca in pace pe frumusetea Ioana. Ella si Vald au fost inmarmuriti. Specific ca ii pregatisem pachetelul care astepta doar unu pulovaras de la o doamna ce m-a rugat sa I-l trimit Ioanei. Draga de ea.

Valentin Serban:

Când tristã vei privi/spre cer în acea zii/un înger va veni/spunând;buni sã stii/cã aici în cer sunt bine/si te iubesc pe tine.rãspunsul ce îl cauti ,de ce eu am plecat/asa de mic copil curat,nevinovat/va fi mereu o tainã/cãci moartea nui sfârsitul,ea moartea e o vamã.iatã acum eu vã vorbesc/prin mediumul acesta,pe toti eu vã iubesc.Tu buni nu mai plânge si nu mai regreta/eu sunt în al tãu suflet,te rog scrie ceva/prin scris sã mã învii ,scriind povestea mea/as cum as trãio fiind nepoata ta.

Stefy Stefania Ioana:

Ioana mereu va ramane in sufletele noastre  va imbratisez cu multa dragoste,respect....si sa ramaneti mereu DOAMNA MEA EDUCATOARE CU SUFLET DE AUR.....pe care am iubit.o si o iubesc cu acelasi suflet de copil innocent

Tamara Moise:

Viata este neinduratoare:zdrobeste inima fiecaruia.

Mariana Antal:

Are locul ei printre ingeri si va va veghea mereu de acolo de sus,dintr-o stea....Dumnezeu sa aiba grija de sufletelul ei nevinovat!

Clipici Iulian:

Dumnezeu s-o odihneasca!!!

Crim Maria:

Somn usor Ioana.D-zeu sa va mangaie si sa va intareasca!!!

Uta Cotu:

DUMNEZEU S-O ODIHNEASCA IN PACE SI DOMNUL SA VA INTAREASCA.

Ardeleaan Andreea:

ii sus printre ingerii si te vegeaza si are grija de tine pe mai departe

Elena Ulesteanu:

zbor lin IOANA, mic inger ce ne vei saluta in fiecare seara dintr o steluta lucitoare si multa putere si indurare de la TATAL NOSTRU pt fam.ce o va cauta mereu printre astir

Dana Ps:

Uriase condoleante !

Versuri-silvia Ciocan Versuri-silvia Ciocan spunea:

Dumnezeu sa o odihneasca in pace!! Sunt ferm convinsa ca de acolo de sus vegheaza in iecare clipa!!

Drug Anisoara:

Dumnezeu sa o odihneasca in pace!! Dumnezeu sa va dea putere dumnevoastra si parintilor sa puteti merge m-au departe!

Monica Codrescu:

Sincere condoleante! Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Un inger!

Fueguta Iulia:

Dumnezeu s-o aiba in paza Lui....

  

Mihaela Roxana Dumitriu:

Dumnezeu s-o odihneasca...suntem alaturi de tine...iar Sufletul IOANEI este Aici...Rugaciunea o facem Impreuna...mereu impreuna...

Myss Mya:

Dumnezeu sa o odihneasca!!! Condoleante 

Ady Adriana:

osumpete d papuse dumnezeu sa o odihneasca

Lucian Ion:

Sincere condoleante

Dan Stancu:

Condoleante!

Silvia Cantea:

DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA SI SUFLETUL EI SA AJUNGA INTR-UN LOC BUN SI FRUMOS.PARINTII SI DUMNEAVOASTRA SA GASEASCA PUTEREA SA-SI UMPLE ACEST MARE GOL SUFLETESC CU ALTCEVA .DUMNEZEU VA STI CU CEVA SI VA VA LUMINA CALEA.VA IUBESC NESPUS SI PENTRU CA STIU FOARTE BINE PRIN CE TRECETI,VA ROG MULT SA INCERCATI SA VA UMPLETI ACEST GOL CU CEVA:SCRIETI O CARTE DESPRE IOANA ALBERTA.ASA VA DEVENI NEMURITOARE.SPER DIN SUFLET SA NE VEDEM .

Crim Maria:

Sincere condoleante.....moartea unui copil este diferita de alte pierderi ,este cea mai mare tragedie din viata cuiva ,bunul D-zeu sa va dea putere in aceasta grea incercare!!!!

Selma Asan:

Dumnezeu so odihneasca...sincere condoleante 

Jean Bolba:

Bunul Dumnezeu să o odihnească iar pe cei dragi rămași, să-i întărească și alîi urmași să le dăruiască iar sufletul ei sș se așeze unde DREPȚII se odihnesc !

Madalina Tene:

Dumnezeu sa o odihneasca in pace , iar parintilor ei, greu incercati, sa le dea putere !!!

Elfyka Estera:

NUUUUUUUUU NICI UN CUVINT NU POTE ALINA ACESTA DURERE MARE FARA MARGINE (cuvintul ca a plecat la ingerasi la dumnezeu!!!nu sint deacord sint niste cuvinte dor de amagire''EU AM PERDUT DOR LA O LUNA UN BAIETEL,SI NU SINT NICI ASTAZI DUPA 23 DE ANI LINISTITA SI INCA MAI PLING CA NU LAM PUTUT SALVA(ACESTA ESTE UN DESTIN IN CARE MAI CRED CA URSITORELE NU AU FOST DARNICE CE ACESTI COPII CARE NU AU CUNOSCUT NIMIC IN ACESTA LUME IAR CEI CE TRAIESC SI SINT SANATOSI REFERITORI LA CEI MARI>>>>>>>>>DORESC SA SE SINUCIDA ''SA SE OMORE ' SA I-SI CURME ZILELE ''NU APRECIEAZA NIMIC IN ACESTA LUME ,ata a fost prea putina pe acel mosor la copiii ce pleca prea devreme si referitor la tot ce sint forte tineri noi mamele sau parinti'''nu putem decit sa facem cele necesare iar din cind in cind sa mai botezam cite un copil sarac increstinat si sa dam saracilor de mincare acesta este singura si ultima alinare ori cum toti copii ajung ingeri'dumnezeu sa o odihnesca

Caterina Lacancellera:

Grazie Signore benedetto che ci hai dato un angelo in cielo.Veglia su di noi angioletto e prega Gesu' per noi mortali.

Firoana Cicos:

Se zice ca D-zeu e dragoste, e bun, milostiv :de ce atata suferinta, de ce ? de ce? Oare nu cumva suferinta vine din alta parte? Sansa de a ne intalni o avem promisa .Este o mare taina . D-zeu sa va mangaie , sa va intareasca .

Virginia Steluta Dobre:

Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Dvs. si parintilor va doresc multa putere pentru a merge mai departe!

Kris Esku:

Ooo, Doamne! Ce trist! Acest text ma duce cu gandul la un altul scris tot de dv., unul minunat, plin de sensibilitate si profunzime care inspira inca multa lume - "Trenul Vietii"... Paralela acestor doua texte este surprinzătoare si scrutează infinitul...

Daniela Idiceanu:

D-zeu s-o odihneasca in pace!Suntem alaturi de d-voastra si de parintii ravasiti de durere,D-zeu sa va dea putere sa treceti peste aceasta mare durere!!!

Burde Victor:

Sincere condoleanţe! La o asemenea durere, cuvintele sunt de prisos!...

Florentina Totoiu:

Dumnezeu s-o odihneasca. A plecat un inger care va veghea asupra iubitilor ei parinti .Dumnezeu sa le dea putere si pacea sufleteasca. Viata e nedreapta cateodata,din pacate nu noi decidem asta.

Ardeleaan Andreea:

fi puternica pe mai departe

Cotlet Petra:

Destul de dureros. Condoleante. Dumnezeu sa o aibe in paza.

Matei Mihaela:

Nu mai exista cuvinte pentru plecarea unui pui de om dintre noi.Suntem alaturi de durerea intregii familii!

Laura Iuliana:

CONDOLEANTE

Melita Eugen:

Condoleante

Tanase Cornelia:

Sincere condoleante...

Ana Maria Nicula:

D ZEU S-O ODIHNEASCA IN PACE ! SA LE DEA D-ZEU PUTERE PARINTILOR SA TREACA PESTE ACEASTA PIERDERE

Mioara Georgescu:

sincere condoleante ,sa aveti putere sa treceti peste aceasta suferinta

Dinu Liliana:

condoleante.

Cristina Irimia:

este groaznic,cutremurator!

Versuri-silvia Ciocan Versuri-silvia Ciocan:

Am fost, suntem si vom fi vesnic alaturi de Ioana acolo sus unde este acum, alaturi de parinti aici pe pamant, alaturi de toti ce ce o vor iubi vesnic!!! Va imbratisez scumpa si iubita doamna, va doresc multa putere de a trece peste aceste clipe grele.....Va voi pretui pentru eterniutate!

Ioana Dolache-Pelin:

Sincere condoleante intregii familii..Nu pot sa cred!Este o veste care m-a lasat fara cuvinte..la nu mai putin 1 an de zile..Ingerii sa aiba grija de sufletul ei pur!

Maria Matei:

Dumnezeu sa o odihneasca in pace,si parintilor multa sanatate si putere sa mearga mai departe

Dorina Pasat:

fi puternica dumnezeu a vruto in cercul de ingeri

Valentin Serban:

Dumnezeu sã o aseze în rai.

Volumul de proze „Pe drumul dorului şi al destinului”, semnat de conjudeţeana noastră Dora Alina Romanescu, apărut la Editura Exponto din Constanţa, surprinde prin modul în care sunt conturate întâmplările, regăsind aici o mare parte din trăirile năsăudene ale scriitoarei. Deşi stabilită la Mangalia, Dora Alina Romanescu nu uită de meleagurile natale, dându-le viaţă prin cărţile pe care le scrie.

În povestirea „Bade” ne întâlnim cu povestea tristă a doi fraţi de care va avea grijă baba Saveta, bunica lor. Fiica Rafila, împreună cu ginerele Vasile trebuiau să fie stâlpii casei, însă aceştia dau în patima alcoolului, astfel încât cei doi copii mai mici, din cei cinci pe care-i aveau, Adrian şi Crina, rămân „în grija Domnului”, după cum spune baba Saveta. Impresionează discuţiile dintre fetiţă şi fratele ei, căruia îi spunea „Bade”. Într-o iarnă friguroasă, aceasta îi spune „Bade, mi-i flig lău”. Copilul încearcă să taie el lemne să facă foc în sobă, însă nu reuşeşte, tot buna fiind cea care-i duce la ea: „Haideţi în casă la buna că am foc şi vă dau să şi mâncaţi”. Precum obiectele de care nu te ataşezi, copiii sunt vânduţi unor francezi care vin, după Revoluţie, să viziteze ţara. La şase, respectiv trei ani, copiii sunt luaţi în grija părinţilor adoptivi, care le dau o educaţie aleasă, Adrian fiind elev eminent, jucând baschet, fiind lider în clasa sa, şi Crina, foarte frumoasă, spontană şi harnică. Primesc, din nou, o lovitură de la viaţă când părinţii hotărăsc să se despartă, cu toate acestea, sunt alături de ei, Adrian reuşind la Facultatea de Arhitectură, iar Crina se pregătea să devină institutoare. După mulţi ani, Crina acceptă să facă parte din grupul de tineri care au vizitat Rebra, reîntâlnirea cu meleagurile natale, dar şi cu părinţii Rafila şi Vasile, impresionând: „Dacă v-a mai rămas un strop de conştiinţă, aceea să vă amintească că v-aţi vândut doi dintre copii. Pentru mine nu existaţi şi nici pentru Adrian… Ne-aţi furat viaţa de lângă ceilalţi fraţi, ne-aţi furat locurile acestea minunate… Plecaţi din viaţa mea pentru totdeauna”. Un mesaj trist, inspirat din realitate.

Această proză, una dintre cele mai frumoase, scrisă de Dora, este tradusă şi în franceză, având astfel circulaţie internaţională.

În „Joc murdar” ne întâlnim cu o dirigintă care trebuie să facă faţă provocărilor de la şcoală şi, mai ales, să stăpânească situaţii precum cea în care se află eleva Diandra, care-şi acuză mama că vrea s-o omoare. O altfel de realitate a lumii în care trăim, aici descoperind scrierea psihologică bine accentuată, Dora reuşind să contureze adevărate portrete personajelor.
„Ruga mamei” este o altă proză înduioşătoare despre rolul pe care-l are rugăciunea mamei pentru copil, despre modul în care aceasta este ascultată de Divinitate. Cea mai puternică dragoste, dar şi cea mai sinceră rugăciune vine întotdeauna din partea mamei. Şi ea este ascultată.

În „Vis împlinit” ne întâlnim cu Rada, absolventă a Academiei Economice, care îşi conturează, la rândul ei, o familie frumoasă, dar şi o afacere, toţi turiştii admirându-i hotelul Rio.
„Lacrimi peste timp” este proza în care regăsim atmosfera de la Colegiul „George Coşbuc” Năsăud, poveştile frumoase ale dascălilor de aici, în mod special a ilustrului Octavian Ruleanu.

„Destin în culori” este întâlnirea cu viaţa de peste ani, Mioara fiind eroina principală a acestei proze.
Rând pe rând, „Bruta”, „Mesaj din eter”, „Hoţul”, „Salt în privată”, „Îngerul morţii” ne descriu fapte şi întâmplări de la poalele Munţilor Rodnei, acolo unde eroii sunt autentici şi vrednici de a fi aşezaţi într-o carte.
Dora Alina Romanescu zugrăveşte un chip al societăţii româneşti din secolul al XX-lea, cu frământările şi bucuriile care astfel vor rămâne peste timp aşezate în carte.

Momentul in care am constientizat ca Ioana are o boala foarte grava a fost atunci cand medicul biolog de la Slatina mi-a spus ca nu mai este nici un moment de pierdut si ca trebuie sa plecam la Bucuresti. Gina intuise mai devreme, atunci cand medicul oftalmolog a cerut cu insistenta analize detaliate de sange in urgenta, insa eu credeam ca este doar o masura de precautie, nu imi imaginam ca ceva grav se poate intampla.

Am plecat,in aceeasi noapte, spre Bucuresti, dupa ce am adormit-o pe Ioana si am impachetat febril ceea ce aveam nevoie pentru ca sa nu-i lipseasca nimic. Stiam unde trebuie sa ajungem, la Institutul Clinic Fundeni, discutasem cu un medic pediatru reputat, aveam lista cu cei mai buni oncologi, medicul de familie ne-a pus in legatura cu seful clinicii iar acesta ne-a linistit, oarecum, si ne-a programat pentru ora 9. In miezul noptii, medicul de familie ne-a facut actele necesare si ne-a incurajat, era sigur ca diagnosticul preliminar, leucemie, va fi infirmat la Bucuresti.

Nu mai stiu daca dormit un pic sau am pazit-o pe Ioana, insa stiu sigur ca Gina nu a inchis un ochi. Am plecat foarte devreme, cu masina bunicilor pentru ca are portbagajul mai mare iar pe drum, cat Ioana a dormit, am trait cea mai mare frica din viata mea: frica de a ramane fara minunea vietii mele. Biologul imi spusese ca nivelul scazut al plachetelor din sange duce la spargerea vaselor de sange unul cate unul, lucru care m-a ingrozit, nici nu stiam cum sa conduc, mai incet sa nu imi trezesc fetita sau ca vantul ca sa ajungem mai repede la spital.

Am fost impietrit tot drumul si m-am rugat, dandu-mi seama ca suntem in mainile lui Dumnezeu, chiar daca uneori credem altfel. Vara trecuta a fost prima oara cand Ioana a fost la mare, la un an ni s-a parut prea mica pentru un drum atat de lung, si am mers noaptea sa ii fie mai usor si sa doarma, sa nu se plictiseasca. Ioana a dormit aproape tot drumul pana la Bucuresti iar eu l-am suparat pe Dumnezeu gandind ca m-as putea obisnui cu binele: Ioana este un copil minunat, bunicul ne imprumutase masina cea noua, bunicii de la Mangalia abia asteptau sa ne faca toate poftele...

In toamna, acelasi drum era un chin, mergeam la un spital despre care auzisem ca este capatul drumului. Speram ca analizele sa spuna ca totul este o eroare, aparatul e defect, Ioana este sanatoasa...

Analizele au spus altceva iar medicii romani au fost foarte pesimisti asa incat am facut imposibilul si, cu ajutorul multor oameni minunati, am ajuns la tratament in una dintre cele mai reputate clinici din lume, Institut Gustave Roussy. Am sperat ca tratamentul Ioanei va fi asa cum spune manualul si cum ne-a prezentat doamna doctor(intamplator chiar sefa sectiei), adica 8 luni si gata.

Dumnezeu are alte planuri cu Ioana. Deoarece cele 5 cure de chimioterapie nu au avut efectul scontat, adica nu au facut sa dispara metastazele, echipa de medici a decis sa recurga la o abordare personalizata a maladiei, in sensul renuntarii la protocolul clasic in favoarea administrarii unor medicamente noi.

Ioana a urmat deja prima cura si a suportat-o bine, urmeaza a doua si apoi evaluarea tratamentului. Nu stim ce va urma, insa putem spune cu certitudine ca Ioana se simte excelent si se poarta admirabil. A inteles ca treaba ei este sa se joace si o ia foarte in serios, nu sta o clipa locului, are mereu chef de ras si a devenit independenta. Atat de independenta incat azi si-a luat singura o icoana si a sarutat-o, apoi crucea. La Craciun nu am inteles mesajul divin care ne-a fost trimis, speram ca l-am inteles pe cel de Paste, si anume ca fiecare moment petrecut cu Ioana este unic,irepetabil si este un dar de la Dumnezeu.

Vrem sa uram tuturor Un Paste fericit: parintilor, nasilor, intregii familii, prietenilor si colegilor, echipei medicale de la Institutul Fundeni, celor care ne-au ajutat sa ajungem aici.

Hristos a inviat!

Cred că toți cei ce sunteți pe lista mea de prieteni ați citit despre suferința prin care trece nepoțica mea, Ioana Alberta. Mă adresez din nou vouă și vă rog, dacă vreți, să dați acel 2% din imozitul vostru anual pentru ea. 

O dată cu rugămintea mea, atașez și un formular de la Asociația „SUFLET NOBIL” pe care-l puteți completa și specificați în josul paginii „PENTRU IOANA-ALBERTA” sau îmi scrieți mie și eu trimit o listă cu numele și prenumele celor care fac această donație pentru Ioana.

Vă mulțumesc din suflet, Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă întoarcă înmiit gestul vostru. 

Dora Alina Romanescu

CINE SUNT EU?

Sunt o picătură de ploaie ce se rostogoleşte în timp, sunt un fulg de nea ce dansează în vreme, sunt aripa frântă a unui vânt necunoscut şi neînsemnat, sunt o pasăre fără cuib, sunt spuma unui val ce se sparge de o stâncă singuratică, sunt o frunză pe care vântul o suflă fără milă în sus şi apoi o lasă să cadă nepăsătoar la pământ. Vreau să fiu un suflet, dar nu sunt nimic. Vreau să fiu văzută dar orice fac rămân invizibilă, vreau să dăruiesc chiar dacă nu primesc nimic, vreau să iubesc deşi eu nu pot fi iubită. Alerg dar nu ajung niciunde, ţip dar nu mă aude nimeni, plâng dar nu-mi vede nimeni lacrimile. Privesc cu iubire, primesc înapoi ură, dăruiesc zâmbete şi drept răsplată sunt ignorată. Mă întreb cine sunt, de unde vin, de ce alerg, de ce râd sau de ce plâng, de ce iubesc, de ce dăruiesc, de ce mă zbucium când de fapt nimănui nu-i pasă că exist. Vreau să mă ascund, să dispar, să-mi caut rostul în alte galaxii, dar o voce ce vine din neant, blândă, caldă, îmi şopteşte dojenitoare:"Ţi-am dat viaţa, cal mai de preţ dar, nu te bucuri? Oricât ai fi de neînsemnat, preţuieşte-o, bucură-te de ea, că acest dar e unic, nu se mai repetă. De ce vrei să ştii cine eşti şi de unde vii? Ce-ţi pasă de nepăsarea celor care nu te văd, care nu-ţi primesc iubirea, care nu-ţi apreciază efortul? Îţi spun pentru ultima oară: rămâi un suflet, rămâi pe pământ, te condamn la viaţă. Până când?! Până într-o zi...

M-am născut în prima zi a lunii noiembrie, în comuna Rebra, într-o familie modestă, dar înzestrată cu cele mai alese calităţi morale ale ardelenilor, iubitori de neam şi ţară.

Sunt scriitoarea Dora Alina Romanescu. Mă adresez vouă, dragi prieteni, cu speranța că ne veți susține în spaima , în deznădejdea, în durerea ce ne-a cuprins sufletele. Zilele acestea nepoțica mea, Ioana Alberta, de doi ani și trei luni, a fost diagnosticată la Clinica Fundeni, cu NEUROBLASTOM, grad IV.

De câte ori citesc ceea ce consemnează fiul meu despre Ioana mi se rupe sufletul, mă doare tot corpul, lacrimile îmi ard obrajii...Îmi vine să strig, să strig, până îmi pierd vocea, până când nepoțica mea va scapa de suferință, de chinurile acestei boli nemiloase, până când va reveni din nou fetița veselă și zburdalnică cum era înainte de a se îmbolnăvi.

În ziua de 1 noiembrie 2012, am aflat că nepoțica mea este grav bolnavă...1 noiembrie este ziua mea de naștere.

Vă mulțumesc pentru că vă rugați pentru viața mea, vă mulțumesc pentru donațiile ce le-ați făcut pentru mine, vă mulțumesc pentru că-mi sunteți alături din clipa în care am aflat că sunt atât de bolnăvioară.